poezie moarte – Versuri.pro

Charles Baudelaire - Moartea Amanților

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vom avea largi paturi cu miresme-ușoare
Și niște sofale-adânci ca un mormânt,
Iar pe etajere vor fi flori bizare
Pe sub mai frumoase ceruri învăscând.
Folosindu-și spornic ultima dogoare
Inimile noastre or să ardă blând.
Reflectându-și focu-n spiritele care,
Două oglinzi, cu totul gemene își sunt.
Într-o seară albastră și trandafirie
Vom schimba un fulger unic, ce-o să fie
Ca o suspinare grea de bun rămas.
Până ce un Înger, ușa dând deoparte,
Va veni să-nvie, cu ferice-obraz,
Palidele-oglinde, flăcările moarte.

George Bacovia - Tu Ai Murit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tu ai murit într-una din zilele-aceste,
Tu, blond copil de vise, sfios și veșnic trist,
Dar, EA mai geme încă, te cheamă, blânde Crist,
Fecioara-n alb, departe, nu crede neagra veste.
Vioarele-n doliu, cu strunele plesnite,
Te cheamă tremurânde cu nota cea din urmă,
Și-n van se uită-n zare și-ntreabă de-a ta urmă
Fecioara-n alb, pe brațe cu roze veștejite.
Se duse visătorul cu fruntea-ntristată,
Și trandafirii de-acuma nu vor mai înflori,
Cu visurile moarte în pace va dormi..
Fecioara-n alb muri-va pe marmura-stelată..

Georg Trakl - De Profundis (Varianta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E-n cameră-ntuneric des,
Tatăl meu doarme, eu veghez.
La lumânare chipu-amar
Al mortului e ca de var.
Bâzâie muște, în miros de flori,
Ascult tăcut, nesimțitor.
La ușă vântul bate-abia.
Cu clinchet se deschide ea.
Și-afară freamătă un lan,
Pe cer scrâșnește soarele avan.
De fructe pom și tufă-n jos se-ntind,
Păsări și fluturi trec prin aer vâjâind.
Cosesc țăranii pe ogor
În liniștea amiezii-adânci de zor.
O cruce mortului îi pun
Și pașii în verziș mi-apun.

Florența Albu - Epitaf

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vorbe – să nu mă ucideți cu vorbe!
Lăsați-mă să mor de moarte bună
trasă de soare și lună
în câmpia nebună;
să mă sfâșie cu milă cu sete duios
până la râs
până la os.
Și tocmiți vântul să-mprăștie
ce-a mai rămas.
Zidită din nu și da
într-un timp de nu-uri și da-uri
am fost –
fie să doarmă neîmpăcate fărâmele
pururi în marele Nu
în marele Da.