requiem – Versuri.pro

Oscar Wilde - Rugăciune Pentru Morți [Requiescat]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Păşeşte uşor, că ea este pe-aici
Acoperită toată de zăpadă
Vorbeşte-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.

Şi-avea un păr de aur ce lucea,
Ici-colo doar câte-o şuviţă brună,
Frumoasă şi prea tânără era
Să cadă aşa devreme în ţărână.

Era ca crinul alb, imaculat,
Dar n-a înţeles că întreaga ei fiinţă
Într-o femeie brusc s-a preschimbat
Căci a crescut suav, cu prisosinţă.

Sicriu de lemn şi piatră foarte grea
Îi stă pe piept şi aspru o striveşte
Şi simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihneşte.

Tăceţi, tăceţi, că n-aude ce-i zici,
Ori vreun sonet sau lira ce mă îngână,
Dar viaţa mea e îngropată aici
Şi-acoperită bine cu ţărână.

Mihai Codreanu - Requiem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Te-nveselește, suflete, și cântă
Și-n strai de sărbătoare îmbrăcat,
Din lumea ta de-o clipă liberat,
În lumea ta cea veșnică te-avântă.
De-acum nu vei mai fi scânteie frântă
Dintr-un focar de raze întinat,
Ci adevăr din adevăr curat,
Vei fi lumină din lumină sfântă.
Nimic împrăștiat în Nicăieri,
Nu vei avea nici Mâni, nici Azi, nici Ieri…
Și nu vei asculta tăceri, nici șoapte….
Ci dezlegat de cele pământești,
În noaptea somnului fără de noapte,
Vei ști prin neștiință cine ești.

Tiarra - Requiem Pentru Un Erou

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

1. Ești mai viu decât tu crezi
Dar ce-ai fost tu nu mai vezi
Nu înțelegi că ai pierdut
Ai pierdut tot ce-ai avut.

2. În pădure sunt doar eu
Umbră neagră, suflet greu
Vuiet jalnic și pustiu
Oare-s mort sau mai sunt viu?

