Tudor Arghezi – Patru Al Catrinei

– „Aprod! Să intre Patru al Catrinei!”
Veniseră străinii
Să-l vadă pe tâlhar, și să-l audă,
Câte un fin, cumătru, nepot sau altă rudă,
Gătit cu giuvaere, brățări de lanțuri grele,
Îi dase stăpânirea, la glezne, și ghiulele,
Și strălucea în fiare, ca un mitropolit,
Roș în călcâi de scoabe cu nituri și strivit.
Când se mișca din lanțuri și se-ndrepta să vază,
O sută de cădelniți păreau că tămâiază.
Patru diaconi falnici, înalți și lați în spete,
Drept sfeșnice de mână, cu puști și baionete,
Păzeau arhiereul de temniță, de-aproape.
Să nu cumva să zboare și să scape.
Era, cum zic, un munte de om, și-ntre vecini,
Ca un vultur de piscuri, târât printre găini,
Intrând judecătorii, cu cel chemat în față,
Se stinghereau să-i rabde privirile de gheață,
Și se făcuse-n sală
Tăcere și de suflet, ca-ntr-o clădire goală.
Când glasul lui răspunse-ngâinând cuvântul „Jur!”.
Un frig și-o-nfiorare se-ntinseră-mprejur,
Ca vorba lui și vocea loveau ca un cuțit.
De care lucru-anume era-nvinovățit?
Grefierul da citire isprăvii, cum a fost.
Era la han cu lume, era și zi de post,
Și fuse scos pe moarte, de subt genunchii lui.
Ciocoiul Nastasachi, moșier din Covurlui,
Care bătea plugarii cu furca și lopata.
Tâlharul i-o zdrobise, spărgându-i beregata.
Trântindu-l, tăvălindu-l, i-a prins-o-n două dește,
Ca-n gura unui clește.
Și-a stins. Înghițitoarea i-a trosnit.
-” Te-aștept de ani de zile, i-a spus. Bine-ai venit.
Avem o răfuială împreună”.
Sătenii, de pe laviți, se scoală și se-adună.
Îl da de-a rostogolul.
Voinic și el, ciocoiul își caută pistolul
De-ar fi simțit că satul se strânge pentru el,
Să isprăvească Patru cu dânsul într-un fel,
N-ar fi venit hangiul să-i dea o datorie,
Trei cistiuri de chirie,
Și nu-și mijea cărița,
De ploaie, pentru-atâta.
Doar avusese semne. Îl cam mâncase nasul.
Ești frământat, se pare, când e să-ți vie ceasul,
Te-mpinge Necuratul, să-ți ieși din bobi și fire;
Te duci și pe furtună cu moartea la-ntâlnire.
-„Mărturisești?” întreabă procurorul.
-„Nici nu încape vorba, mărturisesc omorul”.
Îi știe tot poporul.
-„Puseși gând să-l jefui.. : – „Ferească Dumnezeul
Dreptatea nu-i hoție. Nu spurc numele meu.”
-„Atunci?” – „Eu fac dreptate cinstită, pe tăcute.
Stați să vă spui și alte dreptăți, de noi făcute.
Le știți și dumneavoastră, dar n-ați aflat făptașul.
De pildă, începuse să are arendașul
Izlazul pentru vite, din Lungeni.
Unde să pască oaia și vaca la săteni?
Nu ați găsit atuncea ciocoiul spânzurat?
Se legăna-n frânghie, în marginea de sat.
Îl spânzurase Patru al Catrinei.
Întâi, îl amorțisem cu tălpile opincii.
Și-l agățai pe urmă, de cumpăna fântânii,
Să-l vadă și cireada flămândă și bătrânii.
O altă treaba bună a fost când, la arat,
Am isprăvit ciocoiul din Ulmi și îngropat,
Ați dat de el cu plugul.. Dar Fane Gaetan?
A necinstit opt fete curate, într-un an.
Și-au luat și ei răsplată, și cin’ l-a ajutat.
O fi, la dumneavoastră, și asta un păcat?
Ciocoiul, strâmb din șale, era și cocoșat.
Trei platnici vasăzică. Pe-al patrulea, legat
Cu-o roată de picioare, l-am dus și înecat.
Mănâncă și-astăzi crapii, din el, pe fund, în iaz,
Și crapii îi mănâncă boierii: nu-i necaz.
Adaogați pieriții din câteva județe,
Că n-au știut de bâtă și bici să se dezvețe.
S-au întâlnit cu mine
Și nu le-a fost a bine.
-„De ce acestea toate, dacă n-ai vrut să furi?
Ai stat ascuns de oameni, prin râpi și prin păduri.
Ești urmărit de poteri de patru ani întregi
Și-ai izbutit cu una să te și înțelegi.
Și te-au urmat soldații și-ai întocmit o bandă
E-adevărat, ori nu e? – „Răspunde tu, Smarandă;
Smaranda mi-e nevastă și cea mai bine știe.”
_”E-adevărat, au luat-o cu toții-n haiducie,
Se împlinește anul.
Bărbatu-meu le fuse căpitanul.
Băieții, împreună,
Făcură treabă bună.
Și nu ne-au dat o dată de minciună.”
-„Vezi, asta se numește pe nume tâlhărie.”
-„Să mă iertați, cucoane, se poate, pe hârtie.”
-„Tot nu-nțelege Curtea, și cine nu v-ar plânge
Că v-ați ales din drumuri pe cel pătat cu sânge?
Te lepezi că e jaful la mijloc. De nu-i, ce-i?
Degeaba nu-ți pui pielea în joc. Tu furi să bei!
Nu-ți mai găseai ca lumea cuminte, -alt soi de rost?
Bag seama din răspunsuri că n-ai fi om prea prost..”
-Ați isprăvit mustrarea, boierilor? că vreau,
Când oploșiți dezmățul, să vă vorbesc pe șleau.
Ferindu-vă de dreptul s-aveți întâietate,
Vi-l iau din mâini țăranii, să facă ei dreptate,
Ați ocrotit toți viermii-ncuibați în rădăcină,
Dând vină pe tulpină.
De-i spicul cu mălură și-s golurile dese,
Din putregai și boală, ce pui aceea iese.
Țăran îs, din țărână, și țara e-n lingoare
Și văd că-ntr-altă parte decât boliți vă doare,
În cap e nebunia, ce-o cauți la picioare?
Am adunat trudiții pământului. Le-am spus
Să-și dezlipească ochii și să se uite-n sus.
Că viermii, mărunțeii, rod în adânc, e-așa,
Dar slugăresc la viermii mai mari, Maria-Ta.
Ei, oamenii, de frică
Să-și lepede năravul de slugi.. să nu se zică..
Să nu se bănuiască.. molii, să nu răspundă..
Din ce în ce-n mocirlă se afundă.
Sunt Patru al Catrinei, vasăzică,
Și nu sânt nici slugarnic și nu mi-e nicio frică.
Noi, singuri, cu nevasta
Ne-am învoit să punem sfârșit la treaba asta.
Nevasta mi-e frumoasă, putea să mă gonească,
Da-i place inimioarei dreptatea haiducească.
Așa e, măi femeie? Ia spune la boieri
Câte dreptăți făcurăm azi, ieri, alaltăieri,
Anul de azi, anul trecut și-n ceilalți ani.
Ce-am căutat, nevastă, dreptate noi, sau bani?”
-„Îmi prea iubesc bărbatul, dar dacă l-am iubit
Nu-i numai că e chipeș, dar că-i bărbat cinstit.
Eu spui numai atâta (vedeți-l numai câtu-i!)
El ia ciocoiu-n brațe, eu îl ajut și-l gâtui.