sumbru – Versuri.pro

William Carlos Williams - Masacru Total

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Era o zi geroasă.
Am îngropat pisica;
apoi, i-am luat cutia
şi i-am dat foc
în fundul grădinii.
Puricii care-au scăpat
de țărână şi de foc
au murit de frig.

Ion Caraion - Ca o Plagă, Aerul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ca o plagă, aerul. / Haosule, / înconjoară colinele. / Ai făcut-o. / O ceață ... →

Georg Trakl - Decădere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Deasupra iazului
Păsările călătoare s-au dus.
Sera din stelele noastre bate un vânt de gheață.
Deasupra mormintelor noastre
Se apleacă a nopții zdrobită frunte.
Sub stejari ne legănăm pe o barcă argintie.
Mereu răsună ale orașului albe ziduri.
Sub arcada de spini
O, fratele meu, ne cățărăm oarbe arătătoare spre miezul nopții.

Sshinobi - Sumbru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sătul de zâmbete false, de măști deștepte trase
Peste fețe proaste, de voci ce-mi fac capul vraiște.
De fraieri ce împrăștie, ca din praștie
Ura sub formă pură, întrecând orice măsură.
Mă țin de ținte, așa că țin-te că țintesc
Ca un lunetist profesionist, n-am cum să greșesc.
Gândesc, înainte să vorbesc și apoi
Plec ca glonțul din pistol, nu mă opresc, tre’ să reușesc.
Privesc viitorul prin lupă, aștept ce vine după
Am inima înghețată ca un soldat pe câmpul de luptă.
Așez în tranșee, gânduri cu clișee
Și-am atât de multe încât nu ai tu idee.
Mi-ascund capul în glugă cu un zâmbet ciudat pe mutră
Pășesc într-un peisaj cu o imagine sumbră.
Și după, mă rătăcesc printre oameni tâmpiți
Unde părinții sunt copii și copiii-s amețiți.
De pizde cu inimi închise, majoritatea-s triste
Sau prinse în cuști de oțel, și-apoi ucise.
Privește cum întunericul îi cucerește,
Și zâmbește când le vede sufletul cum putrezește.
Ascultă natura cum plânge cu lacrimi de sânge
Oamenii își bat joc de ea, nimic nu le ajunge.
Iubirea-i o raritate și totuși vine din toate
Dar răul pozează inimi oricât ar fi de curate.
Uneori suferința duce spre fericire
Da’ ăsta e-un drum ce nu-l prea alege oricine.
Ai grijă la falsa iubire, duce la dezamăgire
Și-o să urăști tot, cum te urăști și pe tine.
De bine nu te-nvață nimeni, și cine te învață,
Înseamnă c-a trecut prin viață, știe cât e de zdreanță.
Deschide ochii minții, nu-i război fizic
Fii pregătit altfel, o să cedezi psihic.
Dacă cineva ți-a spus că viața e grea
Bine am venit în lumea ta
Acum fă cunoștință mereu cu realitatea mea.

Rainer Maria Rilke - Morgă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ei zac așa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniștii-nghețate
și între ei s-aducă împăcare;
căci parcă nu-i sfârșit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deșarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;
dar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Și bărbile sunt mai țepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa
la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

Georg Trakl - Sumbru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sumbru în noapte e cântecul ploii de primăvară,
Sub nori înfiorarea trandafirilor flori de păr,
Nălucire a inimii, cântare și nebunie a nopții.
Îngeri de foc pășind din ochi stinși.

Gerard De Nerval - Dezmoștenitul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(El desdichado).
1854.
Sunt sumbrul, văduvitul – sunt cel nemângâiat,
Sunt prințul Aquitaniei, cu turnu-n praf căzut:
Mi-e astrul mort – lăuta-mi, cu ceru-i înstelat,
Un negru Soare poartă – Melancolia – scut.
În noaptea mormântală, tu, ce m-ai mângâiat,
Redă-mi un țărm italic, Posilipul pierdut
Și floarea dragă mie, în duhul cel uscat,
Și bolta unde vițe măceșul a-văscut.
Sunt Amor sau sunt Phoebus. Sunt Lusignan?
Biron?
Mi-e fruntea de-al reginei sărut împurpurată;
Visam în grota unde sirenele înoată..
De două ori trecut-am glorios prin Acheron.
Cântând fără-ncetare, pe orfica mea strună,
Când gemete de sfântă, când strigăte de zână.

Gerard De Nerval - El Desdichado

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt cel Nemângâiat, cel Sumbru, cel Uitat,
Sunt prințul Acvitaniei ce și-a pierdut moșia:
Singura-mi Stea e moartă și-n cântu-mi înstelat
Răsare-un Soare negru: este Melancolia.
În noaptea de Mormânt, Tu, ce m-ai mângâiat,
Redu-mă-n Posilippo, dă-mi marea, Bucuria
Și floarea adorată de-un suflet sfărâmat
Și-umbrarul unde Roza se-mbrățișa cu Via.
Sunt Amor sau Phoebus..? Lusignan sau Byron?
De-a Doamnei sărutare încă mi-e fruntea caldă;
și am visat în Grota cu nimfe ce se scaldă..
De două ori trecut-am ne-nvins peste-Acheron:
Pe lira lui Orfeu, în drumul meu, am strâns
Și al Sirenei strigăt și al Fecioarei plâns.

Ion Caraion - Directorul Ceții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cin’ te-o trece, dragule,
să-i aduci aminte:
noi monom și-n cagule,
lungi ca din morminte.
Ei – pătrați și țepeni
doamne, să nu-i superi!
mici pe lângă jnepeni,
falși lângă ienuperi.
Aerul alenele
împroșca un zid.
Acolo-am stat și-am murit,
viermi rozându-mi genele.
Ca-n sângele-atâtor antume,
măruntaie de draci.
Taci, e negură, taci
și vraiște-n lume.
Lacrime cu ținte
sorbu-le, retragu-le.
Să-i aduci o! pragule,
cui te-o sare, – aminte.
Ei – călcâiul rece,
borta ori nimicul,
roți unui vehicul
trențăros ce trece.
stinsele delire,
sorii din hârdaie,
fulgii ca o claie
de descumpănire.
Noi un pumn de oase
albe ori de soare,
noi – tăcerea mare,
ei – contagioase.
bălți, mocirle, șanțuri –
cin’ le mai socoate?
Printre câte toate,
noi monom și-n lanțuri.
Ei statornic vântul
flenduros de baftă.
Poate, osământul
noi, dar din cealaltă.
lume sau nelume,
de-or fi mai fiind
lumi spre care tind
vagi năluci postume.
Noi copaci, ei surdul
mers în noaptea goală
simpla croncăneală
cârpocind absurdul.
poate-al morții… poate-al vieții
Toată săptămâna
face semn cu mâna
directorul ceții –.
ca spre lucru-n sine,
sacrului balot.
Care și de cine?
râde idiot?