villon – Versuri.pro

Dinu Olarasu - Sindrofie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Strofa 1:
Eu şi domnul Cioran, din aeroplan
Ne dăm drumul jos atât de frumos
Eu şi Salinger stăm afară-n ger
În secara mov, ca în alcov.

Refren:
Dar parcă cineva tiptil, tiptil venea
Cine-cineva şi ne turna
Ne turna-n pahare stropi dintr-o licoare
Cine-cineva, sau ni se părea.

Strofa 2:
Eu şi domnul Nichita alungăm ispita
Nu mai scriem elegii orice-ar fi
Eu şi domnul Villon într-un tomberon
Prindem raze mici, fără sclipici.

Refren:
Dar parcă cineva tiptil, tiptil venea
Cine-cineva şi ne turna
Ne turna-n pahare stropi dintr-o licoare
Cine-cineva, sau ni se părea.

Strofa 3:
Eu şi domnul Poirot, pe Brigitte Bardot
O pândim în joacă cum se dezbracă
Mie şi lui Pintilie, la o sindrofie
Ni se face frică de Mitică.

Refren (x2)
Dar parcă cineva tiptil, tiptil venea
Cine-cineva şi ne turna
Ne turna-n pahare stropi dintr-o licoare
Cine-cineva, sau ni se părea.

Ba da, ba nu, ba da, ba nu..

Radu Gyr - Rondel Pentru François Villon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

François Villon, François Villon,
te-au pus la mare înălțime,
curvar cu ochi de limpezime,
tâlhar ceresc, superb cocon.
Și-acum te legeni, beat de râme,
în ștreang, dat ciorilor plocon.
François Villon, François Villon,
te-au pus la mare înălțime.
Dar cum stai sus peste prostime,
pari spânzurat cu-n sfânt piron,
de toate stelele sublime.
Te-au pus la mare înălțime
François Villon, François Villon.

Gheorghe Tomozei - Villonesca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Culori borţoase, deşuchete
(din frunză cursă şi rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
roşu mişca-n portocaliu.
Culori strivite de sărutul
oraşului de-un veac surpat
îmi amintiţi de începutul
unui amor neruşinat.
El, fruntea îşi târa să-şi culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
şi nu e nimeni să-l disculpe.
Ani, şaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrăţişări usturoiate,
mişcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriaşii ei genunchi.
Trupul mai leneş ca nisipul,
ca roşu în portocaliu,
purta sub pielea roasă, chipul
frumoaselor de mai târziu.
Femeia le ivea, sculate,
din măştile de fum şi fard
în vreme ce abandonate
culorile năşteau sub gard.
(O, cum ştia să mai dezmierde
gura femeii-ţintirim!)
Alb îl năştea, pe verde. Verde
alt alb năştea, nelegitim.
Galben copil cădea din galben,
albastru, smuls din violet,
ca între fire de păianjen
în negru se topea, secret.
Pâine altoită cu caisă
sânii-i ştia, tremurători,
cu pleoapa mâinilor deschisă
cel nărăvit întru culori,
şi încerca să se ridice
din veşnic pângărita stea,
dar carnea coapselor complice
pân’ la surâs îl îngropa.

François Villon - Balada Lui Villon Pentru Amanta Lui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

(Balada care se termină în R).
Falsă frumusețe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ţi-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.
Mai cu folos cătam şi mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, ruşinat, să plec hoinar.
Hei, mic şi mare, milă aşadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?.
Dar vremea ce-ofileşte trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
Aş râde eu, dar fălcile mă dor,
Ba-i nebunie, am aceeaşi soartă doar:
Moşneag voi fi; tu slută, fără har.
Deci bea, până izvoru-i curgător,
Nu împărţi la toţi din cel amar;
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.
Prinţ iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau să-ţi fac în ciudă, cârtitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere în zadar:
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

François Villon - Balada Ce-a Făcut-o Villon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La ruga mamei sale
Spre a se închina la Maica Domnului.
Stăpână-n cer și pre pământ regină,
Împărățind a iadului genune,
Primește-o pe umila ta creștină,
Și printre drept aleșii Tăi mă pune,
Chiar de mi-e viața doar deșertăciune,
Iar darul Tău, Stăpână-‘ndurătoare
Pentru păcatul meu e mult prea mare,
Dar fără el nu-i suflet s-aibă parte
De rai; nu-s ademenitoare;
În asta voi a crede, pân’ la moarte.
Că sunt a lui dă-i Fiului tău veste,
Prin mila lui să ștearg’-al meu păcat
Ca Eghiptenei, ce iertată este,
Ori Teofil, de vină curățat
Numai fiindcă tu te-ai îndurat,
Chiar de s-a fost la diavol juruit.
Ferește-mă de răul cel cumplit,
Fecioară ce-ai fost vrednică să poarte
Trupul cel sfânt, în slujbe preaslăvit:
În asta voi a crede, pân’ la moarte.
Biată bătrână-s, cu păcate grele,
Și carte n-am, sunt o neștiutoare.
În mânăstirea parohiei mele,
Văz rai pictat, cu harfe sunătoare
Și-un iad cu păcătoși în caznă mare;
Unul mă bucură, celălalt mă-‘nfioară.
Dă-mi bucuria doar, scumpă Fecioară,
Ce-o caută păcătoși cu vieți deșarte.
Plini de credință și smerire, doară
În asta voi a crede, pân’ la moarte.
Virgină prin care s-a zămislit
Isus, al lumii domn fără sfârșit.
Luând păcatul nost’ ne-a mântuit,
La noi s-a coborât și milă-‘mparte.
Ofrandă morții, scump vlăstar ceresc,
Nouă Stăpân, precum mărturisesc:
În asta voi a crede, pân’ la moarte.

