stanca – Versuri.pro

Elena Farago - Un Porumbel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Și-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare! …
Vin valuri mari și-n stâncă se lovesc, și lui îi e frică,
Și trist își ascunde capul, și-aripile-și ridică
Când stropii săriți din valuri pe pene-i cad și-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă! …
Ci iată-o porumbiță ca-n zbor zorit sosește:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipsește.
Și-i lângă el acuma și-l ciugulește dulce
Să-i treacă spaima și-apoi să meargă să și-l culce.
Și-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-.
Noapte bună! …

Daniel Vişan-Dimitriu - Lacul de Sub Stânca Şoimului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lacul de sub cuibul șoimului de stâncă
Din ținutul aspru-al golului de munte,
Își adună-n apa rece și adâncă
Razele de Lună care-i cad pe frunte.
Noapte-apăsătoare, liniște deplină,
Fantomatic, lacul își trăiește-n vise
Dragostea naiadei care-i mai alină
Din durerea pentru ceea ce iubise.
Răsăritu-i este visului sfârșire,
Iar întreaga ceață înspre nori dispare
Când un zbor de aripi vine cu iubire,
Lacului să-i fie-nc-o alinare.
Pe oglinda-i rece, două siluete
Își reflectă-n unde albul ne-ntinat
De iubiri trecute sau iubiri secrete,
Pure ca Lumina care le-a creat.
De pe stânca-naltă, pasărea de pradă
Își mijește ochii, îi privește-n pripă
Și întoarce capul – nu mai vrea să vadă
Dansuri noi, în taină, cum se înfiripă.

Panait Cerna - Legenda Unei Stânci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sub stânca fulgerată de la limanul mării,
Nu-i undă să nu ştie cuvintele pierzării;
Şi numai aripi negre bat apele ce sună,
Numai chemarea morţii răsare din furtună.
O, soră a durerii, plăpândă fericire!
Câte iubiri rănite de aspru vânt al jelii
N-au suspinat, purtate de-a undelor rotire,
Neisprăvitul cântec al vecinicei Ofelii!..
Vai, câţi nu-şi ispăşiră sub stâncile haine
Amara nebunie de-a fi crezut în tine!.
Pe-aici nu-şi poartă paşii, de groază muritorii,
Nici cerul nu-şi trimite, pe-aici, luminătorii,
Căci, până unde geme al undelor război,
Apasă neguri grele, ca-n ziua de apoi,
De parcă marea poartă un vecinic văl cernit,
Jelind vieţi, pe care tot ea le-a mistuit.
Dar uneori se face lumină-n slava toată,
De pare c-ar surâde toţi îngerii deodată
Văzduhul, tot, visează iubire, cântec, stele..
Ş-atunci, înduioşată de zâmbetele firii,
Şi-aduce-aminte marea de jertfele iubirii
Ş-aprinde în adâncuri un cer şi pentru ele.

Ivan Bunin - Pe Stâncă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe stâncă în vânturi de-a pururi
Ce orbesc șuierând prin azururi –
Azil puturos de vultani.
Beau ca pe ape curate
Montane furtuni, libertate,
Eternul zburând peste ani.
1889

Nahapet Kuceac - Mi-e Sufletul Ca Stânca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mi-e sufletul ca stânca rămasă în pustiu.
Doar ploile o spală, doar fulgerul o linge…
Departe sunt de lume ca norul cenușiu
Pe care nici o mână nu-l va putea atinge.
Doar vreun arcaș năprasnic de s-ar ivi cumva,
Din corn de bou să-și facă un arc cum altul nu e
Și coardă să-i întindă din maț de lup – așa,
Poate-ar putea durerea din suflet s-o răpuie.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii

Tomas Transtromer - Pe Un Colț de Stâncă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe un colț de stâncă, / spărtura-n zidul trolilor. / Visul, un aiberg. →

Alexandru Macedonski - Bătrâna Stâncă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc
O sapă apele să scape de ea, și-n veci o pizmuiește
Țăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robește
C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.
Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjește,
Dar tace, și când suflă crivăț ea sfarmă viforul tăios,
Și ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios,
Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezește.
Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc…
În umbra ei pasc încă mieii și-ajung vlăstarii brazi puternici,
Și fie-n mare sau mic număr, neputincioși sunt cei nemernici —
Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc.

