A orbit de boală grea
Hoțul tatei, și-aș fi vrut
Să-i găsesc un leac, ceva.
Nici un vraci nu l-a avut.
N-am aflat nici un spițer,
Nici la târg și nici la cer.
De vreo șase ani sau șapte
Ochii-i zac, peceți de noapte,
Și-ngropat în gol cu totul
Cată cu nasul și botul.
Uite-l, dibuie și parcă
A zări nițel încearcă.
A trecut și s-a lovit,
A lătrat! O fi simțit.
A-nțeles că pe aici
Umblă-n tufe un arici.
Altă dată, lângă casă,
A dat de broasca țestoasă.
Într-o zi s-a pomenit
Ciufulit, dar mulțumit,
Că visase că bătea
Cinci dulăi și o cățea.
El se ceartă printre stele
Și cu niște cucuvele.
Hoțu e cățel de treabă.
Puii cloștii îl întreabă
Cum e noaptea-n noaptea lui
Și-l mângâie ca pe pui,
Povestind mai lămurit
Ce-au visat și-au mai gândit.
Îl iubesc și derbedeii
Din văzduhuri, porumbeii,
Prieten bun, un porumbel
Doarme în coteț cu el.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui câine orb, Hoțul, și relația sa cu oamenii și alte animale. În ciuda handicapului său, el este iubit și acceptat, găsind bucurie în interacțiunile sale.