Socrate – Versuri.pro

Marin Sorescu - Socrate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce frumoasă ești azi,
Soră cucută,
Ce-mi crești atât de firesc
Sub fereastră!
În mlădierea taliei tale,
Toate vechile buruieni de leac
Triumfă sălbatic.
Și pe deasupra ești din ce în ce
Mai cultivată.

C. O. D - Public

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De la primul drum de piatră, până la ultimul vers,
Regres a fost din mers sudat cu subînțeles,
Uneori, efemer, înaintezez în van cu scop,
De-asta sursa de noroc aduce unic izotop.
Instinctul dă de știre a neclintire,
Când amintirile pier, noi rămânem o amintire.
Așa că nu-mi înlănțui imaginația-n predici,
Contează timpul dacă pentru tine nu-l dedici.
Am preferat să rămân aici ca statutul,
Unii vor piedestal ca orice analfabet muzical,
Dar vremea notează imperfecțiuni lăuntric,
Critic până la genom, poate de-asta rar public.
Uneori întruchipez lent trecutul pe chip,
Ca Joy Boy, nici nu știu când am albit,
Ca un ignorant formal sau un personaj teatral,
Uite promisiuni fără să-mi pară rău măcar.
Sângele de nobil aduce păreri fără dovezi,
Iar cine le suportă mângâie piloane formal,
Nu știu, poate-i anormal acest paradis,
În realul meu vis, trebuia să-l fi omis.
Locul profeției sau acea valență de perioade,
Face ca cel avut să se piardă prin rocade,
Nu întreba ce ai, întreabă ce-ai avut,
Vina e tot un paradis, ca acel drum pierdut.
Public ca Socrate, adică fără public,
Mai scriu și din păcate, arhitect ca Rubik,
De modă veche, precum Cornel în pahar,
N-am sânge albastru, am sânge de proletar.
O dau amar direct din camera asta blestemată,
Unde trag pereții… Unde trag și eu…
La sufletul meu de doi bani dracu zice „vinde-l”,
N-am treabă cu faima, ca pensionarii-n Lidl.
Memoria vizuală e în contradicție cu odihna,
Tu pe câți ai trădat? Tihna, valabil pentru Odin,
Vin din zone întunecate natural nepoluate,
Dracu-și face cruce la vizite neașteptate.
Când scriu mizerii, renunț la greutăți ca Lee,
La braț cu vulturii, dau năvală în Valhalla,
Milioanele investite aduc view-uri câteva mii,
Tot atâtea voci arămii aud în seri pustii.
Văd pierderea ca pe-un câștig,
Ca atunci când sunt lângă tine și nu pot să te-ating,
Capul jos, paharul sus, nespus surâs apus,
Dacă te întreci pe tine nu mai știi când te-ai ajuns.
Unii judecă de zor, prefer să rămân șiret,
Când o dau și de la patruzeci în vinclu ca Payet,
Împarte paiu-n părți egale, de la început,
Trage fiecare, tot la mine-i ăla scurt.
Dacă întrebi de calități „nu știu, n-am CV”,
Țin cioburi fine-n casa precum coarnele de cerb,
Te primesc neinvitat în zona mea ca Void,
Vezi cum se duce capul ca-n visele lui Freud.
Public ca Socrate, adică fără public,
Mai scriu și din păcate, arhitect ca Rubik,
De modă veche, precum Cornel în pahar,
N-am sânge albastru, am sânge de proletar.

Jean De La Fontaine - Casa Lui Socrate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Socrate, marele-nțelept,
De construit se apucase.
Dar cunoscuții, pe nedrept,
Îi tot găseau mereu ponoase,
Căci oamenii-s croiți pe prici.
Și mulți spuneau că li se pare
Că-s încăperile prea mici,
Când omul e atât de mare!
Socrate le-a răspuns, aici:
– Așa cum sunt, de-aș fi măcar în stare
Să le ticsesc cu-adevărați amici!
Avea dreptate mare Socrate, așadar.
Mulți se numesc prieteni și-n casă îți apar;
Prietenia însă e lucru foarte rar.

