Roma antica – Versuri.pro

Edgar Allan Poe - La Elena

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Elena, frumusețea ta îmi pare
… Ca vechile corăbii niceene,
Care, pe-o blândă ‘nmiresmată mare,
… Drumețul ostenit duceau, alene,
… Spre țărmul lui natal în depărtare.
Deprins de-amar cu-nvolburata mare,
… Păru-ți de iacint, chipul – icoană vie –
Cântul tău de nimfă m-au purtat din zare
… În Elada – cândva o mândrie,
… Și la Roma – cândva o grandoare.
Ah! în firidă, la geamul luminat,
… Te văd cum stai, ca o statuie frântă,
O lampă ții în mână, de agat,
… Ah, Psyche, tărâmul ce tu ai lăsat
… E Țara Sfântă!

Mihail Lermontov - Gladiatorul Murind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum freamătă cetatea, sublimă și nebună,
Măreața Romă urlă-n arenă aplaudând –
Doar el, străpuns, din sânge și pulbere își adună
Fără cuvânt, puterea și ultimul lui gând.
Zadarnic ochii-i tulburi mai caută-ndurare.
Senatorii fățarnici, fălosul dregător,
Cu laude-ncunună și biruinți și-nfrângeri.
Ce-i pentru-această lume de ești și tu cutare
Necunoscut, sub lance căzut, gladiator? –
Actor hulit și singur, uitat în colb să sângeri.
În sufletu-i din balta de sânge-acum desprins
O rază peste margini de lume s-a aprins.
Înainte-i strălucește Danubiul tremurând,
Și patria, mai albă ca floarea, ca oricând
Un colț al libertății lăsat întâia oară
Când a plecat să lupte-n arenă și să moară.
Își vede casa, tatăl cu mâinile bătrâne
Întinse către-un sprijin al zilelor de mâine.
Și vede, parcă ochii i s-ar deschide, vii,
Copiii cum se joacă, prea scumpii lui copii.
L-așteaptă toți cu daruri, măreț, ca pe-o solie,
Pe bietul sclav ce moare ca fiara-n câmp rănită,
În desfătarea gloatei. Adio pe vecie,
O, Romă desfrânată, – o, patrie iubită.
Tu idolul atâtor gânduri strălucitoare,
Europeană lume, nu ești asemeni oare,
Când fruntea ți se-apleacă spre groapă, fără slavă,
De patimi istovită, de îndoieli și lupte,
Fără credință, fără nădejdile trecute,
Batjocorită lume, înfrântă și bolnavă?
Civilizată, roasă de rău și neputință,
În ceasul de pe urmă te uiți și tu cu jale
Spre lumea depărtată a tinereții tale,
Uitată și vândută cu-atâta ușurință,
Pe fleacuri și podoabe și luxuri și parale.
Durerile din urmă mai vrând să le ferești
Asculți cântări bătrâne și basme uneori,
Legende fermecate din vremi cavalerești
Și laudele-atâtor flămânzi lingușitori.

Cezar Ivanescu - Gladiator

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi pot schimba veșmintele,
tonsura părului și armele,
pot chiar părea un ins ca orişicare.
Mă ajută enorm și fața mea,
comună, poate fi a oricui,
nici distincție aristocratică
și nici sigiliul acuzat al rasei:
un amestec: un pumn
nevolnic de țărînă.
Îmi pot schimba și stilul de luptă
dar nu pot în nici un fel să-mi schimb Destinul:
să nu mă mint pe mine însumi
trăim vremuri fără ambiguități, la Roma,
(doar în privința asta) :
fac parte dintre-acei ce-s însemnați
să moară, să-și dea duhul,
moartea mea e programul meu zilnic,
împărțită pe ore, o măsur și-o privesc în față…
de n-ar veni imprevizibilă
cum e memoria anilor mei de tinerețe
când plânsul în ungherul încăperii
ca o celulă mă doboară…
unii, veniți din Orient
(aceștia știu să facă tot ce-i fatal,
comerț al minții și-o anume senzualitate)
îmi sugerează să mă detașez
acesta-i jocul care-l joacă și Divinul,
iluminarea cugetului care vede totul
și bunătatea inimii care acceptă:
accept și eu: cu mine însumi plin de cruzime!

