Traian Dorz – Isuse, Cântecele Mele

Isuse, cântecele mele
sunt psalmi duioși crescuți din plâns
și-s boabe de mărgean din funduri
de adâncimi de dor nestins.
Ți le-am cules din noaptea jertfei
și din viața mea le-am rupt
ca să le-aduc la poala Crucii
Acelui pentru care lupt.
Cu dulcele izvor de lacrimi
ale iubirii le-am udat
când din condei și când din suflet
Eu rând pe rând le-am revărsat.
Dar cu atâta drag, Isuse,
azi la picioare Ți le-așez
când Tu-mi ești singura Iubire
și Dor de care însetez.
O, împlinește-mi-le toate
și fă să lase-n câți le-ai dus
lumina, dragostea și pacea
și mântuirea Ta, Isus.

Sensul versurilor

Piesa este o ofrandă de cântece și lacrimi către Isus, văzute ca expresii ale iubirii și dorului profund. Vorbitorul își dorește ca aceste cântece să aducă lumină, dragoste, pace și mântuire celor care le ascultă.

Lasă un comentariu