strainul – Versuri.pro

Margareta Paslaru - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu chipul tău îngândurat
Profil în aur vechi turnat
Ca pe străbunele monezi
Cu ochii tăi care-n abis
Par a căuta frânturi de vis
Deși nu cred că mai visezi
Cu brațul tău care ar vrea
Să fure de pe cer o stea
Cum a furat de-atâtea ori
Cu gura care-a sărutat
Și prea ades a sângerat
Când a găsit spini printre flori.
Cu chipul tău îngândurat
Care mereu a căutat
Mirajul nedescoperit
Ai risipit timpul în van
Și n-ai găsit nici un liman
Când dorul tău a ostenit
Crezând că poți fi fericit
Sperând și tu că ești iubit
Ca să nu vezi ce singur ești
Cu setea vie de-a trăi
Măcar o clipă chiar de-ai ști
Că mai târziu ai să plătești.
Cu chipul tău îngândurat
O viață-ntreagă n-ai aflat
Mult așteptate mângâieri
Oprește-te măcar acum
Din veșnic nesfârșitu-ți drum
Care nu duce nicăieri
La cheiul meu vei arunca
O ancoră și vei putea
În fine să te odihnești
Ai să rămâi un veac, un ceas
Sau doar o clipă de popas
Cum singur ai să hotărăști
Ai să rămâi un veac, un ceas
Sau doar o clipă de popas

Corneliu Boghean - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De departe abia zărit,
Cu visul de durere..
Cu auzul amorțit,
În locul unde piere..
Peste deal, răsare luna
Și cu cerul înstelat –
Stele mii, una și una,
Strălucesc ne-încetat.
Un străin, pribeag în lume,
Cu ochi mari, părul bogat –
Cercetând, nimic nu spune,
Privind cerul înstelat.
Doar când capul și-l apleacă,
Un fior, vrea să-l cuprindă..
Se ridică, iar el pleacă –
Peste iazul de oglindă.
Stă în barcă țintuit..
Cu privirea-n apa lină,
Parcă-i stană-ncremenit,
Așteptând ceva să vină..
Mai în spate doar pădurea,
Tremură frunza în foșnet;
Căci copacii ei – securea..
Îi doboară, greu, cu trosnet.
Cineva în noaptea rece,
În bătaia de jăratic..
Rumenând chipul feroce,
În pădure, singuratic.
E rănit străinul, zace –
De secure e lovit..
Stă în barca lui de pace,
Și-i puțin cam amețit.
S-a luptat sărmanul, piere..
Cu dușmanul cel cumplit.
Să oprească acea durere..
De sub cerul oțelit.
Iar copacii sunt în floare –
Cu miresmele de tei,
Fagii falnici când cresc oare,
Jos acum, să-i tai de vrei?.
Căci pădurea e-nverzită,
Și viața o-ntreține –
Căci străinul nu ezită,
A o proteja, el ține..
S-a retras puțin de-o parte,
Ca să vină dimineața –
E rănit acum de moarte,
Protejând pădurea-n viață.
01. iulie. 2015
Corneliu Boghean.
Moto:
După cum pădurea, întreține viața, la fel și noi să o păstrăm în viață, chiar dacă e nevoie de sacrificiu.
Să avem grijă de mediul înconjurător.

Jorge Luis Borges - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A expediat scrisorile și telegrama
și umblă acum pe străzile monotone.
Bagă de seamă mici deosebiri cărora nu le dă importanță
și se gândește la Alberdeen sau Leyden,
mai pitorești pentru el decât acest labirint
de linii drepte, lipsit de complexitate,
unde îl poartă timpul unui om
a cărui viață adevărată este departe.
Într-o cameră ce poartă un număr
se vor bărbieri apoi în fața oglinzii
care nu-l va mai reflecta niciodată
și i se va părea că acest chip
este mai nepătruns și mai neclintit
decât sufletul care sălășluiește înlăuntru
și care an de an îl cizelează.
Se încrucișează cu tine pe stradă
și poate vei observa că e înalt și șters
și că se uită cu luare-aminte la lucruri.
O femeie nepăsătoare
îi va oferi după-amiaza și tot ce se petrece
dincolo de ușa camerei de hotel. Bărbatul
se gândește că-i va uita chipul și își va aminti,
mai târziu, lângă Marea Nordului,
jaluzelele sau lampa de pe noptieră.
În noaptea asta ochii lui îl vor privi,
într-un dreptunghi de forme care-au fost cândva,
pe călăreț și grandioasa lui câmpie,
fiindcă Far West-ul cuprinde întreaga planetă
și se oglindește în visurile oamenilor
care nu l-au călcat niciodată.
În deasa penumbră, necunoscutul
va crede că este în orașul său
și se va mira trezindu-se în altul,
cu altă limbă și alt cer.
Înainte de agonie,
ne sunt date iadul și raiul;
acum rătăcesc amândouă prin acest oraș, Buenos Aires,
care pentru străinul din visul meu
(străinul ce-am fost eu sub alte astre)
e alcătuit dintr-o grămadă de imagini imprecise,
hărăzite uitării.

