L-am înșelat – i-am mințit
L-am înjurat – și-am preacurvit
Sunt doar un păcătos
Rău, dar sincer
Ce mi se cuvine
Să iau nu-i rușine.
Dar când vremea va veni
Nici păcatul n-a mai fi
Car cu mine doar cât pot duce.
Eu cu soarta mă împac
Doar atât mai pot să fac
Dacă mor nu-mi puneți cruce.
N-aș avea nimic fără străduință
N-am nici regrete, n-am nici credință
Cred doar în mine și-n ce-mi aparține
Nu sunt un prost
Fără rost
Sunt mulțumit de mine.
Dar când vremea va veni
Nici păcat nu va mai fi
Car cu mine doar cât pot duce.
Eu cu soarta mă împac
Doar atât mai pot să fac
Dacă mor nu-mi puneți cruce (cruce).
Iar când vremea va veni
Nici păcat nu va mai fi
Iau cu mine doar cât pot duce.
Eu cu soarta mă împac
Doar atât mai pot să fac
Dacă mor nu-mi puneți cruce.
Dar când vremea va veni
Nici păcatul n-a mai fi
Car cu mine doar cât pot duce.
Eu cu soarta mă împac
Doar atât mai pot să fac
Dacă mor nu-mi puneți cruce (cruce)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o împăcare cinică cu soarta și o respingere a judecăților morale convenționale. Persoana recunoaște păcatele, dar refuză pocăința și cere să nu i se acorde onoruri post-mortem, preferând să fie judecat după faptele sale.