plecari – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Plecare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E groaznic că s-a inventat plecarea,
Ce de când ştiu mi-a dat melancolii,
Împovărându-mi gândul cu uitarea,
Ce-mi ia din loc, în timp… din reverii.
Dar nu-i aşa!?… Sau poate nu-i tot timpul,
Ce-am căutat zadarnic să dezmint,
Crezând că despărţirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos… avid să-l simt!?.
Sigur, de când mă ştiu am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip,
Sau mângâie doar plaja, cum sudoarea
Pe pielea caldă… leac într-un risip.
De ea mi-e veşnic dor şi-i plâng plecarea,
De-ultim talaz, ce nu vreau să mă spele
De veşnicu-i murmur, foşnit şi-nfiorarea
Iubirilor vacanţelor… prefigurate-n iele.
Când plec e ca şi ruperea de coaste,
Cu smulsul inimii şi creierul în stoarcere,
Cu teama veşnică de părăsiri nefaste,
Ce nu se-ntorc la rugi… pentr-o întoarcere.
Ştiind de risc de despărţit definitiv,
Plecările mă destrupează adânc
Şi-ncerc dezesperat să n-am motiv
De consonanţe triste… le-ngropând.
Am frica, ce-a vecină când se moare,
Căci părăsirea-n nesfârşit se reproduce,
Acumulându-se-n finalul de plecare…
C-un sens unic şi fără de răscruce.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Plecări Contemporane

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când din contemporani îmi mor, e atât de straniu, ca o vrajă,
Ce-mi dă întâi regret, fior, apoi ca un delir, o mreajă,
Să ştiu ce-or fi găsit sublim, de s-au dus fără remuşcare,
De parc-aş vrea să strig: „.. venim! Când trece cursa de plecare?..”
E ca o linişte suavă, după pieirea asumată,
Căci nu se-aude voce gravă, reproş, înspre o fiinţă vinovată..
E-o umilinţă fără seamăn şi-o demnitate imortală,
Cum orice apropiat, un geamăn, ar fi plecat la o altă şcoală..
.. Şi nu-l mai ştii, de-atunci, plecat rămâne pe vecie,
Doar poza minţii-i în spelunci, pe-un raft, din scoarţa cenuşie..
E, azi, anunţ că D. Patriciu, bogat, plecat e, făr’ să vie..

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Plecări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ideal ar fi să fie numai ele
de-un adăpost, de la supliciul încercării,
de mereu ultimul venit în pragul dezmembrării.
Și după contul ce-ai făcut, se împărțind în.. răi, fidele.
E libertatea-ntr-un retur cu pierderi
de crezuri, în câștiguri de ocazie;
un tot incert de scurt.. sau lungă razie.
Mândria de a nu permite un alt ieri.
Pot fi definitive, cum e moartea,
sau unele mai grave în uitare,
dar asumate-n piatră de-ncercare;
e „A”sul tău din mânecă, ultima carte.
Plecări cu avionul.. în cădere,
plecări de dragul de a proteja,
plecări de incapabil de-a ierta,
plecări de un exist.. Fostă adiere!?!

George Țărnea - Născocire de Povești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mistificări, mistificări,
Între sosiri și-ntre plecări,
Despre ce-a fost și ce va fi,
Cu nerăbdarea dintr-o zi,
La scara vieții tuturor,
Care-i măsură și izvor
Pentru cuvânt, pentru sărut,
Pentru târziul dispărut,
Pentru venitul prea curând,
Pentru lucrare, pentru gând
Și pentru stingere și plâns,
Pentru preastrânsul – de nestrâns
Pentru ce poți și ce nu poți,
Pentru-nțelepți și pentru hoți,
Pentru iubire, pentru ploi,
Pentru neliniștea din noi,
Pentru iertare și plăceri,
Pentru ce-i azi în loc de ieri,
Pentru ce-i mâine-n loc de azi,
Pentru statornici și nomazi;
Pentru căderea-n absolut,
Pentru-nfloritul trup de lut,
Pentru uscatul trup de lemn,
Pentru războinicul solemn,
Pentru netrebnicul poet,
Pentru destinul desuet,
Pentru destinu-ncununat,
Pentru hăitaș, pentru vânat,
Pentru zidirile în nori,
Pentru ciulini, pentru cocori,
Pentru oceane, pentru munți,
Pentru minciuni și pentru nunți,
Pentru noroi, pentru zăpezi
Pentru ce vezi fără să vezi,
Pentru ce știi, fără să știi,
Pentru preatriștii ochi pustii,
Pentru preaplinii ochi frumoși,
Pentru căderi și chiparoși,
Pentru priveliște și frig,
Pentru cei mici făcuți covrig,
Pentru cei mari, făcuți statui,
Pentru că altă cale nu-i!
Mistificări, mistificări,
Între sosiri și-ntre plecări.

