Tranda – Legat de Piatră

Poți să încerci să vopsești cioara în alb, tot nu-i porumbel
La fel cum nici una nu va fi ce a fost ea pentru el
Poți să încerci să miști munții din loc
Pentru ea e prea târziu să mai conteze vreun efort
Unii zic că dragostea e un simbol sau vreun izvor
Eu zic că totul e trecător, îți trece ca și după primul televizor color
Unii zic: „fără ea mai bine mor”
Dar până la urmă toți ne-am luat și al doilea televizor color
Așa e, întâi doare, apoi trece
O săptămână plânge, următoarea fute și petrece.
Apoi tot la ea se gândește puțin mai rece,
Piatra îl trage în jos fiindcă încă o iubește
E dat dracu’ sentimentul, uite ce a făcut din el, inima e sare și piper
Ea nu mai e pentru el în nici un fel
Prostește, continuă să spere, ar da o avere,
Ar înfrunta iarna pentru ea ca să o scoată din tăcere
Rănile pe suflet manifestă un alt tip de durere
Indiferența ei îl face să zbiere
Ar schimba lumea asta cu alta,
Dar treaba e cum a spus tata „singur îți legi și-ți dezlegi piatra”.
. ești legat de piatră..
. ești legat de piatră..
Chiar dacă te aude tot nu o să se întoarcă
. e legat de piatra. cred că e cazul să o recunoască.
. ești legat de piatră. e legat de piatră
Nu mai striga.. chiar dacă te aude, tot nu o să se întoarcă
. ești legat de piatră. cred că e cazul să o recunoască.
.. ești legat de piatră.. e legat de piatră.
El face pe dracu-n-patru, dar ea nu vrea să vadă
Acum chiar că dragostea e oarbă
Altădată râdea de ea și nici prin cap nu-i trecea
Că într-o zi se poate întâmpla așa ceva
Fără ea ziua nu are apus, mâncarea n-are gust
Îi vine în cap doar momentul în care s-au cunoscut
Din păcate, s-au schimbat prea multe de atunci.
Și ea se duce spre un alt început, iar el se duce la fund
Zâmbește dacă mai poți după ce n-ai dormit atâtea nopți
Tovarășii zic să mai arunci dracu’ din greutăți
Scoate-i poza din portofel și hainele din șifonier
Las-o să se ducă și nu mai continua să speri
Dar ea să știe că băiatul ei a făcut-o mândră
Băiatul ei a fost lângă și băiatul ei nu o să mai plângă
Ce va urma, lasă timpul să le aducă
Și piatra ei se scufundă, va fi timpul ei să plângă
Înfruntă adevărul fiindcă e tot ce-a mai rămas
Singur alegi cu cine și cât timp vei sta legat.
. ești legat de piatră.. chiar dacă te aude tot nu o să se întoarcă
. e legat de piatra. cred că e cazul să o recunoască.
.. ești legat de piatră.. e legat de piatră
Nu mai striga.. chiar dacă te aude, tot nu o să se întoarcă
. ești legat de piatră. cred că e cazul să o recunoască.
.. ești legat de piatră.. e legat de piatră.
Iubește-ți fata pentru ce este și ce poate fi,
Nu pentru ce nu mai este sau pentru ce te-a obișnuit
Când se termină o să o simți, dar nu te mai amăgi că nu mai ai nimic de oferit.
Acolo se termină..

Sensul versurilor

Piesa descrie durerea și regretul unui bărbat după o despărțire. El este incapabil să o uite și se simte legat de amintirea ei, deși ea a mers mai departe. Refrenul repetat subliniază ideea că, deși el încă speră, ea nu se va întoarce.

Lasă un comentariu