Dumitru țărănoiul, dulgher și lăutar,
Nu tulburase satul vorbindu-i în zadar.
Cu binele nu merge.
L-am încercat de-a surda.
Au scos din noi și untul, cu sângele, și urda,
Și zerul. O cocleală rămâne pentru noi,
De nu te bagi iscoadă și sugă la ciocoi.
Eu slugă la jigodii nu m-aș vedea să fiu;
Mă-ngrop mai repede de viu.
Te strădui fără noimă și dai pe brânci, te storci,
Rândaș la boieria de cocină de porci.
Mai bine luarăți sapa și traista la spinare,
Pribegi făr’ de cămeșe, desculți prin țara mare.
Prășind prin bărăgane sau clocănind o coasă,
Un boz de mămăligă, de prânz, tot o să iasă.
Dar cel puțin rămâne, de bine și de rău,
Că ești de capul tău.
Cioplind cu barda bârna, bătând dimia, piua,
Ori învârtind la moară ești muncitor cu ziua,
Nu rob pe toată viața și priponit ca vită,
Primind mălaiul muced și-aprins, cu târâită.
Cu semenii de brazdă, fugiți de pe moșii,
Începe-o răspicare și de-alte datorii.
Începi să-nveți cititul, să scrii, să vezi, să știi.
Pecețile de beznă, cojite de pe pleoape,
Începe-n întuneric de ziuă să se crape.
Gândind întâi în șoaptă, și mai târziu pe față,
Te-i aduna cu alții-ntărcați de-aceeași viață,
Și celor ce v-apasă, vă mint și vă înșală,
În ceasul judecății le-ți cere socoteală.
Primarele, prefectul, crâșmarul, arendașul
Îl leagănă-n bâzdâguri și țâfnă pe Conașul.
Conașul stăpânește zece moșii, și are
Mai multe mii câmpie și codri de hectare.
Ei se urăsc, viclenii, dar cum vorbesc cu tine,
Parc-au călcat cu talpa e ghimpi de mărăcine,
Și strânși în cârd de pofte și lacomii căscate,
Sunt cioclii și otrava de peste mii de sate.
Nu l-ai văzut, dând ochii la curte cu săracul,
Că li se strâmbă mutra, de parcă văd pe dracul?
Evlavia din timpuri, cinstită, înălțase
Lăcașuri, paraclise și mânăstiri frumoase.
Un preot era preot, și Crezul era Crez.
Mă tot gândesc la timpuri și-mi pare că visez.
Măreață moștenire, e luată cu chirie,
Minciună și tarabă, dezmăț, negustorie.
Câțiva răzleți, prin schituri și parohii uitate,
Mai stăruiesc în râvnă și cad în strâmbătate.
Toți au, ca și pe vremuri, o fată, doar să fie
Smerenia văzută de-atotfățărnicie.
Bisericuța-i martor, să v-amintiți mereu
Ciocoii că-s tovarăși, de brâu cu Dumnezeu.
Sudorile de sânge și suferința mută
Le-ar fi-mpărțind câștigul cu el, atât la sută.
Când ne spoim a jale, mânjind și cele sfinte,
O ducem cu samsarii credinței înainte.
Te-așteaptă-n strana dreaptă să vii mitropolitul.
Tu, din altar, la hramuri, alegi pe Răstignitul.
Că gol și el, ca tine, prin fumul de tămâie,
E tot bătut în cuie, în palme și călcâie.
Piroanele de astăzi, dobânzi la împrumut,
Tot Iuda le tocmește și tot el te-a vândut
Șireți stăpânii noștri aflară bune rosturi
Și bine nimerite și-n cele patru posturi
Și-n Miercurile, Vinerile toate.
Dintr-un condei, se scade un an la jumătate,
Veneau neașteptate, de-a gata, ajutoare,
Tipicuri întocmite-n sinoade și soboare.
Te-nvață stăpânirea, hrănit cu terci, rumâne,
Să rabzi și jumătatea din an ce mai rămâne.
Tu, cuminecătura o ceri spre mântuire,
Te spovedești la popa, îngenunchiat, Zamfire,
Și el te și pârăște, de-ai chibzuit vreo faptă
Ce ție ți se pare a fi răsplată dreaptă.
El e spion de suflet la domnișori, bădie,
Că vrea puternicia ciocoilor să ție.
Apoi, la-mpărtășire, orânduiala are
Cerinți de-mpăciuire. Te duci să ceri iertare
Ciocoiului obraznic și slugilor fudule,
Că n-ai făcut mătănii la ușa lor destule.
Așa că de la Paște și până la Crăciun,
Și din Crăciun la Paște, mai pocăit, mai bun,
Ți se înmoaie vlaga și nu treci din blestem
La sfânta răzvrătire, de care ei se tem.
Ai dus-o-ntr-o scrâșnire tăcută, însă are
O margine rostită răbdarea orșicare.
Ia furcă, taică-n mână, și-ascute-i bine dinții
Și apară-ți odrasla, răzbună-ți și părinții.
Dintr-unul te faci sute, din sute iese gloată.
Așteaptă țărănimea scânteia scăpărata.
Vâltori și limbi de flăcări așteaptă să se miște,
Pitite după staul și curți, în porumbiște.
Din apele aprinse pe matca lor de scrum,
Întunece și cerul puhoaiele de fum,
Nu mai rămâne piatră de piatră, grinzi în grinzi,
Și cadă și Tăria în țăndări de oglinzi.
Sensul versurilor
Piesa este un apel la revoltă împotriva nedreptăților sociale și a exploatării. Versurile descriu viața grea a țăranilor, abuzurile boierilor și corupția din biserică, culminând cu îndemnul la acțiune și răzbunare.