Cincinat Pavelescu - Lupercus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Văzându-mă, Lupercus îmi strigă de departe:
Poete, epigrama-ți cea nouă m-a uimit.
Ia spune-mi, vrei la tine pe sclavu-mi să trimit,
Să-mi împrumuți în file a ta măiastră carte?
Nu, sclavul tău tușește, e șchiop și prăpădit
Și scările-mi sunt repezi și casa mea-i departe,
De Palatin pe tine o vilă te desparte,
Librarul meu, Urectus, stă chiar în argilit.
E-acolo prăvălia-i, în forum, lângă porți,
Găsești la el volume de vii ca și de morți:
Virgil și Siliu, Pliniu, Terentius și Phedru.
Acolo, ros cu ponce, pe rafturile mari,
În haină purpurină legat și-n cuib de cedru
Volumul meu se vinde pe preț de cinci dinari.

Jorge Luis Borges - Cezar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aici, ce răvășit-au reci pumnale:
un mort. Aici e trupul spintecat
pe nume Cezar. Hoitul e-nsemnat
de cratere crestate de metale.

Aici temuta, azi înțepenita
mașinărie ce-i aduse slavă
acelui care fapta de ispravă
a săvârșit și-a scris în împlinita-i
viață. Tot aici și împăratul
ce laurii-nțelept i-a refuzat,
ce răsărit și-apus a subjugat
și-a stăpânit și marea și uscatul.

Și altul tot aici, ce-avea să vină,
a cărui umbră fi-va-n veci lumină.

Romulus Vulpescu - Fidias la Picioarele Venerei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ochii tăi îi vreau, ochii- albaștri de khol;
Glezna să-ți mușc, glezna- când treci;
Sânul să-ți spurc, lilialul sân gol,
Cum cel de pe urmă din greci.
Să ți le prind la buric, pe pântece,
Ți-am târguit scut rotund, policroamele sticle..
De ce-mi scuipi obrazul de spân, de ce
Te-a răstignit robul bărbos al lui Pericle?.
Vâslașii din Nubia gem de eforturi pe rame,
Trirema ne-așteaptă de cedru și purpură.
Gladiatori, proxeneți, Roma au să ne-aclame:
Constelațiile, uite, se turbură!

Edgar Allan Poe - Coliseum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Chip al anticei Rome! Relicvariu
Maret de contemplatie inalta
Lasata vremii de-ngropate veacuri
De fala si putere! – Acum, acum,
In urma-atator zile de amara
Peregrinare si de sete-aprinsa
(De sete spre izvoarele stiintei
Ce zac in tine!) -ngenunchez, schimbat
Si cucerit, intr-ale tale umbre
Si sorb din fundul sufletului meu
Marirea ta, amurgul tau si slava.
Intinsuri, evi, memorie-a altor vremi.
Tacere! Si Pustiu! Si neagra Noapte!
Va simt acum, va simt in vlaga noastra.
O, vraji mai tari ca cele predicate
Vreodata de vreun rege al Iudeii
In gradinile, de la Ghetsemani!
O, farmece mai mari decat acele
Pe cari candva Caldeea le-a rapit,
Uimita, linistitelor planete.
Aici, unde-un erou s-a frant in lupta,
Cade-o columna! Aici unde vulturul
Dramatic scanteia in aer, negrul
Liliac isi face straja-n miez de noapte.
Aici, unde se resfira in vant
Parul de aur al doamnelor Romei
Se legan astazi trestia si scaiul!
Aici, unde monarhul se-nclina
Pe-un tron de aur, luneca, spectrala,
Spre cuibul ei de marmur, luminat
De slaba licarire-a lunei noi
Vioaia si tacuta salamazdra!.
Dar stai! Murii acestia, -aceste bolti
In iedera-mbracate, -aceste plinte
Surpate, – aceste triste si-nnegrite
Columne, – acetse vagi metope, – aceste
Braie-n bucati, chenarele acestea
Sfarmate, – acest naufragiu, – aceasta ruina,
Aceste pietre, vai, aceste pietre
Nnegrite, aceasta-i totul, tot ce-a fost,
Faimos si colosal, lasat de Orele
Necrutatoare sortilor si mie.
„Nu tot” raspunde Echo, „nu e tot;
Un mare glas profetic urca-n veci
Din noi, si-n orice ruina, spre-ntelept,
Ca cantecul lui Memnon, catre Soare;
Doar noi domnim pe inimile celor
Mai mandri dintre oameni, noi domnim
Cu o despotica putere peste
Orice-urieseasca minte. Nu sintem
Nevolnice, noi, pietre palide,
Puterea noastra n-a pierit, nici faima,
Nici toata vraja marelui nost’ nume,
Nici tot acest miracol ce ne-ncinge,
Nici marea taina care zace-n noi,
Nici toate amintirile ce-atarna
Si cari se tin de noi ca un vestmant,
Drapandu-ne-n mai mult decat in slava”.
Tr. Dan Botta

