poezie funerara – Versuri.pro

Duiliu Zamfirescu - E Mort Poetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E mort poetul. Cea din urmă dramă
Ca cea dintâi, va fi necunoscută:
De-o ideală minte începută
Acum o-ncheie glasul de aramă.
Alături stă, încremenită, mută,
Sărmana lui, nemângâiata mamă;
Ea lung ridică colţul de maramă
Şi tremurând pe mână îl sărută.
Într-un pahar se scutură o floare,
O floare prinsă la o cununie
Ce ca şi dânsul s-a plecat şi moare.
Iar prin perdele, raza aurie
Aduce caldul zâmbet de la soare:
O mângâiere scumpă, dar târzie.

Oscar Wilde - Rugăciune Pentru Morți [Requiescat]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Păşeşte uşor, că ea este pe-aici
Acoperită toată de zăpadă
Vorbeşte-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.

Şi-avea un păr de aur ce lucea,
Ici-colo doar câte-o şuviţă brună,
Frumoasă şi prea tânără era
Să cadă aşa devreme în ţărână.

Era ca crinul alb, imaculat,
Dar n-a înţeles că întreaga ei fiinţă
Într-o femeie brusc s-a preschimbat
Căci a crescut suav, cu prisosinţă.

Sicriu de lemn şi piatră foarte grea
Îi stă pe piept şi aspru o striveşte
Şi simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihneşte.

Tăceţi, tăceţi, că n-aude ce-i zici,
Ori vreun sonet sau lira ce mă îngână,
Dar viaţa mea e îngropată aici
Şi-acoperită bine cu ţărână.

Mihai Eminescu - La Mormântul Lui Aron Pumnul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Colo unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,
Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!.

Robert Burns - Epitaf

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Unui fante rural.
O, soții din Mauchline, e cinstit
C-ați plâns pe răposatul,
Că-n lipsa voastră n-au simțit
Nevestele, gol patul.
Iar voi, școlari mai prizăriți,
În țintirim, vreodată,
Prin iarbă când vă zbenguiți,
Feriți pe-al vostru tată!

Edgar Lee Masters - Anne Rutledge

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Anne Rutledge.
În mine, nevrednica și anonima,
Vibrațiile nemuritoare ale muzicii;
“Cu răutate pentru nimeni, cu milă pentru toți.”
În mine iertarea a milioane de alte milioane,
Și fața benefică a națiunii
Străluminată de dreptate și adevăr.
Sub aceste buruieni dorm eu, Anne Rutledge,
Îndrăgită în viață de Abraham Lincoln,
Legată de el, nu prin cununie,
Ci prin despărțire.
De-a pururea să înflorești, Republică,
Din țărâna de pe pieptul meu.

Luis Vaz De Camoes - Sub Piatra-Aceasta Zace Îngropată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sub piatra-aceasta zace îngropată
Din lume cea mai nobilă făptură,
A cărei viață, doar din pizmă pură,
De Moarte prea curând i-a fost furată.
Fără respect pentru-astă delicată
Dulce lumină, care noaptea-obscură
O făcea zi, și-a cărei anvergură
Punea în umbră a Soarelui paradă.
De Soare ai fost pusă-ngrozitoare
Moarte, să-l scapi de cine l-a umbrit;
De Lună care, în față ei, pălea.
Cum de-ai avut putere-atât de mare?
Și, de-ai avut, cum de-ai schimbat așa
Ușor lumina lumii-n lut sordid?

Ștefan Octavian Iosif - Dorm Visurile Tale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dorm visurile tale, cu tine dimpreună,
Și-n sărbători nu-i nimeni, cuprins de duioșie,
O candelă s-aprindă pe groapa ta pustie,
O lacrimă să verse, o floare să depună!

În zori mai ciripește vreo pasăre pribeagă
Pe brațul crucii negre ce-ți străjuie mormântul,
Prin iarba mohorâtă cu şuier trece vântul,
Și multe spune dânsul cui știe să-nțeleagă:

Că vremea noastră-i tristă și plină de mizerii,
Dar alte generații pe urmă ei veni-vor.
Din negura uitării cu drag ademeni-vor
Icoana ta, o, dulce și trist bard al durerii!

Când s-or preface-n țărnă acei ce te uitara,
Vei tresări din groapă chemat la viață nouă;
Va picura din gene dumnezeiască rouă
Și-ți va-nflori pe groapa eterna primăvară!