sinucidere – Versuri.pro

Doina Braila - Poveste Tragică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Erau doi tineri ce aveau trăiri intense,
Dar între ei se arătau drumuri immense,
Și hotărâră ca să fie împreună,
Să plece-n lumea largă lăsând totul în urmă.
Fusese împreună, vreo 2-3 luni poate…
Până ce iar devenira, inimi abandonate..
El avea 18 ani, și trebuia să plece la armată,
Iar ea să stea acasă, cuminte, nevinovată.
Trecură de atunci 1 an și jumătate,
Și fetei în ușă cineva insistent bate,
Era poștașu ce îi dădu o scrisoare,
Era de la el. ”Ce bucurie mare”.
Ea o deschise fericită și o citi:.
„De azi încolo doar prieteni noi vom fi”
„Poate ți se va părea ceva incult”
„Dar totul s-a sfârșit, s-a rupt demult”
„Din acea zi în care am plecat”
„Să-ți fie clar, că tot, deja s-a terminat”
Fata a luat cuțitu-n mână și s-a sinucis
Ce a simțit atunci era de nedescris,
La el a ajuns vestea că ea s-a omorât
A căzut jos inconștient, la pământ
Când s-a trezit a vrut ca să o vadă
Ea zăcea într-un sicriu toată în rochie albă.
Decând muri la ea îi fusese gândul
Iar el plângea distrus mâncând pământul
Gemând incet cu un glas dulce-amărui…
Că acea scrisoare nu fusese a lui..

Domnulvlad feat Sab - István

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Andrei are laptop de gaming,
Vine afară numai în trening,
Poartă doar Adidás,
Ca să-l explorăm ne trebe-un atlas.
Dumnezeu îl privește,
Apoi îi clipește,
Se uită-n oglindă,
Are faţă de pește.
Ne trebe-un compas,
Ca să-l desenăm,
Mai faci înc-un pas,
Ca să ne-antrenăm.
Stă în parc
Și se holbează,
Life is too dark,
Îl lovește o rază.
Soarele-i zâmbește,
Andrei a fumat,
Dumnezeu-i vorbește,
István s-a spânzurat..
Apoi am aflat,
Mâncând mujdei,
Că István era..
Numai Andrei.

Alejandra Pizarnik - Naufragiu Îndărătul Umbrei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Naufragiu îndărătul umbrei / îmbrățișarea pentru cel care se sinucide / cu tăcerea sângelui său ... →

Farasufletel - Moartă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

1. Privește în întunericul meu și pleacă ca pe un drum sinucis
Lasă-mă singură să pot să-mi explic de ce m-am sinucis
Sufocată de durere am înghețat, trebuie să-mi deschid ochii, să cred că nu mai am cum să rezist.
Ref: Sunt o voce fără suflet, un gând nemărginit
Am fost oarbă că te-am iubit
Nu pot să mă trezesc, eu încă nu am trăit
Acum că știu ce îmi lipsește, da-mi aerul pentru care am murit.
2. Mă zdrobesc stropii de ploaie și mă înec în țipătul vântului
Nu îți cer ajutor, nu tu m-ai învățat să respir, doar cum să respiri
Prefer țărâna decât un nimic în totalul nimicului
Rănile îmi mănâncă corpul, tu plângi pentru dureri reale
Ref:

Dorin Popa - Cel Văzut În Ochii Tăi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E un chip ciudat
în ochii tăi
un chip bănuit, neștiut încă.
Degeaba încerc
să-i prind conturul
degeaba încerc
să-i descopăr fața
degeaba încerc
să-i deslușesc
aripile.
Mi-e teamă
acum
să nu închizi ochii
în joacă
Mi-e teamă
acum
că pământul
se va umple
brusc
de sinucideri