3. Nu te mai gândi-n zadar
Nu-ți mai plânge de amar
Taci și-ntinde-te sub crengi
Te vei odihni pe veci.

4. Unde-i visul zămislit?
Unde oare am greșit?
De ce soarta-i crud acum?
Unde să găsesc un drum?

5. Arde lemnul și trosnește
Ard și eu cu el pe jar
Flăcările-mi ard obrajii
Vinul fierbe în pahar.

6. Fraților plecăm la luptă
Suntem treji în zori de zi
Plâng iubitele în poartă,
Mamele pe ai lor fii.

7. Strigat, vuiet, geamăt surd,
Sabii, coifuri, cai căzând
Trupuri sfărtecate crud,
Se zbat pe pământul ud.

8. Scrumul, jarul și pădurea
Frații mei de sânge iar
Lovesc fierul și securea
De la zei primite-n dar.

9. Caii ard de nerăbdare
Freamătă adânc pe drum
Vor s-alerge-n goana mare
Să se prindă-n praf și fum.

10. Nu mai căuta-n trecut
Ai fost dur și de temut
Acum frânt, trist, doborât,
Vlagă nu mai ai în trup.

11. Nu pot să rămân, să plec
Prizonier în propriul cerc
Doar mă zbat, mă chinuiesc, plâng
Evadez, dar doar în gând.

12. Un coșmar ce se destramă
Într-un ceas târziu de toamnă
Lungi suspine, lacrimi, șoapte
Dângăte de clopot moarte.

Rainer Maria Rilke - Requiem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce de nume mi s-au întipărit,
câine, vaca și elefant
demult știute și-ndepărtate foarte,
și-apoi și zebra -, ah, de ce?
Cel ce mă poartă-acum
urcă, cum peste toate
nivelul apei. –I liniște
să știi c-ai fost, când nu te-mpinge cu forța,
prin lucruri aspre și mângâietoare,
spre chipul ei înțelegător?.
Și-aceste mâini începătoare –.
Spuneați odată: el promite…
Da, promiteam, dar ce vă promiteam
acum nu-mi face frică.
Uneori, de casă-aproape, mult stateam
și-n urma păsării priveam.
De-aș fi putut să fiu acel privit!
Ma purta, ma ridica, sprâncenele-mi
erau sus de tot. Pe nimeni nu iubeam.
A iubi era doar spaima, -nțelegi, apoi
nu eram noi,
eram mai mare ca un om,
eram
de parcă primejdie însumi aș fi fost,
și chiar în ea
sămânța-am fost.
O sămânță mică, o las străzilor,
și vântului o las. O dăruiesc.
Fiindcă toți stateam așa-mpreună,
eu n-am crezut nicicând. Ma juruiesc.
Vorbeați, râdeați și totuși nu era
nimeni în vorba și nici în râs. Nu.
Cum vă mișcați voi toți, nu se mișca
zaharnița; paharul plin cu vin – tot nu.
Mărul statea. Ce bine uneori era
mărul masiv, plin, să îl cuprinzi,
trainica masă, cănile tăcute
și potrivite, ce anul liniștea’.
Și jucăria-mi era bună câteodat’.
Putea fi chiar ca celelalte-obiecte,
de-ncredere; dar nu atât de odihnită.
Astfel statea în ne’ncetat vegheat,
la mijloc, ca între mine și pălăria mea.
Era un cal de lemn și un cocoș, era păpușa cu doar un picior;
am făcut multe pentru ea.
Cerul mai mic, atunci când îl vedea, –
devreme-am înțeles: ce singur e
un cal de lemn. A face poți oricum
un cal de lemn, oricât de mare.
Vopsit e, și tras după aceea,
și lovituri primește de la drum.
De ce n-a fost minciuna, când asta-i
“cal” numit? Deoarece, puțin, tu însuți
precum un cal te simți, pletos, vânjos,
patruped devenind – (spre-a deveni
odat’ bărbat?) Dar nu erai
deodat’ din lemn de dragul lui, puțin,
și deveneai aspru in alin,
și-un chip din ce în ce mai mic faceai?.
Acum eu cred mereu c-am făcut schimb.
Vedeam pârâul, și cât am susurat,
pârâul susura, în el săream.
Unde vedeam un sunet, am sunat,
și-unde suna, cauza eu eram.
Astfel, eu peste tot cu sila m-am băgat.
Și era totul fără mine mulțumit,
de mine-acoperit, și întristat.
Acuma sunt, dintr-o data, des-părțit.
Începe
o nouă învățare, întrebări noi?
Sau pot să spun acum,
cum totul e la voi? – M-aș speria.
Casa? Nicicând prea bine nu am înțeles-o.
Odaile? Ah, multe existau acolo.
…Mama, cine era de fapt
cățelul?
Și chiar gasind boabe în pădure,
îmi pare-acum o stranie descoperire
………………………………………………… ………………………….
Ar trebui copii morți să mai fie,
cu care să mă joc. Însă, -s mereu
unii ce mor. Întâi zăceau, la fel și eu,
în camera, și nu se însănătoșeau.
Sanatos… Cum sună-aici. Mai are sens?
Acolo, unde sunt,
nu este, cred, nimeni bolnav.
De la durerea mea de gât e deja mult –.
Aici oricare-i ca o băutură rece.
Încă, pe cei care ne beau, nu i-am văzut

Gandul Matei - Requiem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe asfalt, în ceața nopții
Fără știre a căzut un om.
Un străin flămând, sub cerul
Înghețat și trist.
Împăcat cu legea morții
Pare parcă adâncit în somn
Frunzele îi cad pe față
Blândă de Crist, de Crist.

REFREN:
Stai!
Nu ceda!
Stai!
Nu pleca, nu ceda!
Nu rata șansa ta!
Stai!
Nu pleca, nu ceda!.

Unul el cunoaște poate
Nedreptatea care l-a răpus
Buzele-i șoptesc silabe
Fără de sens, non-sens.
Cine ești?
Hai, spune numele tău.
Venit aici de unde și cărui te-nchini Dumnezeu?
Iar dacă nu știi prea bine
Sau taina ta e prea mare,
Eu nu mă supăr.
Pentru că taci,
Pentru ce faci
Îți dau iertare.
Un fior ascuns mă trece
Când lumina stelelor din cer
M-a orbit nespus
Căci omul de pe asfalt sunt eu.

George Bacovia - Requiem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Requiem.
Eram să te aștept prin parc,
Văzând că singurătăți pe aici m-au oprit..
Dar, mereu aceleași uitări!
Dar, tot aceeași poezie la infinit!.
Filosofia vieții mi-a zis:
Undeva este, cu mult mai departe..
Atâtea și-atâtea.. lasă!
Visezi, ca din carte!

Ana Blandiana - Requiem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi,
Definitiv întinerit prin plecare,
Câte secunde în viața mea m-am gândit
La bărbatul cu numele Gheorghe,
Copilul cu numele tată?
Credea că munților dintr-un moment în altul
Picioare ca păianjenilor le vor crește
Și vor umbla după credința sa;
Credea că-n piept, sub gratii moi de os,
Purtăm cu toții colonii de păsări
Care așteaptă clipa fericită
Când ne vom hotărî să ne zdrobim;
Credea că viața, că semințele-ngropate,
Naște în anii următori păduri
Nu bateți din aripi, voi, cete îngerești,
Nu rostiți adevăruri sub pleoapele lui.
Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă.
Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă.
Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați
Pe naivul meu tată,
Pe tragicul Gheorghe.

Anna Ahmatova - Requiem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu, nu-s eu, altul e cel ce suferă.
Eu n-aș fi putut. Tot ce s-a întâmplat
Acoperiți c-un giulgiu negru,
Și îndepărtați felinarele..
Noapte