spiritism – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Misterul Vieții de Apoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea,
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare.. O elucubraţie!.
M-afund în fizică şi legi,
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli.. N-am de ales;
Mă supun lor!.. De mă-nţelegi?!?.
.. Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum,
La mijloc, spre sfârşit de drum,
Din mers în halte, urmând firul..
.. Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng,
Cu ochi deschişi, sau strânşi.. mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.
Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic,
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf.. Sunt barbituric!.
Sunt sigur punct de chintesenţă
De-atom palpabil, cu neant,
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal.. de-o existenţă.
Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu..
Sunt partea mea de pedigreu,
Plecaţi, prin tragere la sorţi.
De sunt şi-aici şi, sunt şi-acolo..
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă, scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici.. dincolo!.
.. Căci ce-n memorie aduci;
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent, cu mort se-mbină..
„Apoi”, e-n fond „odată”, „atunci”!.
Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?..
Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi, mort sunt eu?..
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?.
Cred mai curând că suntem toţi,
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând.. Şi, iar bătând la porţi!.
Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă,
Sau zbor, expir de bioxid,
M-adun din praf, ard coroziv..
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!.
Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături,
De-aniversări; făclii pe torturi..
Plecat.. îs muritor sosit!.
Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine,
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers.. De-oi trece?!?..
28. 05. 2011

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Coagulare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se curge roșul limpede de lacrimi
Din ochiuri înțepate-n căi spre vise
Pe-artere cu plecări și-ntoarceri, nepermise
Pe vene ce se strâng de-albastru-n șir de patimi.
E sângerie ruta de scurgerile prelinse
Ce-mprăștie dorinți scăpate de control
Slăbind încet șuvoi, ce nu-și mai joacă rol..
Lași toți își pierd în van ambițiile pretinse.
Arm „A K, M” ult, atât de mult sperată
De-a fi unealta vieții, ca și-alte vitamine
Și hoardele mărețe, cum trombocite-n vine
Și tot n-adună flux, n-oprește plaga spartă!..
E-un straniu holocaust filia-n venisecții
Cu promotori rapaci, avizi de vampirism,
Tăindu-ne-ntre noi, pierduți în spiritism,
În perpetuu genocid.. Dracu-la, ne-a dat lecții!.
Prea multe sunt trasee pierdute din eroare,
Ne dispersând pe secte.. Ne vindem doctorii
Și credem vindecări din vorbe, oratorii!
Desangvinizăm știința! Urâm „coagulare”?!?

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Morții Se Vor Vii Prin Viii Nevruți Morți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Filozofie mortuară se etalează
Prin simplele exemple dinspre viață;
Fizicul trai se preschimbând în greață
La scurt timp.. celor ce-n comun visează.
Inexorabilul nevrut se prevalează
De-un mix de trup și suflet, matematic
Mister chimiotactic, de-un empatic
Aievea explodat.. ce-n hău reexplodează.
Sau e prea mult a spune o simpatie,
E îndeajuns o strânsă conivență
De-o viață, existență, interdependență
Cu moartea-n jur.. ce viață reînvie.
De câte ori nu ne-am pierdut în calcul
De timp între pieiri telegramatice,
Inexplicabile în legi axiomatice..
Nedepășind un nevăzut.. nesesizând exaltul.
Nici în prozaicul de-un gând nu explicăm
Cum dragi ce-au fost până la sacrificiu
Se regăsesc urgent într-un „chemat” supliciu
Misterios; de-a se-ntregi prin viața ce-o predăm.
E crucială întrebarea și-i complexă;
Cine pe cine cheamă sau se vrea
Să fie secondat, ori el să secondeze moartea
Ca o pedeapsă-n fond.. căci viața-n sine nu-i perversă.
Căci dacă moartea ne transformă în neant
Fără vreun viitor, putere sau exist,
Nu poate semn să dea -miracol precum Christ-
Să-și ceară, reușind, aproapele-n perdant?!.
Și ce-i pretins perdant, crează interdicții;
Șiruri întregi de zile-n gând spre nesfârșit
Să nu abdice de la țelu-i hărăzit
De-a fi în fond, de-a exista.. Nu-n dispariții.
E paradoxul dintre ocult și multă știință
Ce nu explică sau refuză să-nțeleagă
Că morți-iubiți urgent pieiri își leagă
Făr-a comunica-n vreun straniu de voință..
.. Decât de-a exista, ce-i rațiunea unică, credință;
Deci este mortul viu.. sau viul.. nu e ființă?!?..
Și atunci există nevăzutul, negrul, neființă,
Inexistent, o altă parte, o inesștiință???..
Și-n veci nu ne-ntâlnim..”lipsa” cu „e”.. cerință?!..
.. Sunt în explozie! Mortal de neputință!!!

