Versuri corectate și adnotate
În icoanele de sticlă din țara mea– zgâriat fără vârstă –ești uneori foarte bătrân, foarte straniu,mă înfricoșează statuia ta osuarăși, plângând, nici copiii pe uliținu se apropie.Spun cei vechi, în amurguri,că ai ceva de om ascuns, care știe că e puternic,de călător însingurat.Totuși, primăvara, în ropotul ploilor,pari de nerecunoscut…Atunci –.te iau femeile-n basmale și ajunse … Citește mai mult
Ești peștera vie, mirarea,vânatul care se coace la focul meu udsau din toate acestea – numai umbra, numai disperareace-n marele văzduh o aud.Din gușterii ochilor scunzi,dacă umbli-n deznădejde și frig,zbor dedesubtul meu și mă strig –fiindcă nu știu ce moarte ascunzi.
Dumnezeule, tu nici n-ai înțeles până undete ucide omul pe care-n Bethleem îl colinzi.Strămoșii mei stau în tine la focși se uită-n oglinzi să te cunoască,așa cum ochii mieilor triști, înfipți într-un loc,merg desenându-te în firele de iarbă.Dar nici unii, nici alții n-au aflat lămurit pentru ce exiști.
Craniul tău de piatră, în tortură,zgâlțâite, mâinile tale de cedru –când au intrat în delir,peste acoperișul lumii (aduși de spinări)preoții albi își luau vorbele-ndărătsă fugă cu ele în brațe;porumbeii din preajma bazinului au ciugulit semințe,au fost ochiți cu praștia de băiatul ceasornicarului,au fost împănați de bucătăreasa romană –venise vânzătoarea de parabole să te cauteprin baruri,bâjbâia … Citește mai mult