Cum să o las?
Nici ea nu m-a lăsat
Pân’ la bacalaureat.
Și nici să mă gândesc nu-mi vine,
Că toate clasele le-a preparat cu mine.
Teme grecești și versiuni latine.
Nu mi-a făcut, sărmana domnișoară,
Cosmografia mai ușoară?
Nu mi-a sucit urechile tot ea
Când nu-mi intră deloc în cap câte ceva?.
Dar,
Doamne, i-ai dat voie să se nască,
Și ai făcut să o cunosc, să mă cunoască.
Tu i-ai permis să facă două doctorate.
Tu ai ținut-o-n universitate,
Să-nvețe reguli și cuvinte.
De ce mi-ai scos-o tocmai mie înainte
Și cum.
Să mă frământ așa de mult acum?.
E galeșă, fără-ndoială, simțitoare.
Sufletul ei mai dulce-i ca o floare,
E bună, și gingașă, și blajină,
Dar,
Doamne, e cât o mașină.
O voce de portar, de-ngrijitor.
Un pas, o claviculă, un picior,
Fără pereche,
Doamne!
Și ce gură!
Ce pipăit!
Ce zâmbet!
Ce căutătură!
Când mi-a mărturisit, pe scară, tinerește,
Că suferă și mă iubește
Și că m-a așteptat
Să cresc,
M-am înfricoșat,
Tată ceresc!
Am simțit întâia oară
Cum bate-o inimă de profesoară.
Are treizeci de ani mai mult ca mine,
Opt coți înălțime,
Dar în făptura ei ceva virginal.
Știe pe dinafară
Iliada, în original.
Sonetele lui
Petrarca,
Pe
Goethe, pe
Calderon de la
Barca.
Mi-a spus cu glas de pitulice:
– «Să-mi zici
Beatrice»
Și, ca un strănepot.
Am văzut că nu pot.
Eu îi zic domnișoară,
Și mă-nfioară
Să nu-i vorbesc cu sfială
La persoana a doua plurală.
Dacă mă mângâie, mă doare.
Mâna îi e ca o răzătoare.
Nu-i o ființă,
Doamne, -i un dulgher.
Deprins cu sculele de fier,
Cu bușteni, cu grinzi, cu răngi și rindele.
Vai de păcatele mele!
Mă contemplă languroasă
Și mă răsfață delicat cu șoapta cea mai groasă.
Doamne, cel ce faci firul de iarbă,
Numai mustăți nu are și barbă.
Ce să mă fac,
Doamne, acuși?
Nu e fată de măritat, e un lăcătuș.
Cu ochelarii, mari, pe nasul mic,
Calcă-n pantofi cu călcâie de gumă
Și merge rigidă, solemnă, ca un dric împiedicat în brumă.
Ce să-i spui dascălului sentimental?.
Că e un cal,
Ca un cal de cioclu.
Cu valtrap și binoclu?
Că miroase a pipă
N-ar fi nimic,
Doamne, dar țipă!
Să-i spui că ar fi mai bine
Să-și depărteze nițeluș inima de mine?
Nu vreau să fiu bărbat de doică!
Să mă legene o troică.
Un camion, un car!
De-ar fi de două ori mai tânără, măcar!
S-a răstit la mine să o sărut
Și.
Doamne, n-am putut.
Nici nu m-am priceput.
Și m-a bătut!
Când ne-ntâlnim, e ca o șira de paie
Lângă o copaie.
Mi-e frică.
Doamne, și vai în contraste, între fericire și năpaste.
Că domnișoara nu vrea să moară
Nici profesoară, nici domnișoară.
Fă ceva.
Dă o muscă, dă o boală!
Sau fă-mă iar de școală.
Năpârlește-mă,
Doamne, de tuleie,
Fă-mă femeie
Sau fă-mă iar băiat.
Să mai dau un bacalaureat.
Sensul versurilor
Piesa descrie confuzia și spaima unui tânăr față de avansurile unei profesoare mai în vârstă. El oscilează între atracție și repulsie, fiind copleșit de personalitatea puternică și neconvențională a acesteia.