Sacrilegiu – Versuri.pro

Dimmu Borgir - The Sacrilegious Scorn (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu am fost prea mult
În umbra invențiilor și creațiilor
La fel cum carnea este de drept a mea
Frica de mintea conștientă te va îndepărta.
Cuvântul și lumea mea ține pământul și e real
Cuvintele tale sunt ca un potop de apă otrăvită
O limbă vorbită cu flegma limbilor diferite.
Totul pare o eternitate
Această luptă e între noi doi
„Bine și rău”
Eu și tu.
Timpul dilatat a venit
Să ia înapoi ce ai luat de la mine.
Cuvântul și lumea mea ține pământul și e real
Cuvintele tale sunt ca un potop de apă otrăvită
O limbă vorbită cu flegma limbilor diferite
Nu mă vei mai putea corupe din nou.
Timpul dilatat a venit
Să ia înapoi ce ai luat de la mine
Nu mă vei mai putea corupe din nou.
Protejez orice om ce a păcătuit
Păcatul suprem fiind eu
Aburul din rană
Care mi-a infectat mintea, corpul și sufletul
Mi-a întunecat privirea spre înțelepciune
Ceața ce mă făcea să mă revolt în ură s-a ridicat
Și nu mă mai sâcâie.

Stefan Augustin Doinaş - Sfântul Gheorghe Cel Fals

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acum vreo câțiva secoli într-o seară,
trimisul diavolului pe pământ
intra-ntr-un schit de maici, sub frunza rară,
purtând la glezna vânătă de ceară
veriga unui cinic legământ.
Căci se afla acolo-n mănăstire
Cecilia, fecioara fără preț,
călugărița albă și subțire,
cea pentru Domnul plină de iubire,
iar pentru lume plină de dispreț.
(-Heruvi cu săbii arse de ulei,
durați un zid de pază-n jurul ei!)
Iar diavolul, trecând prin groase ziduri,
venea-n chilie ca un ins frumos
ținând în mâna-ntinsă două bliduri
pline cu vin ca sângele spumos.
Dar ea, fugind mereu de arătare,
cădea-n genunchi sub candela cu mir
rugându-se acelui sfânt călare
ce rupe-ale balaurului gheare,
în platoșă-mbrăcat și-n mohair.
(-Serafi cu săbii de rășini fierbinți,
chemați în jurul ei sobor de sfinți!)
Dar diavolul șiret, băgând de seamă,
intra-n icoana plină de scântei,
lovea balaurul cu solzi de aramă
și cobora cu sulița din ramă
făcând un semn cu mir pe fruntea ei.
Atunci, cuprinși de-un foc fără suflare,
ardeau în flăcări nalte ca de vis,
iar fața ei de-o limpede paloare
își înclina corola ca o floare
la vântul unui mistic paradis.
(-Arhangheli, stingeți paloșul de jar!
De-acuma totul este în zadar.)
În zori, păcatul s-aprindea-n chilie;
dar noaptea ca o stea căzută-n văi,
ei luminau cu grea molancolie
un lac cu lintiță portocalie
bogat, pe țărmuri reci, în cucuvăi.
Și sălcii mari, de duhuri cercetate,
și valuri de argint, și roșii pești
plângeau amar în margini de cetate
surâsul ei mușcat de voluptate
sub zodii fermecate diavolești.
Dar diavolul, întors de către undă,
rupea veriga, o zvârlea-napoi
și se lega cu altă za rotundă,
robit de sărutarea ei profundă,
jurându-se pe ceasul de apoi.
(-O, ține minte, suflete pustiu,
că niciodată nu e prea târziu!)
Spre ziuă, când pe mal îl prinse somnul,
heruvi cu săbii arse de ulei
pe fată o luară-n lac, la Domnul,
și pești cu ranguri, păstrăvul și somnul,
aleseră de strajă-n jurul ei.
De-atunci, mereu, în fiecare seară,
trimisul diavolului pe pământ
se plimbă singur pe sub frunza rară,
purtând la glezne vânătă de ceară
veriga unui mare legământ.
1948

Mircea Dinescu - Luceafăr Corupt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În pajiștea din Țările de Jos,
vaca visa un Dumnezeu pios,
să-l rumege și să-l transforme-n lapte
laic și cald livrat spre miazănoapte.
Iar Dumnezeu din tristul lui Echer,
plutind în limfa dogmei ca-ntr-un zer
borșit în ecumenica-i odaie,
se scurse-ademenit și brav în paie.

