Eyo… Scarba…
Ce auzi nu ți-e interesant?
Că interes am
Să-ți spun ceva util
Să provoc scântei prin cuvinte, căci limbajul-i ca un fitil (aha)..
Prin care vreau să-ți aprind conștiința, e ca un butoi cu explozibil
Invizibil, dintre alți oameni mă strecor
Pisându-mă pe pereții poliției de sector!
Asta nu-i exemplu social, da’ nevoile dor
Pentru cazier curat, proștii-s signor
N-am încredere-n nimeni, și nu-i ușor
Când vezi doar ce vrei să vezi, înseamnă că ești chior
Sau demonstrează-mi tu contrariu’
Fără demoni și isterie, ca femeile-n travaliu!
Dar cum să primesc sfaturi de la peștii din acvariu?
Stai închis în casă, e straniu
Viața ta e ca un sec fără salariu…
O iluzie, cadou sub formă de speranță
E-n vană, și vine dintr-o perfuzie
Vânzându-ți calea adevărului și viața
Vânându-ți banii hrăniți din intoleranță
Nu-mi fac aluzii
C-am auzit
Că sunt bun de dispreț
Să dețin cel mai mare secret
Nu l-aș spune lumii, n-ar avea niciun efect…
Mai bine scriu rețete pentru bolnavii din secte
Trag cu sete
Și vă privesc cu scârbă ca pe niște insecte!
Noaptea pe perete
Suntem oameni maturi
Ne maturăm singuri ograda
Doar dacă nu suntem în stare, lăsăm p-alții să ne sape groapa
Când îmi acord interesu-s ca un aspirator
Că n-am aspirat la un alt rol
Conștient că-s muritor..
Trezit din vise proaspăt, ca pâinea din cuptor
(?)
Și pornesc spre univers, detest pământu’
Oamenii păcătuiesc prea des prin faptă și gânduri
Dacă nu ești bun de nimic, ai scop doar să le-ncetinești altora avântu’
Tot noi tăiem copacii din care sunt făcute cele patru scânduri
Suntem duri,
Dar de frică ridicăm între noi garduri
Ne-ascundem imperfecțiunile cu farduri…
Asta nu-i cursă de alergat, e-o cursă prin care-am fost trași în țeapă!
Că mereu pierzi,
Începi să crezi
Că lumea-i nedreaptă
Cauți dreptate,
Dar ea nu-i (ea nu-i…)
E departe,
Nefiind de partea nimănui
Fuga după fericire e asemeni câinelui
Care aleargă incontinuu după coada lui…
Ar fi cazu’ să-ți depășești condiția
Nu să mă risc sub nas, că-i de c***t justiția
Vezi tu:
Să te plângi nu-i destul
Cunoștințele nu te-ajută-ntotdeauna să treci testu’!
Depinde și de profesor:
Îmi amintesc când vreau să adorm
Moșu’ căruia i-am spart capu’ de stres, că mi-a șters lucrarea cu corector
Dar deja intru-n detalii
File de poveste, îți bag în cap imagini subliminale ca Dali…
Îmi caut ocupație ca rușii, nu duc tratative
Dar când n-am argumente, găsesc motive
Și fete emotive la tot pasu’
Ce-și șterg nevinovate prin WC-uri cașu’
Toți țăranii o văzut filmu’ Nașu’
Și s-o luat la bătaie, cu nănașu’
Când îi aud cu: « Hai să ne iubim orașu’ »
Le zic că-s praf, și-o să-i iau cu fărașu’!
Vezi că ți-ai uitat fărâmițat hașu’
Pe boxă, și ți l-a scuturat basu’….
Ministeru’ Afacerilor Interne mă caută și-n p***
De când găsești rar o chestie din aia bună
Da’ nu-s consumator
Că steluțele de pe umerii lor
Li s-au urcat la cap, și l-au transformat în contor…
Și totuși, sunt prietenii mei
Țin la ei
Ca arabii la evrei
Ca patricienii la plebei
Ca judecătorii mituiți
La oamenii cinstiți
Când le oferă ani grei…
M-am format
În timp dup-un alt format
Ce suntem noi, mâncători proști de reclame și c***t?
Animale sau oameni cu intelect? (Ia zi!)
Te miri de faptu’ că viața ți se duce pe p***
Da-n loc să-i f**i pe cei ce te f*t în gură
Îmi critici mie fiecare-njurătură, ba p***?
Dacă tot crezi la ce zice lupu’ sau aia deodată, nu uita
Lupu’ nu se schimbă, indiferent ce haine poartă! (Nu uita…)
Nu mai am idealu’ de-a schimba ceva
Nu imit vreun mit
Ci vreau să-ți arunc în față propria-ți mizerie, în timp
Ce privești și asculți uimit….
2015, Egris la beat, Scarba aia de album! Ai…
Sensul versurilor
Piesa este o critică acidă la adresa societății, a ipocriziei și a sistemului. Artistul își exprimă deziluzia față de lume și față de incapacitatea oamenilor de a se schimba, aruncând în față propria lor mizerie.