proletariat – Versuri.pro

William Carlos Williams - Portret Proletar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu capul gol o tânără femeie vârtoasă
are șorț.
Părul pieptănat pe spate
în stradă.
Degetele unui picior fără ciorap
pe trotuar.
C-un pantof în mână. Îl cercetează
migălos.
Scoate taloneta de hârtie
și caută cuiul.
Ce-i pricinuise durerea

Cantece revolutionare - Internaționala

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sculați, voi oropsiți ai vieții,
Voi, osândiți la foame, sus!
Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
Să-nceapă al lumii vechi apus!
Sfârșiți odată cu trecutul negru,
Sculați, popor de osândiți!
Azi nu sunteți nimic în lume,
Luptați ca totul voi să fiți!
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!
Sculați, nu-i nici o mântuire
În regi, ciocoi sau dumnezei!
Unire, muncitori, unire,
Și lumea va scăpa de ei!
Prea mult ne-au despuiat tâlharii
Ce-n lume, lux, desfrâu se scald:
Să ne unim toți proletarii,
Să batem fierul cât e cald!
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!
Țărani și muncitori, noi suntem
Partidul, mare muncitor!
Pământul este-al celor harnici,
Cei leneși plece unde vor!
Când vulturi lacomi, corbi de pradă,
N-or mai pluti nori negri-n vânt,
Pe cer luci-va-ntotdeauna
Al înfrățirii soare sfânt.
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!

Mihai Eminescu - Împărat și Proletar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! – zise unul – spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeață,
Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață –
Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânșii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie brațe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Și flotele puternice ș-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Și-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia – o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?.
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți..
Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea –
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți.
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;
Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,
Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,
Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?
De ce boala și moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăția cea splendidă și vastă
Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?.
De ce uitați că-n voi e și număr și putere?
Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți.
Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere
Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.
Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă,
Și sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsețile-ne tineri bătrânii lor distrug.
Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,
Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n rușine..
Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!.
De lege n-au nevoie – virtutea e ușoară
Când ai ce-ți trebuiește.. Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.
Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!
Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,
Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, și să trăim ca frați!.
Sfărmați statuia goală a Venerei antice,
Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecției umane și ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!.
Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă,
Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până și urma sclavă
Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!.
Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,
O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârșit.
Zidiți din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean.
O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți
Ca să vedeți ce bine prin bine o să iasă;
Nimic.. Locul hienei îl luă cel vorbăreț,
Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.
Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le șoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărțite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond și des.
Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.
Și boale ce mizeria ș-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va crește tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân’ va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
……….
Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală;
Poporul loc îi face tăcut și umilit.
Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută,
Privirea-i ce citește în suflete-omenești,
Și mâna-i care poartă destinele lumești,
Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de acești.
Convins ca voi el este-nălțimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfășoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.
Și el – el vârful mândru al celor ce apasă –
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.
………..
Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt –
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris – al lui mormânt.
Pe stradele-ncrușite de flăcări orbitoare,
Suiți pe baricade de bulgări de granit,
Se mișc batalioane a plebei proletare,
Cu cușme frigiene și arme lucitoare,
Și clopote de-alarmă răsună răgușit.
Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț,
Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară
Și sânii lor acopăr – e ură și turbare
În ochii lor cei negri, adânci și desperați.
O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate
Sfințește-a ta viață de tină și păcate;
Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut!.
……….
Scânteie marea lină, și placele ei sure
Se mișc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.
Pe undele încete își mișcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre – țin pânzele umflate
În fața lunei, care prin ele-atunci străbate,
Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn.
Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase – și-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopții și sună cadențat.
Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă – pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată –
Moșneagul rege Lear.
Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieții sclipitoare.. A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:.
„În orice om o lume își face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
În orice minte lumea își pune întrebarea
Din nou: de unde vine și unde merge floarea
Dorințelor obscure sădite în noian?.
Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viață
Și arătând la soare-a mizeriei lui față –
Fața – căci înțelesul i-același la toți dat.
În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,
Și-n toată omenirea în veci același om –
În multe forme-apare a vieții crudă taină,
Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
Dorinți nemărginite plantând într-un atom.
Când știi că visu-acesta cu moarte se sfârșește,
Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te obosește
Eterna alergare.. ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi.”
1874, 1 decembrie

George Bacovia - Serenada Muncitorului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Serenada muncitorului.
Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Și-n lumea voastră-abia încap..
Dar am să dau curând la cap.
O, dormi adânc, mereu, așa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ți lucrez,
Eu știu și bine-a dărâma.
În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanților pierduți sub lună,
Poeți cu putredul amor.
O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În rațiunea aurită.
Sub luna blondă nu se plânge,
Ci răzbunările se curmă,
Martirilor scăldați în sânge,
Cânt serenada cea din urmă.
O, dormi.. dar voi urca spre soare
În zbor sublim de-aeroplan..
Cu vise dulci, burghez tiran:
E aurora-ngrozitoare..

