Versuri corectate și adnotate
La poarta de mărgean a curții mele,lung sforăia un armăsar sălbatic;înfuleca fărașul cu jăraticși-l călăream pe aripi până-n stele.Acum i-ascult nechezul leșiaticși-abia mai simt că-i tremură sub pielecenușa stearpă-a aripilor greledin flăcările zborului zănatic.Dar dacă-n grajd stă gloaba poticnităși aripile stinse se destramă,îi arde încă fiece copită,frânturi de stele-i pâlpâie în coamă.Și, când și când, … Citește mai mult
Lui Aristide BuhoiuTot aurul românescEra în potcoava calului.Fierbinte şi alergătoareŞi victorioasă,În văzduh scânteia.A pâine şi lapte, şi trandafirMirosea pielea ei aurieDe femeie îndrăgostită.Nimeni nu ştiaSă muşte-n iubirePământul ca ea.Unde-a căzut?! În careiarbă uitată?!În care război?!În care-amintiri?!Îngheaţă pe mâini apaŞi roua pe iarbă.Focul potcoavei s-a stins.S-a stins viaţa ei, potcoavaCabrată-nVăzduhul străfulgerat,Pe zvârcolirea ţărânei,Pe ţipătulPietrei carpatice.PotcoavaÎn care … Citește mai mult
De vezi în prafulsau pe asfaltul drumuluio potcoavă,las-o în pace,iar de ai la îndemână o floaresau un fir de iarbă,pune-o peste ea capeste mormântul norocului…Poate al tău…poate al altuia…
În această lume, unde cam totul se ducepe apele celor șapte zile-a săptămânii (sâmbătaavând curgerea cea mai repede, cu adânci bulboane)în care e atât de ușor să se piardă un regatsau o simplă țarăpe care cineva le-ar da pentru-o țigarămite să se piardă o potcoavă, două, trei sau chiar patruodată ce Ecleziastul spune răspicat, inclusiv … Citește mai mult
Nu mai emiți nimic, nu mai primesc semnaleori poate nu mă mai gândești,ori poate tu l-ai șters dintre vocalei-ha, i-ha, la vechi caleștipe calul dumitale.Nu te mai culci peste timpanul meu,nici goana nu-mi mai atingeceru-ncărcat de nouri, greu,i-ha, i-ha, peste meningemereu mi-aleargă-un cal, mereu.Și mă deșir de dor, și mă deșir de lene,de lenea de-a … Citește mai mult