tristeti – Versuri.pro

Mircea Baniciu - Tristeți Provinciale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tristeți de după-amezi ploioase
Și de nostalgice obsesii,
Când stai cu storurile trase
Și-aștepți să vie ora mesei..
Tristeți de străzi pustii și mute,
Cu ziduri vechi și cu fațade
De edificii cunoscute
În care nu știi cine sade..
De domicilii spațioase
Cu flori la geam și cu salon,
Din care pe la ceasul șase
Auzi urlând un gramofon..
Tristeți adânci de guvernante
Ce nu știu bine românește
Și de flașnete ambulante
Cu papagal care ghicește..
De cartiere suferinde,
De uși cu lacăte-n verigi
Și de dugheana care vinde
Fitil de lampă și covrigi..
Tristeți de goarnă funerară,
Melancolii de cățeluși
Uitați de cineva pe-afară
Să scheaune pe lângă uși..
Tristeți romantice de fată
Cu nasul lung și demodat,
Și de odaie mobilată
În care-a stat un magistrat..
Tristeți adânci de pui de mâță
Zvârliți pe undeva, prin scai..
De copilaș urât de tată,
Uitat de maică-sa-n tramvai..
Tristeți de garduri invalide,
De porți ieșite din țâțâni,
De doici care-au rămas gravide
Și-acum li-i frică de stăpâni..
De ordonanțe fără leafă
Și de trăsura cu un cal
Și cu scăpețul ras la ceafă..
Tristeți de bâlci provincial,
De panorami, cu-o ferestruică
Și cu-o maimuță roasă-n dos,
Ce-ar semăna cu domnul Duica
De-ar fi oleacă mai frumos..
Tristeți de cioară-mbătrânită
Ce stă așa, pe-un vârf de pom,
Și de fântâna părăsită
În care s-a-necat un om..
Tristeți pustii, molipsitoare..
De ce mă urmăriți mereu
Și, fie ploaie ori ninsoare,
Vă țineți scai de capul meu?..

Constanţa Buzea - Iubire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E timpul să te treci în viața umbrei
Unde sunt strânse cete de cuvinte
Unde un dor de tine te cuprinde.
Tu poți însingura coline sfinte
Și nu poți fi trecută cu vederea
Caldă ca lâna, palidă ca mierea.
Acestei liniști prețul nu i-l cere
Zidită fie gura care minte
Răzbunătoarea, simpla mea putere!
E timpul să primești culori promise
De plopii, de păianjenii din vise,
Și de tristeți în sine compromise.

Demostene Botez - Tristeți Atavice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tristeți adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuști și panoramă,
Tristeți de șubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;
Tristeți de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de clește,
De-un vânzător de floricele
Și-un papagal care ghicește;
Tristeți de după-amiezi cu soare
Cu moleșita lor căldură,
Cu cerșetori fără picioare
Ce cântă dureros din gură;
Tristeți de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Și de maimuți ce imitează
Și râd urâte la norod;
Tristeți haine și adânci
De-acvile cu lanțuri la picioare,
Visând seninătăți de stânci
La ușa cuștilor murdare;
Tristeți bolnave de flașnete
Cu valsuri vechi și anodine,
Tristeți și moaște de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine?

Rafael Alberti - Aceste Murmure…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aceste murmure, aceste
ușoare susure, prea bine cunoscute
de cer, de frunze, de talaz, de vânt,
sunt cânturile mele frumoase, fericite,
ori doar mărturisitele tristeți.
Mă-ntorc și le-ntâlnesc, mă-ntorc
ca să le simt din nou în mine,
după atâtea vesele și triste
pribege căi de pe țărmuri venerate,
ce-au fost odată viața mea cea veche
și limpede, atunci când părul meu
netemător și liber flutura.
Aici se prelungiră-n tânguiri,
în plângeri, azi intrate-n graiul meu,
silabe unduioase, convorbiri
fără sfârșit, ori lacrimi ivite fără veste.
E fără seamăn să te simți știut
înlănțuit, amestecat și dus
de acest tainic grai al codrului,
al mării, vântului și norilor.
E-o voce unică, doar un gâtlej
acel ce susură
și vine și se duce murmurând.
Întregul cor e-acum un singur sunet.
Poetul
s-a-ntors la cântul cânturilor sale.

Iulian Boldea - În Bibliotecă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În bibliotecă.
În bibliotecă atâtea semne, atâtea tristeți, atâta glorie și atâta neant.
În biblioteca mea, cărțile cuminți ca niște fecioare de lut care știu mai mult
decât ar vrea să mărturisească, cărțile ca niște întrupări ale unui anotimp nesupus,
cărțile înmugurind sensuri poleite de vreme, înțelesuri de mult estompate,
cărțile cu viața lor secretă, cu destinul lor arcuit tandru peste umerii mei,
cărțile cu reflexele palide ale trecerii, cărțile povestind amurguri și nemuriri,
povestind reproșuri și iluzii, gelozii și labirinturi înspăimântate.
În bibliotecă atâtea întrebări și atâtea mirări și doar cărțile mereu închise,
mereu mute, mereu reculese ar putea să răspundă
dacă ar vrea.

Ivan Bunin - Pustiu, Tristeți Pustiitoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pustiu, tristeţi pustiitoare.
Nouri albesc. Curând va ninge.
Pădurea-n zarişti călătoare
Se-nchide-n sinea ei şi plânge.
Sub cerul cu albaştri nori
Tot întunericul îl port,
Sălbatec, din păduri şi flori,
Sunt ca siberii peste tot.
Câmpii şi văi cutreierând,
Voi traversa fără-ncetare
Şi nu voi şti, în paşi călcând,
Că frunza-i stinsă sub picioare,
Spre-a pădurarului căsuţă
Mă voi urca şi m-or vedea
Acoperişurile toate
În noaptea de-ntuneric grea,
Dar am să văd în prag, umilă,
A pădurarului fecioară,
Cu mână mică şi fragilă
Să mă salute ea, ştrengară?
Pe bluza ei cu linii multe
Sunt toate stelele cereşti,
Iar sub bluziţă – două puncte
Neîmplinite şi fireşti.
Versuri tălmăcite de Traianus

Ilarie Voronca - Tristeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristețea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plâng;
și-aud cum crește neliniștea începutului de toamnă departe,
și cum aleargă păsările ploii, pe acoperișuri negre și se frâng.
E-aceeași amintire și-aceeași deznădejde veche.
Aș vrea cu brațele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
pășesc pe urmele trecutului nostru, cum aș merge după un om cunoscut,
și, totuși, nu-ți mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.
E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
și pomii în despletiri, își spun mâhniri știute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
și-mi simt gândurile, în pietrișul umed, căzute.
Așa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
și să-mi citești durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
și ochii tăi, pentru copilul tristețelor mele, odihnitor hamac.
Vântul răscolește cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâșâitul foilor pe care-s scrise atâtea povești dureroase.
De departe vine prevestirea unui sfârșit apăsător,
și eu îmi port tristețea ca pe-un copil, prin săli de spital reci și întunecoase.