‘ Trece Ușor

Timpu’ trece ușor, frate
Tre’ să ne ținem bine, să nu cădem pe spate
E doar o expresie, știi și tu bine
Parcă ieri, te jucai în fața scării cu bile
Și parcă totu’ nu mai e cum a fost
Secolu’ nostru, e îngropat până la os
Tic-tac, sună ceasul zi de zi
Nici nu te gândești că mai e un pas pan’ ai muri
Vremurile bune nu le mai găsești oriunde
Acum găsești numai muzică comercială și pitipoance inculte
Orele și zilele, par secunde și minute
Timpu’ trece ușor, pe nevăzute
Prea ușor, nici nu știi când trece timpu’
Te ia valu’ și te plimbi prin noapte, ca adormitu’
Umblu curios prin amintiri
Să-mi aduc aminte de tine vorbind
Goodbye, cum se spune în engleză
Șoaptele și sufletul, continuă-n concurență.
Plouă peste noi, în zilele-nnorate
Ascunzându-ne prin, diferite șoapte
Curge lin din ceruri, așa și curge-ncet
Apa cade fără niciun regret
Parcă, aș vrea să-i spun ce simt, ce gândesc
Să merg la ea, să-i dovedesc
Cât de tare o iubesc.
Dar nu pot, ea e undeva departe
Care-mi provoacă, nopțile-nnorate
E undeva sus, asta știi și tu
Ea strălucește mereu, chiar dacă n-o vezi tu
E ascunsă printre nori, cu culoarea cristalină
Vrând să-și recapete strălucirea în fiecare lună
În fiecare oră, minut, secundă
Plasată pe cer, într-o liniște deplină
Mică și strălucitoare, nu poți să-ți dai seama
E acolo? Sau se simte doar prezența.
Stau, privesc pe geam, privesc spre ea
Stau nemișcat, până m-apucă dimineața
Nu pot să-mi iau gându’, nu pot
Ea e mică, dar totuși conține TOT

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderilor suferite. Naratorul își amintește cu nostalgie de trecut și de o iubire pierdută, simțind o melancolie profundă față de ceea ce a fost și nu mai este.

Lasă un comentariu