Nevada Tan - Geht Ab (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aceasta este ultima masă
Înainte să-mi fac bagajele
Acesta este ultimul adevăr
Înainte să locuiesc cu tine
Simt ultima gură de aer
Pe care orașul o imprimă pe mine
Începe acum, sunt gata de plecare
Și nu mă voi uita înapoi
Las soarele să ardă
Deoarece am o singură viață de trăit
Și o las să ardă cât de mult pot.
Și plec

Refren:
Plec, plec, plec, plec

Strofa a 2-a:
Aceasta este prima masă
Pe care o am în noua viață
Simt noul adevăr
Și mă bucur de tot sau nimic
Văd lumina libertății
Viața noastră e mult prea scurtă
Să ne simțim ca niște kk
Las soarele să ardă mereu
Deoarece am o singură viață de trăit
Îl las să ardă cât de mult pot
Și las pământul să se învârtă rapid
Pentru că am doar o viață de trăit
Și o las să se învârtă cât de mult pot.
Și plec

Refren
Plec, plec, plec.
Am doar o viață de trăit
Și de asta nu vrem să o aruncăm
Am doar o viață de trăit
Și de asta nu vrem să o aruncăm
Las soarele să ardă de câte ori am ocazia
Pentru că am doar o viață de trăit
Las să ardă cât pot de mult
Și las Pământul să se învârtă cât mai rapid
Pentru că am doar o viață de trăit
Și o las să se învârtă cât pot de mult

Refren
(Și plec și pleacă și pleacă..)

Aron Cotruș - O, Plecările, Plecările…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, plecările, plecările, plecările
din toate porturile și din toate gările,
pe toate mările, spre toate depărtările,
spre toate țintele și așteptările,
spre marginile lumilor și ale gândului,
spre marginile sufletului meu – flămândului…
M-or înghiți în murmure-necate valurile?
m-or aștepta în depărtări sărbătorește malurile?
m-or înălța pe creste încă nevisate visurile?
ce-mi pasă mie unde mă vor duce trenurile, navele?
și dorințele-mi de foc, bolnavele?..
Ieie-și, încotro le place, zborurile,
ca un stol neobosit de păsări albe dorurile…
crute-și ceasurile cine-o vrea și de primejdii scape-le,
ale mele-s drumurile lumii toate, munții, apele..
moartea umbrele-i în preajma-mi înfiripe-le,
suflete, deschideți pentru-nalturi, pentru depărtări și vecinii, aripile!…

