schelet – Versuri.pro

Stroe Constantin Slătineanu - Vânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O melodie
S-aude, parcă,
Prin vijelie
Vântul se-ncearcă.

Se aude mai bine,
S-aude mai tare.
Speriat de sine
Vântul tresare.

Şi creşte cu zile
Şi creşte, m-apasă.
N-ai teamă, copile,
E vântul prin casă.

Acuma se vede
Scheletul, vioara.
Taci, nu mai crede,
E vântul şi moara.

Se-apropie, vine,
Strident îi e cântul.
N-auzi tu prea bine;
E numai vântul.

Scheletul ciocnit
Vioara-nsoţeşte.
E geamul izbit
De vântul ce creşte.

El cântă mai tare,
Mai iute-i pierd seama.
O! ţi se pare,
Sunt numai eu, mama.

Ah! Chipu-i urât
Se-apropie drept.
Acum mi-a vârât
Arcuşul în piept.

Vânt,
Peste mormânt,
Prin cruce,
Se duce,

Şi urlă
Prin turlă,
Şi-n crengile seci
Se pierde pe veci.

Matsuo Basho - Un Schelet Învechit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un schelet rătăcit / în câmpurile de vânt ale memoriei, / piercing ca un cuțit →

Costel Zăgan - Romantismul Scheletului Personal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oasele mele / Ghicesc / Orice poezie / A vremii / Iată / Tocmai / ... →

Demostene Botez - Scheletul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu te-am purtat cu seriozitate
În trupul inestetic și vulgar:
O îngăimare de eternitate
De clar de lună mort, și var.
Te-am deghizat cum am putut mai bine
Păstrându-te intact ca pe-o mumie,
Și ai crescut neturburat în mine
Așa cum scrie în Biologie.
Sub carnea inutilă și greoaie
Eu te-am simțit pășind aristocratic,
Cu capul tău rotund de cucuvaie
Și nostalgii străvechi de asiatic.
De câte ori în viață am crezut,
De câte ori am plâns și am iubit,
Eu ți-am simțit în mine râsul mut
De craniu filosof și mucalit.
Dar trupul obosit și mai departe
Te va purta în el și te va duce
Fatal și credincios până la moarte
Așa cum ar purta pe-ascuns o cruce.
În tine simt superba melodie
De flaut sterp și înălbit în stepe,
De fluier șuierând a veșnicie,
Pe care n-am s-o mai aud când va începe.
În mine dormi cum ar dormi un mort
O clipă deșteptat de visuri rele;
Și te-am purtat, și încă-o să te port,
Alb mărțișor al veșniciei mele.

René Char - (235)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Neliniște, schelet și inimă, cetate și pădure, gunoi și magie, integru pustiu, iluzoriu învinsă, biruitoare, mută, stăpână a cuvântului, femeie a oricărui bărbat, toate laolaltă și Om.
René Char – „Cele mai frumoase poezii”

Pepene Cristian - Muzica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.
După aceea au început să cânte
și melodia a întins spre tine
brațele ei reci.
Melodia întindea spre tine
brațele ei feline, brațele ei reci,
și n-am simțit când te-a-mbrățișat
cu îmbrățișarea
pe care uneori ți-o dă înserarea,
electric și-ntunecat.
Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.
Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.
Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.
O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ți-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobește mâna,
scheletul clipei străbătând eternul.

Ion Minulescu - Romanța Mortului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Paznicul mi-a-nchis cavoul
Și-am rămas afară-n ploaie..
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Și-am rămas să-mi plimb scheletul
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă
Și se-ndoaie
Să-mi sărute golul negru ce-mi plutește în orbite,
Să-mi sărute alba frunte –
Fruntea ce-mi știa secretul
Aiurărilor trăite –
Și să-mi șteargă de pe oase picăturile de ploaie..
Paznicul mi-a-nchis cavoul și-am rămas în ploaie-afară.
Și-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri
Unde-ai noștri dorm în paza lumânărilor de ceară –
Și-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii
Și pe crucile de piatră să cetesc ce-au scris cei vii.
Și-am cetit..
Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri
Ne-nțelese, de orchestră
Și de voci ce cânta-n cor –
Cei ce-aveau să moartă mâine
Beau în cinstea morților!..
Vântul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume
Iar „regretele eterne” scrise-n josul unui nume
Lăcrimau,
Ducând în albul picăturilor de ploaie
Aurul lipit pe cruce!..
Printre albele cavouri
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă și se-ndoaie
Să-mi sărute alba frunte,
Rătăcesc de-atâta vreme –
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Și-am rămas de-atunci afară!..
Unde-i paznicul?
Să vină,
Să mă vadă,
Să mă cheme,
Să-mi deschidă iar cavoul
Și s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară!..

Nichita Stănescu - Muzica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Muzica.
Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.
După aceea au început să cânte
şi melodia a întins spre tine
braţele ei reci.
Eu mă uitam în pământ,
în miezul pământului,
să te zăresc când ai să treci.
Melodia întindea spre tine
braţele ei feline, braţele ei reci,
şi n-am simţit când te-a-mbrăţişat
cu îmbrăţişarea
pe care uneori ţi-o dă înserarea,
electric şi-ntunecat.
Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.
Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.
Când mi-am întors spre tine chipul
zăzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.
O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ţi-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeşte mâna,
scheletul clipei străbătând eternul.

Nina Cassian - Final

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Schematizându-mă până la os,
m-am făcut un schelet frumos.
Ce-a fost carne, ce-a fost idee vie,
s-a transformat în contumacie.
Credința, ochiul meu, mi l-am scos.
Fără ochi, scheletul e mai riguros.
Spasmul iubirii s-a resorbit.
Absența devine gestul meu infinit.
Schematizându-mă până la os,
m-am făcut un schelet frumos.

Too Close To Touch - Nerve Endings

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am simțit cum mă epuizai ușor
Amintindu-mi de o inimă surpată
Și un puls atât de distant
Ți-am cerut să taci atunci
Săpând mai adânc spinii de sub pielea mea
Dintr-un cap care nu ascultă.
Nu simt nimic
Mintea mea îmi spune că nu pot scăpa din asta
Nu voi crede asta
Niciodată să nu le arăt ce e slăbiciunea
Îmi simt oasele cum se încordează.
Credeam că mă vei elibera
Ai dispărut când am zis să mă lași
Mi-ai părăsit viziunea din cap până în picioare cu o inimă frântă resemnată
Aflu că am fost mințit
Un gigant stă în liniște înăuntrul meu
Trebuie să înfrunt adevărul
E greu să ascunzi ceva ce e în interiorul tău.
Nu simt nimic
Mintea mea îmi spune că nu pot scăpa din asta
Nu voi crede asta
Niciodată să nu le arăt ce e slăbiciunea
Îmi simt oasele cum se încordează.
Sunt doar o carcasă
A nervilor sfărâmați
Un schelet care și-a pierdut pielea
Și vreau înapoi înăuntru.
Nu simt nimic
Mintea mea îmi spune că nu pot scăpa din asta
Nu voi crede asta
Niciodată să nu le arăt ce e slăbiciunea
Îmi simt oasele cum se încordează