Microbu - Țipetele Morților

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt psihopat ce-a luat contact cu spirite, de fapt
Țip și mă descarc și scot sunete de drac
Când simt că mă atac și încep să mă desfac
Depărtez de corp, din tine energie sorb.
Din sine energie toc, nu statică spirituală
Îți dau somn ca somnifer pe caz de boală
Ca un sindrom sunt tot eu, aceeași mutră
Cu același sânge pe palma de surdomută.
Dezvolt pe fața de copil cuvântul mutilare-l ard
Sunt coșmarul tău, primește-mă cu drag
Să te-ndrum spre larg, să te testez până cad
Și dacă reușești să scapi, poate nu te ard.
Să-ți dau palmele de drac, aripile desfac
Dacă mă urmezi să fac ce trebuie să fac
Când vezi că trebuie să tac, să fii înarmat
Că nu am să tac, vezi, nu decât, nu există, am plecat.
Lasă-ți sângele să curgă, lasă-ți spiritul pe ducă
Vino cu mine, copila, pe calea scurtă
Sunt călăuza ta și voi fi întotdeauna
Nu poți să fugi, nu asculta ce spune lumea.
Ai aripi de drac, ai sânge de berbec
Urăști iepuri și Dumnezeu, ai semnele pe piept
Ca să reușești orice, tre’ să fii tare
Lasă-mă să fiu eu motivul pentru care sângele sare.
Lasă-te pe vine, lasă-ți ochii-n sânge-n tine
N-ai nevoie să vezi atunci când ești cu mine
Lasă-ți pielea să-ți coacă-n flăcările iadului
Lasă-ți inima să moară-n țipetele dracului

Michael Jackson - Ghosts

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Jos în sală este o fantomă
Pe pat este un vampir
Ceva se află în pereți
Acolo este sânge pe scări
Și ceva plutește prin cameră
Dar nu văd nimic
Însă știu că acesta e adevărul
Pentru că acum e în mine.
Nu înțeleg!
Hei!
Nu înțeleg!
Aaow.
În podea este o trapă
În spatele ușii se aude un scârțâit
Scaunul se mișcă
Dar nimeni nu e așezat pe el
În jur miroase a fantome
Dar nimeni nu e de găsit
Și o tuse și un căscat
Unde un suflet neliniștit pleacă.
Nu înțeleg!
Hei!
Nu înțeleg!
Hei.
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita familia?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita iubita? Ea are nevoie de mine
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita copacul familiei?
Înjunghe-mă un cuțit în spate,
Trage cu o săgeată în mine
Spune-mi! Ești fantoma geloziei?!
Fantoma geloziei..
În podea este o trapă
În spatele ușii se aude un scârțâit
Scaunul se mișcă
Dar nimeni nu e așezat pe el
În jur miroase a fantome
Dar nimeni nu e de găsit
Și o tuse și un căscat
Unde un suflet neliniștit pleacă.
Nu înțeleg!
Yeah! Yeah!
Nu înțeleg!
Ești doar un ticălos dus
Aaow.
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi speria familia?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi speria iubita? Ea are nevoie de mine
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita copacul familiei?
Și cine ți-a dat dreptul de a intra în mine ca să mă vezi?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita familia?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi răni iubita? Ea are nevoie de mine
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita copacul familiei?
Înjunghe-mă un cuțit în spate,
Trage cu o săgeată în mine
Spune-mi! Ești fantoma geloziei?!
O fantomă a geloziei.
Aaow.
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita familia?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita iubita? Ea are nevoie de mine
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita copacul familiei?
Și cine ți-a dat dreptul de a intra în mine ca să mă vezi?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi răni familia?
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi răni iubita? Ea are nevoie de mine
Și cine ți-a dat dreptul de a-mi agita copacul familiei?
Înjunghe-mă un cuțit în spate
Trage cu o săgeată în mine
Spune-mi! Ești fantoma geloziei?!
Fantoma geloziei..
Aaow
Ticǎlos dus
Dar nu există nicio îndoială în această privință, bucată din minte
Spune-mi! Ești fantoma geloziei?!

Jacota Emanuel - Aduce-ți!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aduce-ți voi spirite vii
Tăciune ars de jos din Iad,
Să nu aud cum plâng și alții
Să nu mai văd cum îngeri cad.
Și apoi sărută-mi Tu, Doamne tăcerea
Ca liniștea să-nvie iară
Și Fa ca visul să-mplinească
Și inima să nu mai doară!

