R. A. C. L. A. – Meloterapie la Nevroticul Anxios

Ciudat, oare cum s-a întâmplat
Ca oamenii s-au transformat în fiare hăituite
Numai bune de împușcat
Acum nimeni nu mai îndrăznește să iasă în lumea scabroasă
Un vaiet muribund se aude și apoi din nou tăcerea se lasă
Domnește ura în oraș, iar gloata este torturată psihic
Demența socială iar cuprinde creierul rahitic
Fantome aruncate-n stradă blestemă printre dinți
Din Bellu au început să iasă mii de zombii scoși din minți
De după geamuri zeci de voci privesc terorizate-n stradă
La lumea care, murdară, se-njură și se-mbată
În țară-i anarhie, nimic nu-i ca la început, acum
Iar cei căzuți în isterie își dau foc, plouă cu scrum
Infecția craniană s-a mărit irațional
Retardații sunt aduși din spate în suicid proporțional
Psihoza a săpat adânc în mintea slabă a celor slabi
E o brazdă ce amintește că nu demult erau toți sclavi.

R: Eu cred că toți sunteți bolnavi, căzuți în agorafobie
Vă bateți după ce ascultați o meloterapie
Toți sunteți bolnavi de agorafobie
Doar pentru anxioși – o meloterapie.

În mintea fiecărui om cu grijă s-a înregistrat
Ca cine râde sau gândește a doua zi va fi împușcat
Anxietatea socială de mult persistă în oraș
Fobia obsesivă lovește iar în bastinași
O lume poate prea bolnavă, căzută în agorafobie
Se da cu capul de pereți, se sting în agonie
Legume dezmembrate cu expresii imobile
Dar expresiile trădează clar memoriile senile
Pe stradă încă se mai văd urme de sânge închegat
Unde în zonele de ritual câte un om a fost sacrificat
Din beznă tot mai des apar recidiviști maniaci
Azi viermii caută lumina și tot azi învie vârcolaci
Iar gloata umblă în tăcere, retrasă în prostia ei
Cuprinsă de convulsie se roagă la dumnezei
Mulțimea ca o turmă isterizată în masă
Își calcă semenii-n picioare și-și distruge propria casă.

R.

Gândirea lumii de împrejur se schimbă-ncet dar sigur
Zadarnic invocat e cel de sus, când fiecare este singur
Lumina nu mai e în oraș, ratații orbecăie în eclipsă
În fauna din preistoria lumii văd prima apocalipsă
Au început din cer să cadă ființele de mult ucise
Plouă cu sânge peste tot ca-n proorocirile prezise
E judecata de apoi, ereticii străpunși prin foc și plasmă
Toată suflarea din oraș se îneacă în pucioasă
Pământul a început să crape, se sapă falii sub cadavre
O nouă era a început, totu-i dictat de larve
Din ziduri se desprind strigoi, cu ochi holbați de groază
E ziua răzbunării lor, de poftă salivează
Căldura iadului ajunge din măruntaie până în gât
Și fiecărui om îi crește în loc de gură câte un rat
Prin turmele de lighioane persistă isteria în masă
Domnia omului s-a șters, acum conduce altă rasă..

R