(Am timp berechet acum
Să mă gândesc în toate felurile.
Și așa mă gândesc
Tu nu mai ești tu.
Numai lumina aceluiași decembrie
Luminându-te
Te-ar mai face să fii.
Dar de unde să iau eu
Lumina aceea.
Cât de adânc ar trebui
Să mușc eu brațul tău
Pentru a o găsi
Sfărâmicioasă acolo.
Și aș avea eu dreptul
Să mușc brațul tău pe care
Numai din greșeală atingându-l
Prin aglomerația din oraș.
Sunt obligat să spun pardon)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și nostalgie față de o persoană dragă. Naratorul își amintește de o lumină specifică, asociată cu luna decembrie, care pare să fi dispărut odată cu persoana iubită, sugerând o schimbare ireversibilă și o căutare disperată a ceva pierdut.