Trecând ciocoiul, ieri, prin arătură,
Numai l-aud că zbiară și mă-njură.
Ce ți-am greșit, boierule, zic eu?
De mă tot faci tâlhar și derbedeu?
Am pungășit la ușa dumitale,
La seceră, la sapă, la parale?
Dacă e vorba să ne dăm pe față,
Hoția de la curte și ciocoi se-nvață.
S-a înnegrit, de mult ce-i otrăvit,
Că-l țintuiam cu ochii și nu m-am căciulit,
Ar vrea, că-i de! cocon,
Să-i ies în drum de-a bușea, cu vorbe de plocon.
Îl urstură ficații și-l arde la rărunchi,
Că, dacă trece el, nu îngenunchi.
N-ajunge că ne suge, mai face și pe sfântul,
Calcă-l-ar vaca neagră și l-ar mânca pământul.
Las’ că-i clocesc eu una, să n-o mai uite, tată,
C-a pus la primărie jandarmii să mă bată,
Ce mai boier și ăsta, de marfă și citnar!
Tat’su fusese-n piață plăcintar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă indignarea față de abuzurile și ipocrizia boierilor. Țăranul se revoltă împotriva tratamentului injust și demască originea umilă a boierului, sugerând că acesta a uitat de unde a plecat și își exploatează semenii.