Prin stele, lumini străbat murind
Lumini se-aprind în gând.
Prin cerul, prin cerul de spații ascuns
Privesc spre pământ.
Azi pare, că timpul s-a oprit
Totul e împietrit.
Lumina dispare,
Soarele-apune
Un altul la răsărit.
Refren:
În stele o lume se naște sau s-a sfârșit
Prin gândul, albastru, labirint infinit.
Mă pierd prin spațiu și timp
Văd stele apar mii și mii
Planeta mea a rămas departe.
Într-o secundă furtuna începe
și nava alunecă-n gol.
Nu pot s-o opresc
și cad în uitare
presimt că acum am să mor.
Și vreau să fug
Dar cerul nu lasă
tributul e sufletul meu.
În liniștea spartă de vântul nebun
E tot ce mai pot să-mi doresc.
Trec printre flăcări îmi caut un drum
Trebuie să reușesc
Și vreau să fug
Mă rog în tăcere
Aici nu mai e Dumnezeu!
Spațiul e doar un vis,
Și-am obosit să visez!
Prefer să ridic privirea spre cer
Decât să mă tot pierd în el.
Spațiul e doar un vis,
Și-am obosit să visez!
Prefer să ridic privirea spre cer
Decât să mă tot pierd în el!
(Decât să mă tot pierd în el!).
Refren:
În stele o lume se naște sau s-a sfârșit.
Prin gândul, albastru, labirint infinit.
Mă pierd prin spațiu și timp
Văd stele apar mii și mii
Planeta mea a rămas departe.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de pierdere și deznădejde într-un cadru cosmic. Protagonistul se simte pierdut în spațiu, confruntat cu moartea și cu o realitate deziluzionantă, căutând un sens într-un univers rece și indiferent.