George Filip - Blestem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu mai bate sălbatice țara
Cu bâta și cu ocară;
Om fără sânge și neam, fără chip,
Diavol iscat din ploi de nisip.
Nu mai sorbi dușmane din râuri
Și nu profana nici pâinea din griuri;
Politruc zavzauc, stârv fără om,
N-atinge iarba și fructul din pom.
Te știm, păgâne, că-ți mitui barzii
Să-ți cânte obârșia și bastarzii.
Plănuiești, nebune, dezmăț și urgii
Păgânule, semnul crucii nu-l știi.
Paranoic, obosești țara cu scripte.
Părinții, străbunii ne strigă din cripte:
– Ehei, români! , noi v-am durat o țară,
Cum de-o rabdați în lanțuri de ocară?.
Cadavrul viu e martor la strigare.
Turbat de semn dă buzna prin altare,
Împușcă sfinți, înjură tumultos
Dar nu-i privește fața lui Hristos.
Cel mai nebun isteric din isterici
Dărâmă-agonic sfintele biserici
Și excitat de-atâta voluptate
Vampirul om și-ai lui dărâmă sate!
Dunărea plânge, Oltul a secat,
Tisa și Nistru-n granițe se zbat,
Carpații gem, din zări albastre dus
Ceahlăul se închină lui Isus
Și plânge țara-n doliu, fără glas,
Că doar credința-n suflet ne-a rămas.
Fii blestemat, vampirule, să fii
Mușcat de viermi și lepră prin pustii
Și huiduit, pe-ale pierzării văi
Să te hulească mercenarii tăi!
Pe bube să te ungi cu seu de patimi.
De vrei să plângi, să n-ai păduche, lacrimi.
Foame de ți-e, ia seceta și jar.
Să dormi turbat cu țigva pe-un coșmar.
În zori să-ți iei din nou blestemu-n spate
Și-un cerșetor prin satele arate,
Fantomele din datini și din vite
Să te strivească-n vaier de copite.
– Se-aude la palat turbata fiară?
Blestemul e rostit de-ntreaga țară:
Să te prefaci strigoi prin racle reci
Și neamul tău să nu rodească-n veci!

George Bacovia - În Altar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stă fără noimă catedrala
azi, într-un secol rafinat-
Doar de mai vin să delireze
Amanti cu suflet ruinat.
Și delirând, când corul curge
Se face gândul mai amar-
Ei vor o noapte de orgie
Pe canapeaua din altar

Emil Botta - Glin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pentru Clody Bertola.
Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparență,
de un aer ușor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot așa
cristalele de
Boemia.
Și ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Și viermii
de o strălucire vâscoasă,
viermii
care au dat de mărul cel bun,
glin, glin
sună a lor cantilenă, vă spun.
Și fulgerul cade așa,
încrucișând sabia.
Și clipa dacă mai trece
ca un soare sumbru
voi asfinți,
vai de mine, mort voi mai fi,
fără amintire, fără istorie,
în castelul meu interior
dezbrăcat de glorie,
în pădurea
dezbrăcată de frunze,
cu palid nimb
în întomnarea iluzorie.
Îmbrăcați pe cei goi,
rătăciți, rătăciți
pe stradela cu numele
de ți se face frig.
Este un sacrilegiu
apariția lor,
a rătăciților
pe zgribulita stradelă
cu schelete calcinate de frig.
Dați-le haine de fier,
dați-le botfori de fier.
Ploaia nu mai sună lin
al său lamento, glin, glin.
Cade acum
o ploaie de fier,
o ploaie monumentală,
ca un uriaș giuvaer.