Vasile Militaru - Plecările

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

PLECĂRILE.
Plecările! … Sunt totdeauna triste
Și-un gol adânc stă gata să se facă…
O, fluturarea albelor batiste
A celor ce rămân și-a celor care pleacă!..
Cine-ar putea să tălmăcească oare
Întregul dor al lacrimilor cele
Ce, după clipa grea, despărțitoare,
În picuri pe furiș se-adună-n ele!.
O, elegia lungilor peroane,
După ce trenul își despică drumul,
Și-n urma lunecândelor vagoane
Rămâne dezolarea grea și fumul.
O, cheiurile mărilor spumate
Și navele cu falnice catarguri
Ce se desprind greoi, dezancorate,
Ce se desprind greoi, dezancorate,
Cu mii de inimi să pornească-n larguri!.
Cine-ar putea tristețea să le-o cânte,
Pustiul greu ce-n Suflete se lasă
Și jalea fiecărei inimi frânte,
În larg plecată sau pe mal rămasă!.
O, cei rămași îndurerării pradă,
Cu ochii-nrourați și duși în zare,
Cătând figura scumpă s-o mai vadă
Din larg pe mal și de la mal pe mare!.
Sărmanii ochi ce luptă greu în clipa
Când jar pe valuri cerne lung apusul,
Și-n pescărușii fâlfâind aripa
Din larg, le pare că-i salută „dusul”!.
Din dintre toate câte pun cununa
Durerilor ce inima sfâșie,
Au fost mereu și fi-vor totdeauna
Plecările ce duc în veșnicie….
Plâng ochii lacrimi calde, până seacă,
Și-ajunge pieptul scorbură uscată,
În urma celor care astfel pleacă
Să nu se mai întoarcă niciodată.
Corabia cu ei când se desprind
De-al vieții chei pe mări adânci să-i poarte
O jale fără seamăn ne cuprinde,
Necunoscând ce-i dincolo de moarte.
Batiste-n mâini, în clipa despărțirii,
Nu mai suim să bată-n ele vântul,
Corabia, spre „țărmul fericirii”,
Când gata e s-o-nghită el mormântul.
Și stăm pe țărm toți viii, până piere
Corabia cea grea cum alta nu e,
În care călătorii, fără vrere,
Îi face numai moartea să se suie.
Ce taină-adâncă de călătorie!..
Să nu știi unde-ajungi nici ce vei face,
Și totuși să te sui pentru vecie
Pe nava-n care fiecare tace….
Tu care nu faci nici un pas în viață
Făr-a gândi la țintă să te scoată,
Pe nava-n care călătoru-ngheață,
Tu sui și nu mai faci nici o socoată!.
În timp ce pe-alte năvi plecând departe,
Atâtea-ți iei, să-ți fie cât mai bine,
Pe nava care vieții te desparte,
Din tot ce ai, nu iei nimic cu tine.
Că, de-ai avea comori ce n-au să sece:
De aur sori și nestemate stele,
Plecând pe nava Morții, tină rece,
Unde te duci, n-ai ce să faci cu ele!.
Ești împărat sau cerșetor de stradă,
Cu purpură sau petecit veșmântul?
Aceiași viermi veni-vor să te roadă,
Aceeași putreziere-ți dă pământul.
Dreptatea lui e-n veac de veac aleasă?
În el nu-i nimeni mic și nimeni mare
La fel de greu pe fiecare-apasă
Și rece e la fel cu fiecare!.
Bordei avuși, palate-avuși deschise? …
Sicriu de aur sau sicriu de scânduri?
Același somn îți dă, fără de vise,
Și-același gol îți face-n ce-aveai gânduri….
Cel ce erai, ți-ai încetat frământul,
Ca să-i dezlegi acestei vieți misterul;
Ce-ai fost pământ, te soarbe-n el pământul,
Iar ce-ai venit din Cer, te soarbe Cerul.
Vei ști-n lumina veșnicului Faur,
Că Sufletul tău n-a putut să moară,
Cât prețuiesc comorile de aur.
Și ce preț are-n Cer să ai comoară….
Dar mai ales vei ști ca niciodată,
Că te-ai întors în țara ta din veci,
De sorii toți adânc străluminată,
Ca-n vecii toți, din ea să nu mai pleci!.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

Walt Whitman - Ce Crezi De Ce Am Luat Tocul În Mână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce crezi, de ce am tocul în mână, ce să însemn?
Să scriu despre un vas de război, un model
nou, perfect, văzut de mine cum trecea
în larg, în plină viteză?
Despre frumusețile zilei de azi, despre splendoarea
nopții care mă înfășoară?
Despre lăudata glorie și măreție a orașului
ce mă-nconjoară?
Nu!
Voi scrie despre doi oameni simpli, zăriți
pe un chei, în mijlocul unei mulțimi
venită să ia parte la plecarea unor prieteni iubiți.
Cel rămas s-a agățat de gâtul celuilalt
și l-a îmbrățișat cu înflăcărare.
Cel ce pleca îl strângea puternic în brațe
pe cel ce rămânea.

Boris Pasternak - Gara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Gara, rezistentă, ignifugă ladă
A plecărilor, întâlnirilor mele,
Prieten încercat şi sfetnic devotat,
A începe – ce de-a merite rebele.
Se-ntâmpla, viaţa-mi toată depindea
De fularul-ştreang, până să pornească
Trenul şi-a harpiei botniţa pufăia
Aburi surii, ochii să ne bulucească.
Se-ntâmpla, abia de mă aşez alături
Şi – s-a zis. Mă topesc, viaţa-i fără-nţeles.
Adio, căci e timpul, bucuria mea!
Conductore, acum chiar o să sar din mers!.
Se-ntâmpla, se crăpa apusu-n manevre
De intemperii, traverse, străin peron,
Şi cu gheare de fulgi prinde a te-nşfăca –
Să nu nimereşti cumva sub greul tampon.
Şi-amuţeşte al repetărilor fluier,
Altu-i preia ţipătul în depărtare,
Şi trenul viscoleşte dens pe peroane
Cu o surdă şi cocoşată ninsoare.
Iată amurgul nu mai are răbdare,
Şi iată-n urma fumegărilor grele
O rup din loc şi câmpii şi vijelie, –
O, dacă aş fi fost şi eu printre ele!.