Proletarii - Artele Marțiale: Iarna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

C. O. D:
Yo, yo…
Secrete-n versete
În realitate-i multă muncă
După alte ore de muncă
Sfidând a 8-a poruncă
Însă Proletaru’ trage până ajunge în urnă
Pe urmă, mai înalt e urnit de spiritul de turmă
Ce-ngână acest deja-vu urban
Realizați că încercarea moartea n-are ca ban
În prim-plan balistic e K. O. rizon turistic
Tu riști, zic, precum un act umoristic
Când Mizerabilii lui Victor, capital romantic
Sar pedeapsa capitală, la fix ca Atlantic
Așa-nflorește piața… Pariază fără bonus
Pe crăpături în porți precum floarea de lotus
Dau tonus lexical fără să mișc un deget
Cultura plânge când te supranumești poet
Evident și inerent
Dispari rapid ca Provident
Cheia Iadului: datoria numită suflet!
De-asta nu mă sunt acasă… Cine mă vinde?
De-asta mi-am pierdut anii-n cărți, K. A. Linde
Dacă nu respecți asta, rămâi în figurant
Și de ți-o ridic la mue, e os pan’ la figurat!
Calea penibilului variat oferă spații
Pentru cei ce nu-s la înălțime ca Subcarpații
Strofa asta-i pentru nimeni, și realizez
Ce scriitor bun sunt atunci când aberez….

Interludiu:
“Pe frizuri am dat-o… Nu credeam c-o să devin specialist în Artele Marțiale… Artele Marțiale le făceam iarna… M-aruncam în cap, sau mă spălam afară-n frig… Se uită contorsionați psihiatrii… Printre simptome: maturitatea psihică, adică a minții, îi spunem noi…”.

Refren X2:
Noi suntem proletarii
Sinceri ca pescarii
Nu fentăm codul muncii
Nu avem salarii
Noi muncim la stat, de-asta suntem în stare
Să vă prezentăm “Iarna – Artele Marțiale!”.

Kefren:
Dezolant… Ridic ștacheta degeaba
Învăț Artele Marțiale-n caz că se-aprinde cearta
N-am cui preda ștafeta… Noroc sau ghinion?
Interesu-i la pământ, parcă citesc iar Ion
Camion plin cu esența mea, încep a refula
Refuzam cândva să-i permit a se etala
Amprenta mea peste sanctuarul numit creație
Strofe atât de grele, încât generează gravitație!
Combinație de muze
Vin la mine prin rotație
Încă nu s-a găsit vreuna să mă refuze
Scuze peste scuze, peste-un munte de regrete
Păstrez sensuri ascunse, agățate în perete
Falși preoți care și-au renegat credința
Se dau acum atei când își folosesc penița…
Rapu’ ne e constelația, e ironia sorții
Că nu pot face față vibrației nopții!
Munca în surdină, reflectoru’ pe regrete
Beau din Pocalu’ Resemnării, și-o fac cu sete
Eman aer de misticism pe-aceste versete
Ca blestemul Proletarului în greaca veche
Adâncesc mistere… Sincer, mă cam expun
Proiecția mea înghite demoni la mic dejun
Țin lancea-n mână, poți să-mi spui Phantom Lancer
Dacă rapu’ e mort, atunci sunt Necromancer!.

Interludiu:
“Am practicat și poker-u, da’ nu știu ce înseamnă cinci bucăți… Și-acesta este un talent al Artei Marțiale… Cinci bucăți în poker-u’ de mână… Artele Marțiale, precum tablele… Aș vrea să joc un meci de table, precum baschetul, s-arunci la coș, s-arunci de la distanțe… Sau să-ți faci baie iarna sub cerul, sub cupola plină de zăpadă..”.

Refren X2.

