Boieru-și dă moșia în arendă,
Cui dă mai mult și are pe agendă,
Tot soiul scris de mușterii,
Și gospodari mai buni de pușcării.
De unde are el moșia nu se știe,
Că toți boierii au moșie,
Din furnituri, comenzi și mușițe,
Din orzul cailor de la armată,
Advocatură, soldă sau camătă furată.
Odată și odată, și-n zestre la-nceput,
Și-n moșteniri, sămânța-i un jaf necunoscut.
Scriind de vitejie, istoricii dibaci,
N-au glas despre pământul răpit de la săraci.
Au grijă să câștige tăcând ce i se cade,
Călătorii prin lume, înscăunări și grade.
Vânduți iobagi și robi, pe bani.
De pildă, două sute de săteni,
Ca niște târnuri, hârburi sau bușteni.
Orbii, ologii, ciungii, muții, șchiopii
Stau la pomeni și la coliva popii,
Cercând să dea o mână de-ajutor
Câte un slut de ochi sau de picior.
Într-un cătun mai zace, fost soldat,
Un chip de om trei sferturi mai scurtat,
Dintr-un război mai vechi, cu turcii,
Și-l ciugulește ciocul curcii
Medalia târâtă pe subt pat,
Cu care Vodă pieptul i-a scuipat.
Îi trebuie boierului dichis
La București, la Viena și Paris,
Lingăi, lichele, șteoalfe, să petreacă.
Se-ntoarce la bănet și pleacă.
Hoțit la dijmă, la-mprumut și muncă,
Degeaba ochii robul și-i aruncă
Ba la prefect, ba sus în cer.
Urechile sunt surde, sunt de fier.
Un arendaș e-aproape legiuit
Să-și scoată o arendă înzecit.
Vezi, dacă ceri tot la tuturor?
Dumitre, pune mâna pe topor!
Sensul versurilor
Piesa descrie exploatarea țăranilor de către boieri și arendași, evidențiind corupția și inechitatea socială din trecut. Versurile îndeamnă la revoltă împotriva nedreptăților.