Petöfi Sandor - Nu Piere Sufletul…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu piere sufletul, firește,
Dar nici nu trece-n altă lume.
Aici, printre noi, rămâne,
Pe humă stă și pribegeste.
În alte vremi, mi-aduc aminte,
În Roma fost-am Cassius,
Și Wilhelm Tell la elvețieni,
Și-n Franța, Camille Desmoulins.
Poate și-aici voi fi ceva.

Eugenio Montale - Leagă-ți Pe Țărmul Arzător

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Leagă-ți pe țărmul arzător
corăbii de carton și dormi,
stăpâne prunc: ca să n-auzi
prea rele spirite ce navighează-n stoluri.
Din spatele grădinii zboară bufna,
iar fumuri de pe case sunt poveri.
Clipa ce ruinează luni de muncă lentă
vine: acum își sparge vraja și-o sfâșie ilar.
Pășește despărțirea: probabil fără zgomot.
Cel ce-a clădit-o resimte condamnarea.
E timpul ca doar barca să-și caute salvarea.
Tu amarează-ți flota printre stufuri.
Arremba su la strinata proda..
Arremba su la strinata proda
le navi di cartone e dormi,
fanciulletto padrone: che non oda
tu i malevoli spiriti che veleggiano a stormi.
Nel chiuso dell’ortino svolacchia il gufo
e i fumacchi dei tetti sono pesi.
L’attimo che rovina l’opera lenta di mesi
giunge: ora incrina segreto, ora divelge in un buffo.
Viene lo spacco; forse senza strepito.
Chi ha edificato sente la sua condanna.
E’ l’ora che si salva solo la barca in panna.
Amarra la tua flotta tra le siepi.

Ioan Silvan - Diavolul Din Realitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Diavolul din realitate,
Creat de omenire în răstimpuri – spirit nebun –
Agent al morții, născut din cea mai rea realitate
– Ordine negativă – demon al materiei răsfățate,
ieșită din fire.
Descendent al gândirii, bântuind pe Terra,
urmaș al celei dintâi uri,
sabie nedreaptă a rațiunii,
reprezentantul neuronilor duri.
Parlamentul invidiei, casa de toleranță
a celor slabi din toate punctele de vedere,
indispensabilul goliciunii celor fără putere,
nemurirea lașității.

Aparatul de represiune opoziției la înviere,
gândire paralelă gândirii,
rest rezultat în urma împărțirii, spiritelor
adunare a răului lăsat liber în trupuri.
Destin la îndemâna copiilor,
operație a memoriei, fără anestezie,
nemurirea morții, specie din familia nebunie,
cununie fără soți, între niciunul și toți!

Ion Caraion - Thanatos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Morții-au venit cu umbrela ca-n monologul interior,
ca-n reflexul condiționat, ca-n principiul vaselor comunicante;
sau ca bastonul pe umăr, zâmbind ștrengărește –
care-n bărci, care-n docar, care-n cărucior,
care-n chip de aversă, care cu alură de plante;
unul câte unul, din curiozitate, ori doi câte doi,
să se poată uita peste umăr în jur, înainte, înapoi;
cu-o umbră, cu-o șiretenie, cu-o broască ori un pește,
cu ce-a putut fiecare ori a avut mai bun.
Forfotă-n preajmă. Se-adună. Se rup.
Ori iarăși fac una. Ori se despart, c-un
excitant gust al fugii. Se-ncheagă. Se destramă.
Căci deși au formă și vorbe, n-au trup.
Și cu toate că-și spun multe, nu se-aude ce-și spun.
Fiecare-i o lume. Și fiecare lume-ntr-o dramă
în care-o mie de farse cu-o mie de chei
dau morților prilejul să chicotească-ntre ei
ascunde-o altă ipostază. De-a lui Dante.
Ca-ntr-o colecție de interpretări de lumi, de variante.
Au codurile lor, capriciile, obiceiurile și moda
lor. Iar spre umbrela orașului literar,
fac semne c-un chioșc de-nghețată, între oda
clasică și-avangardismul nu știu cărui isteric librar.
Pe lumea cealaltă-i călduț. Când li-i sete,
locatarii beau dintr-un șarpe-ncolăcit a simbol
pe după coapsa și umerii câtorva planete
ori câtorva umbre. Tot acel gol
pe care ni-l închipuiam noi, tot acel infinit
poate-avea volumul unei sutimi de gămălii de chibrit
sau nici atât. Restul e-un teritoriu de șotii, în care
morții intră și ies unul din altul, cu pălărioare
și trăsurele, grăbiți să ajungă la timp
(ca rimele-ntr-o artă poetică). La ei în Olimp
unde-și declamă rar textele criptice – și nu-i mai înțelegi.
A fi mort e-o formă de teatru în teatru pentru regi.