Dan Botta - Prăpastia Din Marginea Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ea era numai iubire,
Iubire și dor era ea,
Și sufletul nostru-n uimire
Iubindu-se, cât se iubea!
Halucinați, ochii ei
Iubire și dor implorau,
Halucinați ochii mei
Iubire-n iubire erau.
Și-atât era ea pentru mine
Eu însumi, încât mă pierdeam,
Și uitându-mă însumi pe mine,
Însăși pe ea o uitam.
Dar într-o zi o părere,
O părere-albastră trecu,
Și de patima unei himere
Sufletul meu o pierdu.
Iar ea privind stelele caste
Ce ard nemilos depărtării,
Se aruncă-ntr-o prăpaste –
În prăpastea din marginea mării.
Aripile-i nu s-au deschis
Și-un țipăt a scos când s-a frânt…
Dar aripile – așa i-a fost scris –
Nu s-au zdrobit de pământ.
Și de-atunci ochii mei s-adaste,
Pândind în lumina-nserării,
Trupul ei dus pe prăpaste –
Pe prăpastea din marginea mării.
Când apele-n stânci se izbesc,
Pe aburii lor o aripă,
O aripă și alta albesc..
Și trupul ei drag se-nfiripă.
Un țipăt prelung, răgușit
Răsună. E dulcele-i cânt,
Și un alcyon a ieșit
De durere cu pieptul în vânt.
Și halucinați ochii ei
Se aprind și ard vii pe prăpaste
În halucinați ochii mei
Ca-n iubirea iubirilor noastre.
Și așa tot privesc și ascult
Până-n zori, și din zori până-n seară,
Sufletul ei în tumult
Ce apune, răsare, și iară.
Căci n-am nici dureri, nici nevoi,
Ci doar ochi ca s-o sorb din privire,
Și-n ce ne privește pe noi
Suntem una și numai iubire.
Ades sub hieratica lună
Ne prindem de mâini și pornim
Să vântuim împreună
Cu aripi de trist serafim.
Și să nu credeți cumva
Că sunt mort sau am fost dat pierzării,
Când m-am aruncat după ea
În prăpastea din marginea mării.

Darky - Nu-i Un Joc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

1, 2, 3, 4.
Bebelușii mor înainte să se nască,
Aia-i otrava că nu poate să slăbească,
Una-i ia pastile pentru nota mică la școală,
Altu’ se stinge că-i bolnav de nu știu ce boală.
Unii se omoară din cauza traiului prea scump,
Au datorii și a devenit destul de crunt,
Au copii de crescut, trebuie să-i întrețină,
Că nu mai pot de trăit, altădată să revină.
Ne întrebăm oare unde o să se ajungă,
Că nu mai poți sta un minut, ești pus mereu pe fugă,
Că în țara asta nu o mai duce mult,
Mulți au emigrat, dar mai săraci s-au întors.
Nou născut, frățioare, mor prin spitale,
Că fără bani n-ai cum să te aștepți la șanse egale.
Și-i jale mare, totu’ se duce de râpă,
Doctorul scapă de pușcărie,
Ba e ucidere din culpă!.

REFREN :
Viața nu-i un joc, deci nu te juca cu ea.
Prețuiește-o indiferent că-i ușoară sau grea.
E viața ta! Tre’ să lupți, să fie mai bună,
Ceasu’ oricum o să vezi că la toți ne sună. X2.

Și știi, vezi zilnic, peste tot numai nebuni,
Nu contează că e marți, miercuri, vineri sau luni,
Nu știu ce tâmpit se urcă beat la volan,
Frate, să nu crezi că-l condamn că e bețivan,
Dar în cursa lui cu moartea lovește un copil,
Și scapă de pușcărie că-i rudă cu un edil.
Și mai vezi pe la TV câte-un p******l tâmpit,
Că după viol îi ia viața unui copil subit.
Și cum morții lui face și ăsta de scapă,
Ăla de-a luat șpagă vreau să-l văd acum cum crapă,
Altu’ își omoară mama că nu-i ia calculator,
Și mai vezi câte-o p***ă ucisă de violatori.
Asta moare că nu are părinții aproape,
Plecati să facă bani de sărăcie să scape,
Când alții ar da orice să mai trăiască o zi,
Tu vrei să-ți iei viața,
De ce frate, ia zi?.

Și gândește-te la familia ta cât o să plângă,
Că tu nu o să mai fi, doru’ cine-l mai alungă?
Tu scapi repede că pentru tine e mai ușor,
Tu o să mori, lăsând în spate
Numai jale și dor.
Și de sus de acolo găsești rezolvare la tot,
Și îți vei zice atunci aș da orice să mă întorc,
La familie să te întorci acasă la tine,
Dar drum întors nu mai există, știi bine.
Îți rămâne doar să-ți veghezi familia de sus,
Cu o dorință arzătoare să nu te fi dus.
Să te împaci cu gândul că o să-i revezi într-o zi,
Și totuși mai speri că e un vis și te vei trezi.
Și parcă nu îți dai seama ce a fost în capu’ tău,
Pentru asta plecarea ta va fi acceptată cu greu,
Că erai singuru’ copil la părinți,
Acum ești acolo sus frățioare printre Sfinți!.

