Se lasă seara-ncet,
e ca-n orice zi de vineri,
acea zi, din păcate,
multe vieți o să mai schimbe.
Acea seară blestemată,
și când dintr-o simplă ceartă
ai plecat prea devreme,
dar zâmbind pervers la viață.
Toți cei care te-au iubit,
știi,
nu te vor uita… 🙁
Și băieții pentru tine
zi de zi se vor ruga,
de acolo de sus
tu mereu îi vei veghea
și-ți vei aminti
cum era demult, cândva,
cu tovarășii la bere,
la o carte, la ceva.
Lasă c*** că-ți ardea,
frate, ce-ți mai plăcea,
și oriunde tu plecai,
nici o lună nu stăteai,
te întorceai înapoi
la cartierul ce-l iubeai,
respectat de către toți,
ca și tu îi respectai.
Aveai un suflet de comoară,
ce își are locu-n rai,
acum ești înger printre îngeri,
acolo undeva,
piesa asta ți-o dedic,
frate, în amintirea ta… 🙁
Refren: Lacrimi și suspine-n urma ta,
gândul la tine ne alină durerea,
acolo sus îți găsești liniștea,
tu ești KOMOARA… să știe lumea x2.
De azi-ncolo zilele
nu vor mai fi ca altădată,
ai plecat… a rămas
dar familia-ndurerată.
Băieții te așteaptă
să mergi cu ei la o țigară
și să mai râzi la fel cum ai făcut-o
și ultima oară.
Cel care a fost atunci cu tine
te roagă să nu uiți niciodată
și-ar fi dat viața pentru tine
în seara aia blestemată.
Și te roagă să nu uiți
că tu mereu pentru ei
vei rămâne-n sufletele lor,
komoara din cartier.
Știu că ne privești de sus
și că-ți este foarte bine
și sperăm că Cel de Sus
va avea grijă de tine.
E-o-ncercare peste care
tre’ să trecem orice-ar fi,
dar pentru noi este doar
o poveste cu sfârșit.
Refren: Lacrimi și suspine-n urma ta,
gândul la tine ne alină durerea,
acolo sus îți găsești liniștea,
tu ești KOMOARA… să știe lumea x3.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unui prieten decedat, numit Komoara (Raul). Versurile exprimă durerea pierderii, amintirea momentelor frumoase petrecute împreună și speranța că acesta și-a găsit liniștea.