Radu Gyr - Socrate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din adevăr zidit-am academii,
Scut mi-a dat Pallas, Phoebus raze calde,
iar Prometeu o mână de smaralde,
din piscul ce nu-l suie pământenii.
Mi-e templu gândul, vorba mea herald e
și ca pe-un vin mi-o sorb atenienii.
Și-acum eu gust licoarea buruienii,
azururi și miresme să mă scalde.
Și mor sublim, sub raze înțelepte,
în simetria clarelor exemple,
visând columne dorice mai drepte,
mai somptuoase și mai pure temple,
în care fruntea urcă limpezi trepte,
și-nvață chipul Tainei să-l contemple.

George Călinescu - Consult Toți Filozofii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce este această lume,
Otilio, să-mi spui!
Neantul face glume
Fiind un demon haihui.
Ce este această lume?.
Te-ntreb unde e anul
Când prin salon jucai
Sau răscoleai brusc pianul
Ca pe un stol de cai?
Te-ntreb unde e anul!.
Am în acest album
Un fir de-aur curat,
Din părul tău – un fum
De mult evaporat –
Am în acest album.
Consult toți filozofii,
Pe Platon şi Socrate,
Să ştiu dacă pantofii
Sunt semn c-ai existat.
Consult toți filozofii.
În scrin am o batistă
C-un monogram rotund.
La teza agnosticistă
Cu ea-ncerc să răspund.
În scrin am o batistă.
Când totul se usucă,
Şi ochii amăgesc,
Că n-ai fost o nălucă
Nu pot să dovedesc.
Când totul se usucă..

Leonid Dimov - Teorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce Platon! Ce Timaios! Ce Socrate!
Destul atenieni! Sunt numărate
Acele vise ce vor tălmăci
Lugubrul roiului de zi cu zi.
De unde v-a venit ideea proastă
Că peștera-i de vreme de năpastă?
Căci iată idolii trecând mereu
Către grădina unui dumnezeu.
Ce n-a fost, nu e, nu va fi,
Ci-i doar un sâmbure de piatră gri
Uitată parcă-n colț lângă trepiede
Să-i fie de haram lui Arhimede.
Căci doar prin vis afla-vom de ce este
Lucrat un fir în amurgit de creste,
Iar adevărul, leneșul cuvânt,
E dus pe unde sidefii de vânt.

Leo Butnaru - Socrate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iar când l-au văzut / că-și privește atent chipul în / oglinda cupei cu cucută ... →

Leo Butnaru - Înțelesuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când se întâmplă să nu scriu despre gramatică
despre cuvinte înaripate
sau propozițiile subordonate circumstanțiale de loc
de timp, de mod, de cauză, de scop
despre circumstanțiale condiționale
concesive, consecutive
sau despre simple propoziții circumstanțiale de poezie
ci scriu despre Homer
ori Socrate
să zicem
toate celelalte pur și simplu se subînțeleg ca.
supra-înțelesuri..

Friedrich Holderlin - Socrate și Alcibiade

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pentru ce îl cinstești mereu, sfinte Socrate,
Pe tânărul acesta? Ceva mai măreț nu cunoști?
Pentru ce ochiul tău îl privește
Cu dragoste, ca pe un zeu?
Cel ce-adânc a gândit, mereu viața iubește,
Înalta virtute-o-nțeleg cei ce-n lume-au privit,
Și se-ntâmplă că ades Înțelepții
La urmă tânjesc spre Frumos.

Walt Whitman - Cheia Oricărei Metafizici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și acum, domnii mei,
Un cuvânt vă voi da peste suflet și minte
Oricărei adânci metafizici să-i fie cheie,
alfa și omega.
(Așa le vorbi studenților săi bătrânul profesor
La lecția de închidere a mult căutatului curs).
După ce am studiat și vremea nouă și vremea veche,
sistemele grecilor antici și cele germane,
După ce am buchisit și-am vorbit despre Kant
despre Fichte și Schelling și Hegel,
Despre filozofia lui Platon și a lui Socrate, mai
mare decât Platon,
Apoi am explicat pe cei mai mari decât dânsul
și-ndelung, între alții, l-am studiat pe
Cristos-Dumnezeu;
Gândul mă duce înapoi spre acele sisteme germane
și grece,
Spre doctrinele lor, spre biserici și dogme creștine,
Și limpede văd, decât Domnul mai clar, decât
Socrate însuși;
Dragostea adâncă a omului de camarad, de iubitul
său prieten,
A femeii de soț, potriviți împreună, și apoi
dintre copii și părinți,
Și dragostea dintre oraș și oraș, dintre țară și țară.