Tracku – Scrisoarea Unui Sinucigaș

Îmi pare rău că poate nu am fost tot ce ați vrut,
Deși sunt împlinit cu mine și mai mult nu am cerut.
Am fost un chip cioplit, dat un pic cu farduri,
Și am avut o viață ca la 100 de metri garduri.
Îmi cer scuze în primul rând familiei ce am iubit,
Și sora mea se știe, că în final eu i-am zâmbit.
Îmi cer scuze amicilor ce mă așteptau în miez de seară,
Să facem poate o bere și o țigară.
Îmi cer scuze acelora ce m-au iubit, dar mă urăsc acum,
Eu n-am vrut doar bine și s-a prefăcut în scrum.
Vă port și acum în suflet și vars lacrimi câteodată,
Zâmbind sentimental cu gândul la ce-a fost odată.
Fără lacrimi de durere de la voi, nici suferința,
Am avut parte de ele cât am trăit, aș vrea credința
Că unde eu mă duc e totul cald și numai soare,
Și frigul morții îl las închis, în scrisoare.
[Tu știai. Tu știai].
Pierdut prin cer, n-o să mă pot odihni
Și alerg în infinit, un infinit de zile orice-ar fi.
Voi ști că am lăsat cuvinte pentru a vă liniști
Și am plecat cărând povesti și ale mele nebunii.
Pe geam pictez cu sânge un trist apus de soare,
Visele împlinite se destramă la ultima țigare.
Nebunia mă sufocă, văd chipuri ale morții,
Ma cheamă cu ele, gravate în lanțuri pe toți pereții.
Îmi omoară tot, sufletul și mințile,
Îmi lasă doar forța să-mi curm, suferințele.
Viața, un scurt metraj, apare ca o fantasmă,
Secvențe triste mă atrag cu a morții mireasmă.
Și nu încercați să mă înțelegeți, nici eu nu mai pot,
Știu doar că nu mai suport și am puterea să termin tot.
Timpul meu s-a scurs acum, clepsidra-i spartă,
Nisipul amintirii mele se pierde-n vânt și pun punct îndată.
[Tu știai. Tu știai].
Sper ca atunci când voi fi ajuns în rai
Diavolul să nu afle că am murit
Deși tu știai. Minte-l. Minte-l în față
Cum ai făcut cu mine mereu
Continuă să trăiești tu
Din amintirea și dorul meu