sonete shakespeare – Versuri.pro

William Shakespeare - Sonetul 53 [Sonnet LIII]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Oare din ce substanță ești făcut,
Că mii și mii de umbre te slujesc?
Căci toate-acestea goale s-au născut,
Dar cu esența ta se-nsuflețesc.
Adonis e un fals necuviincios,
Tu ești originalul imitat,
Elena are-n artă chip frumos,
Iar tu veșmânt grecesc, proaspăt pictat;
Și primăvara, toamna, care vin,
Prima e umbra-n care ești prezent
Și-a doua e belșugul tău deplin,
Că tu exiști în forme permanent.
Și-n tot ce e frumos te regăsești
Că-n inimă statornic te vădești.

William Shakespeare - Sonetul VI. Atunci nu lăsa mâna aspră a iernii să strice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Să nu lași iarna vara să-ți omoare,
Pân’ ce n-ai distilat ființa ta:
Umple flaconul; dulcea ta splendoare
Revars-o, până nu va dispărea.
Nu-i camătă de poți să fericești
Pe debitorii dornici de-a plăti;
În cazul când pe tine te prăsești,
De zece ori de-o faci e și mai și.
De zece ori ai fi mai încântat
Cei zece câte zece de-ar prăsi.
Ce poate moartea dacă, decedat,
Tu în posteritate ai trăi?
Nu fii căpos, ești prea frumos să mori
Și doar pe viermi să-i lași moștenitori.

William Shakespeare - Sonetul 57 [Sonnet LVII]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt robul tău și cum să te slujesc
Decât îndeplinind dorința ta?
Eu vreme n-am de-ajuns să cheltuiesc;
Fac tot ce-mi ceri, atât cât voi putea.
Lumea, stăpâne, pentru timp n-o cert,
Dar eu mă uit la ceas necontenit
Și-a lipsei tale amărăciune-o iert
Și că pe robul tău l-ai părăsit.
Și nu cutez să-ntreb cu gând gelos
Cu ce te-ocupi și unde stai în loc,
Ci ca un rob smerit, cuget vârtos
La cei care de tine au noroc.
Iubirea asta e o proastă, zău,
Că orice faci, ea nu-ți pune gând rău.

William Shakespeare - Sonetul CXXXIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Mărturisesc: e-al tău şi eu de-asemeni,
Chezaşa ţie mi-am lăsat voinţa.
Mi-aş renega cuvântul de-ai să semeni
Iertarea-n jur şi-aş re’ntregi fiinţa.
Nici poarta nu-i deschizi, nici el nu pleacă,
Robit avidei arte, el – plăpândul,
‘Şi-ar fi aparţinut şi astăzi dacă
N-aş fi semnat cu mâna-i legământul.
Pecetea frumuseţii stă de pază,
Cu semnătura-mi limpede gravată
Şi totuşi el dobânda-ţi datorează
Pentru purtarea mea necugetată.
Plătindu-ţi – l-am pierdut şi-ai să ne pierzi
Şi tu pe noi, chiar dacă te urmez.

So now I have confessed that he is thine,
And I my self am mortgaged to thy will,
Myself I’ll forfeit, so that other mine
Thou wilt restore to be my comfort still:
But thou wilt not, nor he will not be free,
For thou art covetous, and he is kind;
He learned but surety-like to write for me,
Under that bond that him as fast doth bind.
The statute of thy beauty thou wilt take,
Thou usurer, that put’st forth all to use,
And sue a friend came debtor for my sake;
So him I lose through my unkind abuse.
Him have I lost; thou hast both him and me:
He pays the whole, and yet am I not free.

William Shakespeare - Sonetul IV: Frumusețe Risipitoare, De Ce Te Irosești?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Prodig superb, de ce să irosești
Numai pe tine frumusețea toată?
De la natură cu-mprumut primești
Doar dacă ești cu inima curată.
Splendid avar, de ce să faci abuz
De darul tău, primit să-l dai în dar?
Și, cămătar perdant, de ce faci uz
De sume mari, fără vreun spor măcar?
Preocupat fiind numai de tine,
Tu chiar pe tine însuți te-ai trădat.
Natura, când te va chema la sine
Ce seamă dai, ce spui c-ai realizat?
Păstrând splendoarea, vei muri cu ea,
Dar folosind-o, te va continua.

William Shakespeare - Sonetul 130 [Sonnet XXX]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Iubita n-are ochiul însorit;
Nu are buze roșii, de mărgean,
Zăpada-i albă, sânul ei cernit,
Iar părul e sârmos, negru catran.
Văzut-am roze, albe și-n culori,
Ce pe obraz să-i stea nu au temei,
Și sunt parfumuri fine și vapori
Mai aromați decât suflarea ei.
Îmi place când vorbește, dar e clar
Că mult mai bine sună orice cânt,
Cum merge o zeiță n-am habar:
Iubita mea pășește pe pământ.
Dar jur că ea arată mai frumos,
Căci altele au chipul mincinos.

William Shakespeare - Sonetul CXLIII. O, Cum Gospodina Aleargă Să Prindă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Priviți cum gospodina urmărește
O biată creatură-înaripată,
Punând copilul jos și cum pornește
În goană după puica evadată;
Aceasta-n timp ce copilașul prinde
A plânge după mama lui, atentă
La doar ce-i zboară ei pe dinainte,
Iar la micuț cumva indiferentă:
Așa și tu, fugi după cel ce-ți scapă
În timp ce eu, copilul, vin din urmă.
Dar dacă-l prinzi, întoarce-te de-ndată
Și mamă-mi fii, sărută-mă, fii bună.
O să mă rog să-l ai pe al tău Will.
Dacă te-ntorci, plânsul oprindu-mi-l.