Outro:
“În Arte Marțiale, așa cum am mai zis și altă dată pentru mine, mă voi bate cu Campionul Mondial al Supergreilor, și-atunci voi arăta că-l voi învinge… Și dintr-un scuipat îl voi omorî! Complexul lui Hamlet… Vreau să zic că mi se scoală pla la civilizație… Pa-pa! He he he he…”

Proletarii - Codul Muncii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Intro:
« Exista doura teorii… A evolutionismului: ca munca, in evolutia omului, a creat statut si intelectuali… Posesorii de intelectuali ai muncii, creatorii… E o minciuna! O minciuna scontata… ».
C. O. D. :
Yo… Cata vreme a trecut
80 de zile-n juru’ lumii, la modu’ prefacut…
Sabie fara scut, intretinut de saracie
Aici intre tinut si ziduri de ceramica tinute pe post de brate de lut…
Domnie capitalista
Fara cap de lista!
Insa fara umanitate, progres nu exista!
Pe plai mioritic se-nmultesc doar idiotii
Normal, nu vreau sa fiu un produs al societatii!
Cauza imaginara se numeste dorinta
Ori vibreaza la secunda, bate fierul, finita!
Am o mie de imagini, cu dreptu’ de a spera
Da’ stiu deja cauza corupta ca Urahara!
90 de ace-n obiecte fara glas
Nu ma defini, oglinda arata ce inseamna fals…
Ca un impas neuronal
N-o lua personal
E vital, pana nu-ti regreti vorbele ca Vidal!
Ma intorc la felinar
Parasesc la rasarit cu gand de pace…
Da’ nu stiu ce am cladit, si mai ales pentru cine…
Din ultimu’ vagon, va privesc miseleste cu rabdarea lui Gon…
Rivalizez la intelegere cu legea societatii
Ca un simplu prizonier al libertatii…
Singuratatea este cel mai de pret dar,
Pe care-l primesti fortat, nu si temporar!
Legat de contract, inseamna sa fii dat in folosinta
Realizezi pe cine ai fi dat?
Nimic nu-i grozav ca leu’, nimic stimabil,
Orizont pasiv, inchis de un unic contabil
Numeste-l dupa nevoie, la nevoie e-n zadar
Cand superior, iti vezi membrele ca-n VR
Inainte de-a-ti lua gura pe dinainte, adu-ti aminte:
Rau iti faci doar din cuvinte!.
Refren X2 (C. O. D.) :
Fara suport moral
In haina de proletar
Cu mainile murdare, batem metal in zadar…
Revolutia stagneaza, Codul Muncii-i ca model
Ne sugruma legatura vremii ca Aristotel!.
Interludiu:
« Mai exista o teorie a asa-zisei arme… Cine poseda arma conduce… Nu. i o teorie, ci o practica! Practica vestica… E normal, n-ar vrea sa faca Romania sa fie ea pe primu’ loc… Cu ce sa fie… cu ce sa fie? Sau Romania sa alba istorie… ».
Kefren:
Bine-ai revenit in Revolutia Industriala!
Succes la angajat
Bate fieru’ cat e cald
Si proletaru’, pana la era digitala
Conceptu’ Smart,
Re-branduindu-l pe Rembrandt
E sufocant, ca un peste pe uscat
Maine intra salariu’, jumate il dai la stat
Nu-ti convine? (Neh?) Iti dam liber la plecat
Te inlocuim rapid, ca pe-un Schubert decalibrat!
E-o mandrie sa faci parte din proletariat
Adormi cu stomacu’ gol, dar cu sufletu’ impacat
Ar fi pacat sa pici acuma in pacat
Cand HR-ul ia CV-uri la foc automat
Sau dai de vreun manager amuzant
Iarna sa bagi afara, si vara la fier forjat…
Vrei schimbul 3? Baga munca pana-n zori
In loc de pasarele, s-asculti sunet de polizori!
Ori tragi de tine, ori zbori in alta parte
Da’ si-n alta parte-ai parte
Exact de-aceleasi fapte
Si toate astea ca peste cativa ani sa fii inlocuit de niste masini automate…
Care dreptate? Asta-i moartea pasiunii!
P-aici numai Sisif ajungea angajatu’ lunii…
Vine iar luni, iar bagi peste program
Zi de zi, luna de luna, an de an…
Esti proletaru’ ideal, stors si epuizat
Lucrat mental, sa stea scufundat in rutina
Cu mainile tabacite, fara vreun ideal
N-ai realizat ca o sa sfarsesti ca limba latina?
Dar ce faci cand foamea te sfasie?
Confortul si libertatea sunt subiective…
Cand n-ai nimic de pierdut
Ar fi de dezbatut
Intre haina de proletar, si haina de detinut…
Ia zi, ce-alegi?.
Refren X2.
Outro:
« Si atunci statu’ n-ar mai exista! Pe cine ar conduce? Pe cine-ar pune la munca? As vrea sa spun ca n-avem nici intelectuali, nici creatori… Avem numai oameni ca si mine, care n-au nicio valoare… Vreau sa spun ca unde traiesc, in Romania, e asa ca sa fie! »