Octavian Goga - În Țintirim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În ţintirim, la noi în țară,
Movile sunt în lung și-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina nefiinţii
I-a prins, sub milostiv zăvor,
Pe toți câți au mușcat cu dinții
Din țărâna durerii lor.
În ţintirim, pe vânt de seară,
Închiși subt lespezi de mormânt,
Un cuib de ură și otravă
E-n orice bulgăr de pământ.
Țărâna tremură și-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospește-n el o vijelie
Din câte-n suflete-au bătut.
În ţintirim, pe vânt de seară,
Șiragul umbrelor cobor,
Sunt morții care se strecoară
Și prin unghere țin sobor.
Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiți rătăcitori,
Ei sfânta răzbunării sete
Și-o-mpart în drum la trecători.
În ţintirim, în nopți albastre,
Când stelele pe cer s-aprind,
Răsună plânsetele noastre
Și zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Când duc la groapă ghiocei.
În ţintirim mai sunt și cete
De nesătui boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcând pe-un mort la orice pas.
Și-n vreme ce sfârșiți de zile
Noi lângă cruci ne tânguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngrașă-n ţintirim.

Ion Pillat - Satan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Şi negura în juru-mi creştea tot mai adâncă,
Uitasem orgă, rugă şi psalm şi mântuire,
Când dreapta Lui, întinsă în dar de răzvrătire,
Trăsni în două noaptea masivă ca o stâncă.
Prin surpătura umbrei atinsă de-a Lui pală,
Trecură ca-n legende martirele Lui pale,
Din vremuri zugrăvite pe geamuri ogivale.
Şi clopote sunară în pacea monahală.
În faţa mea, deodată, Arhanghel prea înalt,
Satan trăi de flăcări în negrele vitralii
– Rozace de lumină şi Domn al catedralii –
Fulgerător de patimi sub aripi de bazalt.
A spulberat c-un deget: altar, catapeteasma,
Mi-a şters cu o privire şi dragoste şi ură,
Şi-a înflorit, zâmbindu-mi uscata mea făptură,
Cu seva, cu dorinţa, cu flori şi cu mireasma.
Apoi lărgind aripa puţin, făr-de povară
Impuse catedralei pădure iar să fie.
Şi iată ca din piatră vlăstarul cum învie
Se-ntoarse pe sub ramuri păgână Primăvară.
Sub ceruri troienite cu floare de cais,
Păşi zeiţa goală şi botticelliană,
Zvârlind polen, iubire, viaţă şi prihană.
Şi se făcu o ţară de muzică şi vis.
Născută din suspinul de dor al Primăverii:
O ţară unde îngeri cu penele cernite,
Psalmodiind litanii şi liturghii oprite,
Melodios, în taină, se închinau plăcerii.
Şi unde androgine cu ochii de opale,
Muşcând în sânuri crude ca-n galbene lămâi,
Vedeau cu nepăsare prin fumul de tămâi,
Cum mor crucificate sfioasele vestale.
Atunci grai Satana: – Alege a ta cale!
Pe cruci plâng şapte sfinte fecioare, fără vină,
Dar şapte demoni tineri slăvesc a mea grădină
În ciuda celor şapte virtuţi teologale.
Şi aripile Sale când larg mi le deschise:
Se sparse-n ţăndări cerul, pământul ars fu jar,
Dar boi, senini, zburarăm din ultimul hotar
Spre iaduri înflorite cu patimi şi cu vise.

Ion Caraion - Profanări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Replămădim impură o pură unitate. / Intacți se fragmentează / În mii și mii de ... →

Nina Cassian - Mă Rog de Ei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mă rog de ei: „Nu mai șoptiți… Tăceți.
Nu mai ciocniți tacâmuri.” Și-atunci, vorbesc mai tare
– deși-i o moartă-n casă – și-ncep să râdă beți,
și sparg de ochii moartei, ca de oglinzi, pahare.