Leo Butnaru - Senatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

…în mereu bulversatul senat roman
atât de avan
parcă toate erau de unică folosinţă
la sosire, la plecare (şi rămânere) de lucru, de fiinţă,
de semn, de iluzie, de viaţă, de moarte,
de Cezar & Brutus,
de jos, de sus – acolo
unde fiecare cu altul în contrare
în minte şi jind înălţa o spânzurătoare
ca mecanism de pus în funcţiune
sau în ficţiune,
odată ce nu exista nicio şansă din toate cele presupuse posibile,
ci doar două bile existau – cea albă,
cea neagră
şi urna votului de unică folosinţă
şi sentinţă. Jungherul
şi ungherul
de după care apare asasinul. Brutul sau finul.
Era perpetuă lecţie de istorie la care se încerca
de-a afla afluentul ne-aflării de faţă
a dovezilor de loialitate,
eştiindu-se cum să se procedeze cu puţinul care
mai mult nu mai exista nici el,
rămânând sterp păienjenişul analelor prin care
s-ar fi putut face un schimb – ceva, cumva amânat,
până avea să se afle (Nunquam!) de ce,
pentru ce
acel senat
de sine însuşi asasinat.

Lucian Blaga - Cimitirul Roman

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Huliți au fost românii
de unii învățați din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminții,
doar apeducte, colisee, foruri, drumuri,
eternă urbe, castre și troiane de hotar.

Huliți au fost românii
că numai case-ar fi clădit cu atrii
primind de sus lumina
s-avertisment ținând pe praguri: cave canem.

De ți-ar fi dat s-ajungi odată la Roma
și-adânc în țară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde,
ai înțelege-atunci, ce nedreaptă-i cumpăna
cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia
și inima și-o cântăresc. Căci ai vedea un Drum,
care se duce, se tot duce în peisaj,
piatră cu piatră, potrivind,
un drum flancat, de-a stânga și de-a dreapta,
cu sarcofage, urne, mauzolee,
păstrând cenușă, oseminte-adăpostind.

Așa vedeau românii Drumul, orice limite-nfruntând
în mare-mpărăție a vieții-naintând prin moarte
sădită-n șiruri
de două părți. Cei de la umbra chiparoșilor
în sarcofage dorm, ascultă sunetul
de securi și de lănci, marșul cohortelor,
roțile de care, nechezul cailor. Acestea toate,
la rândul lor, acuma nu mai sunt,
dar morții cei mai vechi, aceia mai ascultă
la drumul care sună pe pământ.

Așa închipuiau românii cimitirul:
un drum flancat de două rânduri de tăceri.
Aceasta-i metafizică română: un Drum.
Un drum ce-naintează printre morți, nu printre vii.

Konstantinos Kavafis - Ospitalitatea Lucidului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ptolomeu Filopator oferă găzduire
cu-adevărat regească sofistului Medon –
al tainelor sufletului deslușitor.
Suveranul cu străinul peste tot se mândrește.
Odinioară sofistul, în Roma cea coruptă,
sărac lipit, se dusese să-și vândă opera
unui mare stăpân. „Pe vorbăria asta
ia o mină și fii mulțumit! ”, îi răspunse acesta.
„O, ce insultă! Ce insultă! În studiul infinitului
am încrustat sentimente înflăcărate,
inima mi-am închis în acest papirus.. ”.
Și, compătimindu-l pe dictator, eposurile
monumentale își întrerupse. –
Pe Ptolomeu Filipator îl cinstește-acum.