vaca – Versuri.pro

Serghei Esenin - Vaca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De bătrânețe dinții i-au căzut.
Ani mulți pe coarne s-au însemnat.
A bătut-o într-una văcarul băut
Pe izlazul rouat.
Inima ei numai liniște vrea
Dar șoarecii rod în colț și s-aud.
Odată, odată, vițelușul
Avea picioarele albe, botul ud.
Mama a fost jefuită de fiu
Și copleșită de întristare.
În obor, sub salcâm, pe prăjină
Vântul flutura pielea în soare.
Și în anul ce vine și ea, și ea
Va porni către marea tăcere.
Se va trece peste gât o funie cu nod,
Și va fi dusă în amurg, la tăiere.
Poate, slabă, va cerca-mpotrivire
Proptindu-și coarnele vechi în pământ
Acum visează un cring cu frunză subțire
Și câmpuri ierboase legănate de vânt.
Moscova cârciumărească

Mircea Dinescu - Luceafăr Corupt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În pajiștea din Țările de Jos,
vaca visa un Dumnezeu pios,
să-l rumege și să-l transforme-n lapte
laic și cald livrat spre miazănoapte.
Iar Dumnezeu din tristul lui Echer,
plutind în limfa dogmei ca-ntr-un zer
borșit în ecumenica-i odaie,
se scurse-ademenit și brav în paie.

Cezar Bolliac - Vaca Văduvei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când Murgilă-ncurcă calea
Dup-al soarelui sfințit,
De mugiri răsună valea
Și Brândușa mi-a sosit.
E țâțoasă, e lăptoasă,
Clopotul i-l înțeleg,
Ea e mai devreme-acasă,
După dânsa nu alerg.
Curge laptele din uger
Ca un șipot, un izvor,
Și Florica i-a strâns luger,
I-a pus sarea în obor.
Vițelușa Viorica
saltă, saltă spre bordei,
Și fetița mea Florica
Luptă, luptă de curmei;
Amândouă-alearg’, aleargă:
Una-n blid, la dumicat,
Alta prinde, va să spargă
Ugerul ce i-am lăsat.
Iar Brândușa linge p-una
Și la alta cată blând,
Coarnele îi sunt ca luna,
Le mângâie tot mugind.
Când Ziorilă se deșteaptă,
Bag vițeaua în celar,
Și Florica-n prisp-așteaptă
Cu Brândușa pe văcar.
Am vândut pe la Drăgaică
Doi juncuți trași prin inel,
Linși ca rochia de chitaică,
Ș-astă-iarnă un vițel.
P-amândouă ea ne ține,
Ea ni-i singurul venit
La orice nevoie vine –
O, nu-i cereți ierbărit!.

Joan Maragall - Vaca Oarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tot dând cu capul într-un trunchi și altul,
se-ndreaptă instinctiv spre adăpătoare,
ea, vaca singură. E oarbă.
C-o piatră azvârlită veninos
rândașul i-a golit un ochi. Pe celălalt
o pânză i s-a pus. E oarbă vaca.
La adăpat se duce ca odinioară,
dar nu cu mersul ferm din alte dăți
nici cu suratele ei, nu: singură se duce.
Pe coaste, și în râpe, și pe creste,
prin pacea de pe câmpuri și pe maluri,
păscând la întâmplare celelalte vaci
nepăsătoare tot tălăngănesc. Ea ar cădea.
Izbindu-și botul de-ascuțita muchie
se-oprește și tresare-ndurerată.
Dar se apleacă iar și bea încet.
Puțin bea, fără sete. Apoi înalță
spre nesfârșita boltă țeasta ei umflată
c-un tragic gest, din cale se întoarnă,
pe moartele pupile pâlpâind din pleoape,
orfană de lumină, sub aprinsul soare,
și legănindu-se pe neuitate drumuri,
se duce unduindu-și lunga coadă.

Heinrich Heine - Trist Craiul Wiswamitra