vedenii – Versuri.pro

Mihai Codreanu - Vedenii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Castelul vechi cu turnuri feudale
E părăsit acum de generații:
Baroni și conți și duci și toți magnații
S-au strâns în fastul încăperii sale.
E-un gol imens cu bolți monumentale
Ce dau fantastice halucinații,
Pe ziduri: arme, cadre, decorații,
Uitate de pe vremi medievale.
În nopțile când luna nu se-arată,
Pustietatea asta-ntunecată
Își pierde cu desăvârșire lustrul;
Iar către parcul unde mor castanii,
Se furișează umbre: Castelanii
Ascultă frământându-se austrul.

Serghei Esenin - De Vedenii Prin Poiană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De vedenii prin poiană
Luna mrejele-și încarcă
Măgdălina din icoană
A zâmbit a râde parcă.
Supărarea cui se-arată?
Ce trufie se revoltă?
Seara ochii și-i dilată,
Luna șovăie pe baltă.
Viforul pornit în pripă
Zvârle picuri de sudoare.
Știma codrilor cu-n țipăt
Vântului în cârcă-i sare.
Moartea briciul și-l ascute.
Măgdălina plânge-aproape.
Crede rugii mele mute,
Tu ce umbli prin hârtoape.

Leonid Dimov - Vedeniile Regelui Pepin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În memoria lui Ion Barbu.
Învinețea, la nuntă cu alai,
Pe frunzele de vită, mucegai
Iar bobul vin împurpură prin vine
De strugure.
Cădeau rubine.
Stricată, bocănea la vânt, palanca
Sub merii povârniți în umbra francă.
Era o toamnă cu pomelnic surd
Pe vremea regelui
Pepin cel scurt.
Și-n toamnă, cerul, ca la spart de chef,
Un petic îngroșat cu dens sidef
Bătea că luni, o prispă de răcoare
În ochi zgâiți și-n funduri de cleștare.
Agile palme se roteau căușe
Pe pulpe de mirese jucăușe,
Vergine cețuri odihneau turtite în jurul băligarelor de vite.
Când, într-o seară, la răspântii nude
S-a divizat amurgul pe feude :
Prima, lividă ca o piele angla,
A doua, stacojie și rectanglă,
A treia, verde cu chenare negre,
Sunând gavote din cutii alegre,
Iar ultima albastră, cum era.
Privirea fetelor de catifea.
Și-n cerul împărțit au prins să joace
Din darabane, știrbe dobitoace
Ce lacrime vărsau de duioșie
Pe-o tavă cu bureți, trandafirie.
Iar
Filibert, străinul șarlatan,
Zicea că le cunoaște din
Liban
Și dănțuia pe uliți de plăcere
Imagini risipind la cine cere.
Erau în ele fildeșii infante
Cu silfi de purpură jucând în poante
Și la poruncă, moile mantale
Cădeau la poale de infante goale.
Iar demoni cântători cu fete moapse
Pofteau în mugete la calde coapse
Vâslind din palpi, din limbă, din flagele
Să suie din adânc, până la ele.
Erau și țațe de regine caste
Mușcate de naparci reginoclaste.
Cuprinși, când, de-o simțire mai neroadă
Visau la ele regi, în cavalcadă.
Și-n lumi de pântece pe-o lunecare
Cu meșteri țapi și chipuri din
Tartare
Rotea buric rotund și serpentin
Până și soața regelui
Pepin.
Iar el, rămas în țară să vâneze
Mistreți isterici cu lăncii genoveze
Privea dintr-o lucarnă cum se-arată
Pe pajiști crude,
Franța repetată
Și cizelă prin craniu gând ciudat
Să vâre-n sfetnici praf de scărpinat

Alexandru Philippide - Voci Ale Vechilor Poeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Voci ale vechilor poeți, mai clare
Decât sclipirea stelelor pe cer
În nopți de ger,
De mult v-aud venind din depărtare
Până-n ascunsul inimii ungher.
Odată-n munți văzui un om de ceață;
Pășea din pisc în pisc, gigant subtil,
Un nou Schlemihl
Dintr-un tărâm de dincolo de viață,
Ajuns aici într-un ciudat exil.
Dar eu, deprins cu visuri și vedenii,
Apropiam în gând pâclosul ins,
Din cer desprins,
De vocile ce străbătând milenii
Foc lung din ev în ev au tot aprins.

Virgil Carianopol - Singur Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pornim. Nu este nici drum, nici întoarcere,
nimic în afară de noi acolo unde tu sau eu
ne vom agăța de piatra limpede
a unui chiot.
Furtuni trec pe lângă noi
în rochii largi,
ele știu să danseze, știu să iubească.
Râuri asasinate așteaptă,
râuri cu gaura adâncă
a lunei în gât,
ne privesc, ne cheamă.
Apropie-te, salută
sub pământuri alte planete
și sângele istovit
căzut cu fruntea pe braț.
Dar deodată sunt singur. Nu-i nimeni
să-mi scoată vorba din gură ca un căluș.
În jur stăruiesc oameni noi, abur foarte frumos.
Singurătatea în auz ca o pasăre.
Întind mâinile și totul dispare.
Au fost vedenii?
Pornim, pornim cu durerea noastră mărită ca-n fața unei lupe.
Și iarăși nu era nimeni,
nici corăbieri,
nici vânturi,
nici anotimpul ca un tunel plin încă
de fumul vacanțelor din 1933.
(din vol. Un ocean o frunte în exil, 1934)