Tristeți de după-amezi ploioase
Și de nostalgice obsesii,
Când stai cu storurile trase
Și-aștepți să vie ora mesei..
Tristeți de străzi pustii și mute,
Cu ziduri vechi și cu fațade
De edificii cunoscute
În care nu știi cine sade..
De domicilii spațioase
Cu flori la geam și cu salon,
Din care pe la ceasul șase
Auzi urlând un gramofon..
Tristeți adânci de guvernante
Ce nu știu bine românește
Și de flașnete ambulante
Cu papagal care ghicește..
De cartiere suferinde,
De uși cu lacăte-n verigi
Și de dugheana care vinde
Fitil de lampă și covrigi..
Tristeți de goarnă funerară,
Melancolii de cățeluși
Uitați de cineva pe-afară
Să scheaune pe lângă uși..
Tristeți romantice de fată
Cu nasul lung și demodat,
Și de odaie mobilată
În care-a stat un magistrat..
Tristeți adânci de pui de mâță
Zvârliți pe undeva, prin scai..
De copilaș urât de tată,
Uitat de maică-sa-n tramvai..
Tristeți de garduri invalide,
De porți ieșite din țâțâni,
De doici care-au rămas gravide
Și-acum li-i frică de stăpâni..
De ordonanțe fără leafă
Și de trăsura cu un cal
Și cu scăpețul ras la ceafă..
Tristeți de bâlci provincial,
De panorami, cu-o ferestruică
Și cu-o maimuță roasă-n dos,
Ce-ar semăna cu domnul Duica
De-ar fi oleacă mai frumos..
Tristeți de cioară-mbătrânită
Ce stă așa, pe-un vârf de pom,
Și de fântâna părăsită
În care s-a-necat un om..
Tristeți pustii, molipsitoare..
De ce mă urmăriți mereu
Și, fie ploaie ori ninsoare,
Vă țineți scai de capul meu?..
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de tristețe și melancolie asociat cu viața provincială, evocând imagini ale unor locuri și personaje uitate, pline de suferință și singurătate. Vorbitorul se simte urmărit de aceste tristeți, incapabil să scape de influența lor apăsătoare.