Bucovina - Suntem Aici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Tari suntem toți, în povești ce le spunem
Copiilor noștri, în buza nopții,
Ascundem c-un zâmbet lumea vrăjmașă
Știind că suntem în voia sorții.
Și nu vom vedea zorii cei noi
Ai lumii ce vine când noi om fi vânt
Poveștile astea nu trebuie să moară –
A noastră zestre trăiește în gând.
Din vremuri străvechi, vorbe răzbat
De zile ce-or fi mai negre ca noaptea.
Trupul e slab, dar spiritul poate,
Iar vrerea de bine biruie moartea.
Suntem aici, pe veci om rămâne
Spiritul nostru nimic nu îl curmă,
Suntem aici, nestrămutați,
Faptele noastre în veac or fi urmă.
Suntem aici, pe veci stâncă tare
Spiritul nostru nimic nu-l înfrânge,
Suntem aici, nestrămutați,
Stâncă din stâncă, sânge din sânge!
Necruțător, timpul ne-o cosi
Într-un viitor ce nu-l putea-v-om ști;
Ce facem pe-ăst pământ
În inimi foc punând
Rămâne peste vremi
În inimi legământ.
Și cei ce ne-or urma,
De legământul l-or păstra,
La fel, foc vor crea,
Cu noi o soartă or avea.
Răzbatem prin furtuni,
Adunăm anii cei mai buni,
Uităm din urmă frici
În veac vom fi aici!
Suntem aici, pe veci om rămâne
Spiritul nostru nimic nu îl curmă,
Suntem aici, nestrămutați,
Faptele noastre în veac or fi urmă.
Suntem aici, pe veci stâncă tare
Spiritul nostru nimic nu-l înfrânge,
Suntem aici, nestrămutați,
Stâncă din stâncă, sânge din sânge!

Boris Pasternak - Tema

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Stânca și furtuna. Stânca și pelerina și pălăria.
Stânca – și Pușkin. Cel care și-acum încă,
Ochii închizând, stă sus și vede-un sfinx
Nu sălbăticia noastră: nu deducțiile grecului
Ajuns la-ncurcătură, nu taina, ghicitoarea,
Ci străbunul: un hamit cu buze plate,
Ca variola cu care ciupi nisipul, mutilându-l,
Săpând cu greu vărsat pustiul.
Și nimic mai mult. Stânca și furtuna.
În satanismul berii ce curge gârlă
De pe mustățile prăpăstiilor, steiurilor,
Limbilor de nisip, nămolului, marinelor mile,
Intrândurilor în mare. Și vuiet și-nflăcărare
Pompate de lună din înspumat abis
Ca dintr-un vechi cuibar. Zgomot
Și sfară și humă ca un sărut setos.
Se vede clar, ca ziua. Îi luminează spuma.
Din acest loc nu-ți poți lua ochii.
Bătăi de valuri pentru sfinx nu cruță lumânări,
Pe cele arse schimbându-le îndată.
Stânca și furtuna. Stânca și pelerina și pălăria.
Pe buzele sfinxului – gustul de sare
Al încețoșării. În jur, nisipul otova-i lipit
Cu crudele săruturi de meduze.
El nu cunoaște sirenele să fie solzoase
Și poate oare-a crede-n coadă de pește
Cel care, fie doar și-o singură dată,
Din gropițele genunchilor lor băuse
Licărul de stele ce se bătea, ca de gheață?
Stânca și furtuna – tăinuit de toți acei
Modești din fire – cel mai straniu, cel mai cuminte
Ce încă din epoca lui Psammetic prinse a juca –
Zâmbet de copil în colțul buzelor pustiei..