vanitate – Versuri.pro

Moulavi - Un Gramatician

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un gramatician se îmbarcase pe-un vas.
Cu vanitate, întorcându-se spre cârmaci, îl întrebă:
„Gramatică știi?” „O, nu!” răspunse celălalt.
„Atunci, jumătate din viață ți-e pierdută.”
Își simți cârmaciul inima rănită de tristețe;
cu toate astea, pe moment nu-i răspunse.
Dar vântul într-un vârtej aruncă nava.
Cârmaciul, atunci, gramaticianului îi strigă:
„Știi să înoți? Hai, spune-mi, știi?”
„Despre înot să nu mă-ntrebi nimic.”
„Ei bine, gramaticule, viața ți s-a sfârșit,
nava se năruie-n vâltoare.”
Renunțare trebuie, să știi! Nu gramatică;
dacă renunți la tine, atunci aruncă-te fără primejdie:
unda marină aduce mortul la suprafață;
dar cum să te salvezi, când te afli în viață?
Din moment ce mort ești de atributele umane,
plutești pe marea misterelor divine.

Mircea Manolescu - Judecata Măgarului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-o bună dimineață
Nu știu cum, accidental,
Se-ntâlniră față-n față
Cioara și un papagal.
– Vai de mine, zise cioara, arătându-se mirată,
Cine te-a boit, cumetre, de-ai o haină-așa bălțată?
– Hm, răspunse papagalul cu dispreț și într-o doară
Parcă ce pricepe-o cioară!..
Decât treanța aia neagră, afumată ca o oală,
Zău aș prefera, cumătră, să rămân în pielea goală!
Cioara una, papagalul încă una, implicit,
Se certară foc și-atuncea hotărâră, dintr-o dată,
Cel cu haina mai urâtă să se lase jumulit
De-adversar.. Și prin urmare, au pornit la judecată.
Într-un loc apropiat
Locuia un urecheat
Despre care se dusese vestea că e firoscos..
– Judecă și spune cine dintre noi e mai frumos?
Îl întreabă papagalul, sigur, pregătindu-și ghiara.
După multă chibzuială, urecheatul spuse:
– Cioara.
MORALA:
Când doi se ceartă, așadar,
Să n-apeleze la măgar.

Mircea Manolescu - Fabula Mărului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sta mărul pe tejghea lângă-o gutuie,
Puţin cam scofâlcită şi gălbuie,
Un Ionatan rotund şi sănătos..
„- Eu, dragă, zise mărul cel frumos,
Din veacurile multe ce-au trecut
Sunt fructul cel mai bine cunoscut
Şi implicat în traiul omenesc..
Spre pildă, dacă stau şi mă gândesc
Pe Eva şi Adam i-au alungat
Din Rai pentru un simplu măr mâncat.
Tot mărul a stârnit întreagă sfadă
Şi-acel război cântat în Iliada.
Iar Wilhelm Tell, cu arcul său de soi,
Ar fi rămas obscur fără de noi.
Chiar legea gravitaţiei, se ştie,
Că mi se datorează, practic, mie,
Căci eu căzând din creangă-n arătură
I-am dat lui Newton legea mură-n gură.
În basme am un rol primordial
Şi-s pentru pictori fructul ideal,
Când vor să facă o natură moartă..
Pe când gutuia.. cum să spun.. mă iartă,
Nu vreau să te jignesc, dar s-ar părea
Că este bună numai la peltea. ”
Şi mărul nostru râse sănătos
În coaja lui de Ionatan frumos.
Tot mai râdea când a fost cumpărat,
De-o gospodină care l-a mâncat.
Astfel
Morala trasă e firească:
Aşa se trece gloria lumească.

Jorge Luis Borges - Sunt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt cel ce știe că-i la fel de van
Ca-n luciul de cristal nevorbitor
Înspăimântatul, vanul privitor
Ce trupul fratelui urmează-avan.
Știu, prieteni neștiuți, că ne-a fost dată
Drept singura iertare doar uitarea
Și că-n uitare e și răzbunarea,
Umanei uri, soluție ciudată!
Ilustre chipuri de-a greși! Ușor
Nu-i să dezlegi ce-i timpul, labirint
Multiplu, unu și mereu distinct,
Al fiecăruia și-al tuturor.
Sunt nimeni. Spada n-am încins voinic.
Ecou sunt, și uitare, și nimic.

Grigore Alexandrescu - Bursucul și Vulpea