Iannis Ritsos - Proletar Vorbind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A-ncercat să vorbească; s-a-ncurcat;
aceleași lucruri a repetat; s-a oprit.
– Asta-i! a zis și mâna și-a pus-o pe masă.
Mâna lui zdravănă, puternic conturată,
era mistrie lată. Ne putem încredința
cuvintelor ce nu le-a spus și mâinilor lui.
Afară, vâjâind, se revărsa lumina.
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Vladimir Maiakovski - Poetul Muncitor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac:
„La strung te-aş proba!
Ce-i versul?
Un fleac!
La muncă eşti gingaş mata!”
Dar poate
şi eu
la muncă mă-nham
cu dragoste, fără reproşuri.
Şi eu sunt o fabrică.
Doar coşuri nu am,
şi poate-i mai greu
fără coşuri.
Ştiu,
nu vi-s dragi frazele mari.
Tăiaţi la stejari, munciţi cu îndemn.
Dar noi
nu suntem oare tâmplari
şi sculptori de capete-adesea de lemn?
E lucru de cinste-n năvod să prinzi peşti.
Nu-i rău
când nisetri sunt rodul!
Dar şi truda poeţilor
e drept s-o cinsteşti-
nu peşti, inimi vii trag ei cu năvodul.
E greu când – şerpi roşii ţâşnind din furnal-
metalele-n şuier încep să cutreiere.
Dar nu stăm nici noi
ca trântori pe-un mal!
Cu raşpelul limbii şlefuim creiere.
Poetu-i mai mare,
ori tehnicianul
ce lumii i-aduce belşuguri şi spor?
Amândoi.
Inimile sunt şi ele motoare.
Sufletul e şi el un motor.
Egali şi tovarăşi,
acelaşi ni-i gândul-
proletari, trup şi suflet, care pot să se-ncumete
numai ei, împreună
înfrumuseţându-l,
să urnească pământul în marşuri şi tunete.
Cu diguri opri-vom furtuna flecară.
La treabă!
De-ajuns cu-oratorii,
adio!
Afară palavragii!
La moară,
vorbăreţii care mai bat apa-n piuă!

Vladimir Maiakovski - Marșul pe Stângul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În marșuri mulțimea să treacă!
Prea vântură vorbele boabe de mazăre..
Clănțăii
să tacă!
Aveți cuvântul,
tovarășe Mausere
În legile de la Adam
mai crede vreunul, nătângul?
Mârțoaga istoriei vom pune-o în ham.
Stâng,
stâng,
stângul!.
Porniți ca vântul,
Bluze albastre!
V-așteaptă oceanele
în canonadă.
Au ruginit oare cuirasatele noastre
în radă?
Când leul britanic întruna
mă mârâie,
nu, n-o să gângur.
Nu poate fi învinsă comuna.
Stâng,
stâng,
stângul!.
Trec prin munții mâhnirilor
oameni,
spre platou-nsorit, uriaș,
peste-o lume de molimi,
și tărâmuri de foame,
trec milioanele-n marș.
Ne-mpresură focul, urgia?
Împreună cu voi, și potopul înfrângu-l!
Nu poate fi învinsă Rusia.
Stâng,
stâng,
stângul!.
Ochi-vulturesc, te deschide înaltului!
La sirenele vechi, noi n-avem urechi.
Strângeți,
voi degete, -ale proletariatului,
gâtlejul orânduirilor vechi!
Dați bolta deoparte cu pieptul!
Cu steaguri să-i umpleți adâncul!
Cine pornește cu dreptul?
Stâng,
stâng,
stângul!.
1918