Octavian Goga - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Străinul.
Era duminică-ntr-o amiază,
Noi stam pe prispă strânşi în sfat,
Când s-a ivit pe drumul țării
Un om la marginea de sat.
Din pulberea învolburată
Abia puteai să-l deslușești –
Cu pașii largi grăbindu-și mersul,
Venea în hainele-i nemțești..
La cruce, -n deal, noi îl văzurăm
Cum s-a oprit deodată-n pas
Și s-a-nchinat adânc drumețul
Când a făcut în drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe gânduri,
La zidul zugrăvit cu sfinți.
Și sta cu capul gol străinul
În ploaia razelor fierbinți.
Când s-a pornit încet la vale,
Noi ne uitam de la zăplaz,
Și nu știu, ni s-a părut nouă,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Când ne-a ajuns, a dat binețe,
Cu glas domol, și-apoi a stat
Și ne-a-ntrebat de sănătate
Și de nevoile din sat.
Ne-a zis c-ar vrea la sfânta slujbă
Să vie-alăturea cu noi,
Și s-a uitat cu-atâta jale
Când a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumețul
Stătea cucernic și supus,
Și-a sărutat duios icoana
Cu răstignirea lui Isus.
Când a plecat, ne-a spus povețe
Cu grai înduioșat și blând,
Și ne-ncălzea atâta-n suflet,
Că lăcrimam toți ascultând.
Spunea că nu-i păcat mai mare
Decât să-ți lepezi legea ta
Și, vezi, îi tremura cuvântul
Pe buze, când ne cuvânta!.
Apoi s-a dus.. Ne era jale
Când s-a pornit la drum, pe grui..
Dar uite, -n țintirim, pe noapte,
Spun că văzură umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
Și-atât am vrea cu toți să știm:
Anume lângă care cruce
A-ngenuncheat în țintirim..

Rafael Alberti - Străinul (II)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un străin
mă iubește.
Eu nu, nu-l iubesc.
Eu, nu, fiindcă-ntr-una gândesc
că n-am să-l pricep niciodată
când îmi va spune: te iubesc!
Și-mi place să știu dintr-o dată
Când mi se spune: te iubesc!.
Spune-i tu: da!

Rafael Alberti - Străinul (III)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mamă, ce rău îmi pare –
mâhnit, el a plecat
și ninge neîncetat.
Mamă, fără suflare
va pieri, înlemnit,
în valuri de-a sărit!
Mamă, cu-nfrigurare
alerg pe mal. Ah, poate…
Și grindina tot bate!

Rainer Maria Rilke - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Obosit, la cei din jur le spuse
întrebări să nu-i mai pună și
singur mai departe iar porni.
Căci el nopți de dragoste dăduse
pentru nopți de lungi călătorii.
Și veghease stranii feerii
ce-mbrăcau cu stele-atât de vaste
strâmte depărtări, și că o oaste
se schimbau în repezi bătălii;
altele, ce se predau cu sate
peste văi, în lună-mprăștiate,
sau vădeau prin parcuri îngrijite
vechi și cenușii castele, unde
bucuros ar fi putut pătrunde
doar o clipă-n turnuri nepăzite,
dar știa că-opririle ucid;
și din nou la prima cotitură,
drumuri, poduri, șesuri apărură
până către-orașe ce se-nchid.
Toate-acestea, iar și iar nevrute,
le-ar lăsa mai greu decât trecute
glorii, avuții, plăcere.
Însă-n căi străine, câteodată,
îi era, de pași adânc săpată,
piatră de fântână ca o avere.

Ion Pillat - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe bancă, sub castanul din vie, te așează,
Străine, ce venit-ai priveliştea s-o vezi —
Florica e acolo, cu casă, parc, livezi,
Şi peste drumul mare: zăvoiul. Înserează.
Câmpia e albastră şi-n zare norii ard.
Sclipeşte Răul Doamnei înspre apus, o clipă
Un taur muge; puţul cu lanţ şi roată ţipă;
Şi vrr! un zbor de vrăbii zbucneşte dintr-un gard
Te-apleci mirat, străine, pe-amurg ca pe o ramă
Ce-ar străluci din umbră muzeului pustiu,
Şi crezi, pornind aiurea, rănit de-un dor târziu,
Că ai Florica Dar n-ai zărit, ia seama,
Pe-albastră depărtare a luncii de demult,
Trecutul meu, ce arde sclipind în Răul Doamnei —.
N-ai auzit, deodată rupând tăcerea toamnei,
Vrr! timpu-n zbor, pe care cutremurat l-ascult.

Vasile Alecsandri - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Dă-ți, Domnico, rochiță
De-mi deschide temniță.
Da și carul cu doi boi
De mă scapă de nevoi.
Și vin’, soro, să mă vezi
Cum îmi frâng trupu-n obezi,
Să tot plângi și să nu crezi!
Frunză verde de granate,
Căci m-aș duce-n ceea parte
Să mai văd pe bietul frate!
Da-s o biată fată mare
Și la lume n-am crezare,
Ci am numai ochi de plâns
Și-un suflet de dor aprins.
Frunză verde rozmarin,
Rău e de voinic străin!
Numai luna că-l iubește
Și soarele-l încălzește.
Trece-n jos, se duce-n sus,
Nimeni nu-i dă un răspuns,
Nici îi zice: „Bun ajuns!”
Suie-n deal, coboară-n vale,
Nici o mândră nu-i stă-n cale.
Trece sate-n curmeziș,
Și dumbrăvile-n lungiș,
Vede-o mândră fețișoară
Ca un pui de căprioară.
El îi zice: „Dragă, stă.”
Ea în lături tot se da.
El îi zice: „Vină-ncoace,”
Ea-i răspunde: „N-am ce face.”

Valentin Moldovan - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La marginea coastei abrupte
Am văzut într-un bar un străin
Era trist și-avea hainele rupte
Și pe masă o sticlă cu vin.
Nu te oprește nici ploaie, nici vânt
Nicăieri nu ai loc de popas
Om nebun ce-nconjoară pământul
Lângă mine oprește un ceas.
Mi-amintesc de o vară-nsorită
De-o pădure cu muguri pe ram
De prietenii mei, de iubita
Și de-o casă cu mama la geam.
La marginea coastei abrupte
Am văzut într-un bar un străin
Era trist și-avea hainele rupte
Și pe masă o sticlă cu vin