turn – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Orologiul de Gheață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La cumpăna nopții, eu sui într-un turn.
Păianjeni, cucuvai înțelepte
se-ntrec să-mi oprească urcușul nocturn
de strajă pe strâmtele trepte.
Dar nu e nici buha cu strigătul ei,
nici iasca cu ochiul sinistru,
nici aprige pliscuri ce scuipă ulei,
nici aripi suflând ca un sistru,
nici spada jucându-mi pe creștet pieziș,
nici limba-ntre granițe oarbe
să stea împotriva acestui suis
ce-ntr-una, hipnotic, mă soarbe.
Treptat izbăvit de pământul greoi,
desprins de lumești simulacre,
ma-atrage un cer limpezit ca un sloi
cântând din văpăile sacre.
Cu ce fel de grai să rostesc pe deplin
și cui – amutitul elogiu?
În turn, înghețat, albăstrui, cristalin,
mă-așteaptă un divin orgoliu.
Mărire acestei adânci arătări!
În locul rotirii de zodii,
cu inimi aici și la mari depărtări
stau orele fixe, ca rodii.
Uitate sunt, deci, izgonite de timp
aversa de stele-n înălțuri,
și nașterea florii superbe din ghimp,
și goana dorinței în salturi.
De-acolo de sus, de pe înaltul prag
privesc fascinat înafara.
Ce sferă perfectă! Pământul cel mic
cu multele sale învelișuri
e una: nimic nu se naște, nimic
nu moare în lut și-n frunzișuri.
Vai mie, credeam că fărâma e-n mers!
Iertare, ah! somnuri eterne,
minuni împietrite cu licărul șters
de-o iarnă ce nu se mai cerne.
Ca roiuri de ornice prinse-n îngheț
ce-mi mângâie ochii și părul,
descopăr în lucruri tiparul măreț,
modelul dintâi, Adevărul.
Nicicând n-am crezut că-o să poată-ncăpea
pădurea-ntr-o singură ghindă,
noianul de stele-ntr-o singură stea,
oceanu-ntr-un ciob de oglindă.
Aceasta e fața trăind dedesubt
a lumii, obrazul de taină:
integru, statornic, în veci necorupt,
mereu despuiat de-orice haină.
O, veșnic aș vrea să întârzii aici,
pe treapta supremă la care
ființa nu scade ca umbrele, nici
prezența nu trece-n mișcare.
Mereu să mă-mbete, cuprins la mijloc,
șederea a toate-ntru sine.
Dar vai! răsuflarea mea, ca un foc,
topește zăpada sub mine.
O limbă pornește să miște, și bat
cleios adormitele ore,
și prind să răsară-ntr-un spațiu curbat
de spaime străvechi aurore;
priveliști limpezi se-mpăienjenesc,
departe o lună apune,
cad codrii cu-un țipăt prelung, omenesc
și marea începe să sune.
O, nu-mi este dat ca în marele ger
să dăinui! Vai, nu mi se cade
aici, unde toate – salvate – sunt cer,
aici, în opritele cascade,
să-ntârzii prea mult: nu sunt vrednic să port
în ochi fericita vedere
a viului care-mi apare ca mort,
a tot ce durează-n cădere..
De-aceea mă-ntorc întristat și cobor.
Păianjeni, cucuvai înțelepte
mă cheamă-ndărat, mă ajută să zbor
în jos, pe spirale, pe trepte.
Dar eu încă șovăi: mă tem să mă scald
în ore ce iarăși mă-nhată.
Eu plâng, și mă zbucium în trupul meu cald.
În turn, orologiul îngheață.

Marin Sorescu - O Noapte Ca O Piatră Despletită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A venit o noapte ca o piatră albastră,
Despletită,
Și mai era acolo și un turn.
Un turn cu geamuri rotunde, nesparte și cafenii.
Omul acela cu privire de colț de cremene,
Când a dat cu ochii de noapte,
Acesta s-a împleticit,
Gata să intre în pământ.
Dar a mai venit un om care,
Când i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră
Peste privire
i-a umplut teasta de gânduri.
Eu eram și unul și celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Și m-am văzut rătăcind
Între obtuz și isoscel.
Am avut totuși curajul
Să trag o perdea între mine și eu.
O perdea mare, împădurită.
Și cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Cine știe, poate că erau stele?
Atunci mi-am adunat toate fulgerele
Maniei
Și am înțepat turnul
Drept în ferestre…
S-a făcut praf, l-am luat în palmă
Și l-am suflat în patru vânturi.
Cerul era plin de cozi de păuni,
Multicolore cozi de păuni,
Poate că erau chiar gândurile mele
Care dădeau strălucire aerului.
Apoi mi-am luat din cui
Paloșul versului și am plecat
Pe străzile orașului
Să răcai
Umbra pomilor de pe trotuare.
Ca să fie mai multă lumină.

Daniel Vişan-Dimitriu - Prințesa Din Turn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Crescuse într-o vreme când, în țară,
trufașii seniori voiau putere
și căutau averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viață-amară.
Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
amenințând cu o pedeapsă dură,
și pâinea le-a luat-o de pe masă.
S-au așezat în mijlocul pădurii,
departe de război și de hoție,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.
Erau puțini, dar vrednici și, cu anii,
au reușit să-și facă, împreună,
un rost, o viață nouă, -n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar și orfanii.
Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de pește pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.
Ieșeau ades, în nopți cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu pașii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deși distanța nu era puțină.
Erau puternici și atât de tineri,
încât erau priviți de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abțineri
priviri strălucitoare să-și desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici rețineri.
Așa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.
Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soție,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viața ei, pereche să îi fie,
și-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.
Cu frații lui, au fost discuții dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câștigat și-au reușit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prințesă … într-o casă din pădure.

Eugenio Montale - Dintr-Un Turn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am văzut mierla de apă
luându-și zborul de pe paratrăznet.
După mersul semeț, după trilul
de flaut am recunoscut-o.
Am văzut pe sărbătorescul și moțatul
Piquillo desprins de pe mormânt
și în rotocoale, pe o umedă
trâmbă de scări, sosind pe acoperiș.
Am văzut în geamurile colorate
o țară de schelete și flori,
de ferestre cu două arcade – și buze
de sânge devenind și mai tăcute.

Iacobuş Leonard - Majestatea Sa