Maria Vergora - Metropolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum se frământă strada în orașul
Cu fabrici, cu mașini și cu blocuri.
Cum taie vântul,
Ascuțit,
Rețea de sârme, de antene, de lumini.
Cum cad de vii, din înălțimi
Durerile-nfășurate-n patimi.
Cum mor pe străzi atâtea suflete nevinovate.
Un răzvrătit,
S-a spânzurat aseară-ntr-un copac,
Crezând că-i vine vieții hac.
Era un visător sărac.
Dar viața i-a-nvinețit grumazul,
Și-n hazul
Celor ce-or veni să-l vadă,
I-a tras din limbă-afară jumătate.
Nici pe un ram nu erau frunzele uscate.
Cum se frământă strada în orașul
Mai luminat în noapte ca în zi.
Cum chihotesc și orele târzii.
Cum vin chiar zorile fără să le mai știi.
Un gând viu
Dar dezarticulat,
Aleargă zvon, pe câmpul desfundat
De-al nopților echipe de șomeri,
Cum plâng pe străzi convoaie de dureri.
O fată mică,
Așteaptă dragostea în fiecare seară
Să-i răsară,
Din sufletul unui client întârziat.
Și anii trec și încă n-a aflat
Ce taină poartă-n miezul lui amorul
Cum să-și înăbușe dorul..
Târziu, în lacul de la margini, s-a-necat!

Mircea Dinescu - Trista Deturnare a Sinucigașului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ți-ai uitat, Doamne, în om
sclipătul sculei tale de-argint,
ca un chirurg distrat
ce coase-n pielea pacientului bisturiul și foarfeca.
Altfel de unde această disperare fără adresă,
ironia acestor lacrimi de împrumut?
Epilepticul electrocutat de un înger
rămâne gravid,
dar cine să-l moșească și să-i scoată
reveria din tâmplă?
Sinucigașul din melancolie
se aruncă de pe catedrala Notre-Dame
și strivește-un copil în cădere.
Cine l-a condamnat în zbor să devină ucigaș de copii?
Nu degeaba scriau derbedeii pe ziduri
„loc de lovit cu capul”,
acordându-ți o șansă în plus să verifici
dacă moartea îți aparține de drept,
dacă moartea e o afacere strict personală.

Chopo - Finaluri 2

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iar dacă limita e cerul, să n-o spui unui înger
Așa se termină povestea ta și știi că-ajunge
Să primești o veste într-o dimineață
Care să te lase brusc marcat pe viață
Îcerci să treci peste, ea trecuse-n neființă
În oglindă acum priveai cu umilință
Cu bună știință ți-ai dat singur sentința
Nejudecat de oameni ci de propria conștiință
Voiai să întorci timpul odată cu gândurile
Când pe umăr îți stătea și-ntre voi scândurile
N-aveai curaj să spui ce s-a întâmplat
Căci nimeni nu știa de ce în noapte a plecat
Ai încercat să afli de ce n-au resuscitat-o
De ce n-au ajuns mai repede, de ce n-au ajutat-o
Iar doctorul te-a executat ca un călău
Când ți-a spus că-n ea creștea copilul tău
De parcă n-ar fi fost de ajuns primul șoc
Te simțeai de parcă-n tine n-aveai loc
N-aveai servici, nu rezistai, nu te țineau
Prietenii îi aveai aproape doar când te acuzau
Începusei să furi, să vinzi, faceai bani grei
Dar amarul nu se înecă-n ei (nu)
Drogul preparat ziua te anestezia
Dar ajungeai acasă, plângeai și mai spărgeai ceva
Mai trăgeai ceva dar tot n-avea efect
Același om trist în mediul lui infect
Același om care ieșea seara
…
Cu drogu-n sânge și orbit de ploaie
Cu apa murdară curgând pe el șiroaie
Mergând pe bulevard trecându-l bulversat
S-a aruncat în fața unei mașini și-a căzut lat
Întins pe stradă ai deschis ochii
Nu știai dacă spre ceruri te apropii
Nu puteai să întorci capul sau să miști ceva
Simțeai cum ploaia te elibera
Ai auzit o portieră și cum cineva ieșea
Cu pași grăbiți în apa ploii alerga
Ai întors privirea-n sus prin ploaia grea
Era o fată și un nou născut cu ea