François Villon - Epistolă Către Prieteni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vă îndurați de mine, îndurare,
Atât măcar, prieteni, de-ați avea!
În hrubă zac, nu sub un pom în floare,
Aici, în surghiunia cea mai grea,
Cum Domnul se-nvoi cu Soarta mea.
Cocote, crai, novici și tinerei,
Voi acrobați, voi dansatorii cei
Mai iuți ca strechea, ageri ca iatanul,
Cu voci ca zvonul unor clopoței,
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

Voi menestreli cântând în voia lor,
Craidoni, ce numai râdeți și glumiți,
Și risipiți bani buni ori calpi cu spor,
Oameni de duh, oleacă aiuriți,
Estimp el moare de mai zăboviți.
Stihuitori de cântec, vers, orații,
De se va stinge, faceți-i libații.
El zace, raze nu-i aduc aleanul,
Nici adieri, i-s ziduri grele frații.
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

Veniți să îl vedeți în pătimire,
Nobili iertați de orice bir și dare,
Neaplecați la legi și cârmuire,
Ci doar în fața Domnului cel mare.
Postind duminici, marțile, oricare,
Lui dinții ca de greblă i se fac,
(Din coji uscate, nu din cozonac),
Și-i toarnă-n mațe apă cu toptanul,
În hău adânc nu-i masă, nici hamac,
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

Juni ori bătrâni, prinți ce vă pomenesc,
Aduceți-mi iertare cu sigiliu domnesc,
Și scoateți-mă-n coș, tras cu arcanul.
Așa se-ajută porcii, mă gândesc;
Guiță unul doar, în turmă o tulesc.
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

François Villon - Pricina Sau Balada Soartei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fortuna mi-au pus cărturarii nume,
Iar tu, François, strigi că sunt rea și crudă,
Ce nu ești om cu fală și renume.
Mai buni ca tine-n vărării asudă
Și sparg în ocne pietrele cu trudă.
Te plângi, cu toată viața de rușine?
Nu ești tu singurul, și nici nu se cuvine;
Privește-mi faptele de-odinioară bine,
Ce mulți viteji s-au prăpădit prin mine;
Pe lângă ei, știu, ești un biet poltron.
Stai liniștit și vorba ți-o aține.
Să te-nvoiești cu ce ți-am dat, Villon!.
Pe marii regi îmi cășunase mie
În vremurile vechi, de altădat’.
Priam muri cu-ntreaga lui armie,
Cetate, turn și zid nu l-au scăpat;
Lui Hanibal, ce soartă i s-a dat?
În Cartagina moartea l-a învins,
Pe Scipio, așișderi l-a cuprins;
Senatului pe Cezar l-am vândut;
Pompei în Eghipet a fost pierdut;
Într-un vârtej pe mări pieri Iason;
Prin foc poporul Romei l-am trecut.
Să te-nvoiești cu ce ți-am dat, Villon!.
Iar Alexandru, care-atât s-a războit,
Tânjind spre stelele Pleiadelor, și el
De mâna mea pieri: l-am otrăvit.
Regele Alfazar căzu peste drapel
Pe câmpul de bătaie. În ăst fel
Mi-s faptele și-asemeni vor urma,
Căci n-am la nimeni socoteli a da.
Pe Holofrenes, idolatru blestemat,
Iudita l-a străpuns, dormind în pat,
În cortul lui, cu un pumnal. Pe Absalon?
Pe când fugea, de păr l-am spânzurat.
Să te-nvoiești cu ce ți-am dat, Villon!.
François, de-aceea să asculți ce-am zis:
Socoată de n-aș da la Domnu-n Paradis,
Te-aș fi tras ca pe-o zdreanță prin dârmon,
Și pentru un păcat, zece-aș fi scris.
Să te-nvoiești cu ce ți-am dat, Villon!

Alexandru Alexianu - Invocație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din portul tău de fleanduri şi bulendre
Mi te-am întors pe limba românească
Şi ţi-am lucrat cojoc de adamască
De parcă-ai fi, leit, hatmanul Şendre.
Nădragi ţi-am dat, călţuni înalţi, ciuboate,
În loc de un pumnal subţire, frânc,
Jungher ţi-am pus în brâu şi la oblânc
Şi-un contoş scump, pe umeri, rupt în coate.
Mi te-am schimbat de straie şi cuvânt
Şi te-am purtat prin viile culese,
Să joci cu talaniţe podărese,
Să bei, la han, din oale de pământ.
Ţi-e mersu-acum răsăritean, de paşe!
Nu mai eşti sprinten! Porţi işlic şi fes.
Dar cartea ta, cu slove papistaşe
Şi gluma-ţi mucalită-s pe-nţeles.
Eşti pământean de-al nostru, azi, Villon:
Vorbeşte dar, pe şleau, acum, în graiul
Rumânilor ce ştiu s-alinte naiul,
Rostirea-ţi s-o priceapă veri-ce om.