Refren: Catalina Ciobanu
șoptește-mi ușor și spune-mi mor?
spune-mi acum, sentimentele dor?
o să plângi? te frângi? zbor către nori
mi-am luat rămas bun.. și mă înalț ușor ușor.

Strofa 2:

Strofa 1:
Sunt sătul de oameni, de păreri și de condiții,
Am căutat faima și banii, le-am făcut din propoziții,
Am vrut atenție cu carul, acum caut esența vieții,
Dau lecția mai departe să nu te dai de toți pereții,
Vezi când ieși pe ușă, să fii sigur că o să pleci,
Lumea-i destul de mare, în mare e ca un meci,
Toți aleargă după bani, mulți nu-i mai prind în veci,
Mulți văd în ei lumină chiar dacă trăiesc în beci,
Acasă aveai totul pe tavă când mama te servea,
Obosită cum era, tot îți făcea, tot îți dădea,
Că avea bani sau că n-avea, făcea ea pe dracu-n patru,
Să poți sta tu sătul, să nu te uiți cum mănâncă altul,
Copilăria s-a cam dus, anii trec degeaba,
Pe părul mamei s-a cam lăsat zăpada,
Momente din trecut nu le mai trăiești în veci,
Mâinile calde ale mamei, poate acum sunt reci.

Refren: (2x)

Strofa 2:
N-am pus preț pe clipe, doar pe alcool și pe tutun,
Nu m-am concentrat pe viață, ci doar cât să mai pun,
Nu am vrut să văd iubire, mi-ajungeau 15 minute,
Femeia te schimbă, însă eu schimbam prea multe,
O să găsești liniștea punând costumu-n umeraș,
În timp ce te retragi găsind pacea la margine de oraș,
Să te bucuri de tot ce poți face cu propriile mâini,
Înconjurat de copii, nu de șacali, țepari și câini,
Suntem roboți programați să producă cât mai mult,
Fantome ce bântuie degeaba, uitate demult,
Cu ochii obosiți înțelegi mult mai bine realitatea,
Că ai timp de gândire să vezi unde și cum e dreptatea.

Refren: (2x)

R: Eu cred că toți sunteți bolnavi, căzuți în agorafobie
Vă bateți după ce ascultați o meloterapie
Toți sunteți bolnavi de agorafobie
Doar pentru anxioși – o meloterapie.

În mintea fiecărui om cu grijă s-a înregistrat
Ca cine râde sau gândește a doua zi va fi împușcat
Anxietatea socială de mult persistă în oraș
Fobia obsesivă lovește iar în bastinași
O lume poate prea bolnavă, căzută în agorafobie
Se da cu capul de pereți, se sting în agonie
Legume dezmembrate cu expresii imobile
Dar expresiile trădează clar memoriile senile
Pe stradă încă se mai văd urme de sânge închegat
Unde în zonele de ritual câte un om a fost sacrificat
Din beznă tot mai des apar recidiviști maniaci
Azi viermii caută lumina și tot azi învie vârcolaci
Iar gloata umblă în tăcere, retrasă în prostia ei
Cuprinsă de convulsie se roagă la dumnezei
Mulțimea ca o turmă isterizată în masă
Își calcă semenii-n picioare și-și distruge propria casă.

R.

Gândirea lumii de împrejur se schimbă-ncet dar sigur
Zadarnic invocat e cel de sus, când fiecare este singur
Lumina nu mai e în oraș, ratații orbecăie în eclipsă
În fauna din preistoria lumii văd prima apocalipsă
Au început din cer să cadă ființele de mult ucise
Plouă cu sânge peste tot ca-n proorocirile prezise
E judecata de apoi, ereticii străpunși prin foc și plasmă
Toată suflarea din oraș se îneacă în pucioasă
Pământul a început să crape, se sapă falii sub cadavre
O nouă era a început, totu-i dictat de larve
Din ziduri se desprind strigoi, cu ochi holbați de groază
E ziua răzbunării lor, de poftă salivează
Căldura iadului ajunge din măruntaie până în gât
Și fiecărui om îi crește în loc de gură câte un rat
Prin turmele de lighioane persistă isteria în masă
Domnia omului s-a șters, acum conduce altă rasă..

R