pierzanie – Versuri.pro

Charles Baudelaire - Pierzania

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fără de preget, Dracul, cu gându-i mă-nconjoară,
Pluteşte împrejuru-mi ca boarea nevăzută,
Îl sorb şi-mi simt plămânii în flacăra-i amară,
Umplându-mi-i o poftă etern reîncepută.
Şi, cunoscând adânca-mi iubire pentru Artă,
Mi-apare-n chipul unei femei desăvârşite,
În suflet îmi pătrunde, acum deschisă poartă,
Obişnuindu-mi firea cu marile-i ispite.
De-a Domnului privire departe mă alungă,
Urâtu-i o câmpie cu-nveninată dungă
Iar paşii-s grei de trudă, privirile mă dor,
Veşmintele-mi sunt zdrenţe în sângerarea rănii,
Abia mă port prin rele care mă-mpart, mă vor
Sub arma nemiloasă a veşnicei pierzanii!

Christian W Schenk - La Cine Să Mă Rog

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La cine să mă rog când vine Muza
Învăluindu-mi creierul cu spuza
De îndoieli, nimicuri şi poeme
Ba dându-mi palme chiar din vreme-n vreme?.
Hârtia mi s-a rupt sub coate
Ştergând din ce n-am scris mai toate,
Si după toate grelele confuzii
Creionul mi l-am rupt de frica muzii.
Sunt indignat de ce îmi spun confraţii
De dincolo de Styx în conversaţii
Purtate între paginile pline
Scrise cu aurul flăcării meschine.
Nici ei nu-mi înţeleg prostia
Ce-am scos-o pe-ndelete din cutia
Învăluită-n pânză de angora
De muza mea ce-mi spuse că-i Pandora.
De-aş fi ştiut cine-i acea femeie
N-aş fi tânjit după a muzei cheie
Si astfel traiul liniştit
Nu doar cu „rite” l-aş fi absolvit.
Dar fiind aşa mă-ntreb ca un milog:
La cine Doamne pot să mă mai rog
Când am făcut atâtea de pripas
Din care nici o iotă n-a rămas?

Christian W Schenk - Când Am Plecat Vrăjit Pe Munte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Timpul oprit ondulează prezentul
În care mă-mpiedic
În care mă-nec
Şi pauza secundelor
Fecundă cezura
De care mă-mpiedic
În care mă-nec.
Un pumn plin de gene
Îmi scoate lumina
Şi orb trec spre culmea
Muntelui vrăjit.
Lacrimile puse pază
Pe mărgele de sub lacrimi
Se sfărâmă de metalul
Zăbrelitei mele vieţi.
Sunt uitat şi de-ntuneric
Şi de iad şi de păgâni
Şi de mintea-mi dusă-n veghea
Negurilor ce se-ntind
Peste ochi, peste simţire,
Amintiri neamintite
Şi prieteni peste voi.

Constanţa Buzea - Înfășurat în Aripi de Mercur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oricât trecuse sufletul de pur,
De dor de moarte se îmbolnăvi.
Înfășurat în aripi de mercur,
Surâzător, cuvântu-l umili.
Dar, fără suflet nu avem contur,
Suntem săraci fără melancolii.
Sufletul meu, visez să te îndur
Umbrit în setea lumii pământii.
Ca să te-ascult, ar trebui să fur,
Și, undeva, să mint ar trebui.
Cu milă răzvrătită vrei să jur
Că mă voi naște spre a te iubi,
Fiind păcat de tot acel murmur
Promis, retras de sorți și de stafii.

Jorge Guillen - Visul Adânc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să stai doar tu visând… Dacă deodată
Speranța mea te-ar prinde-n ochi-i iar!
Pe unde cad mereu? O primăvară
În jur își risipește-mbelșugată.
Aroma, și-n cădere-o pierd. Și iată
Se năpustește-atât de solitară – Chiar noaptea e aici, vibrând afară – Dorința-n gravitate-abandonată.
Dar tot acest năduf în gol mereu
Se va slei. Năluci se vor abate
Prinzând elanu-n care mă constrâng.
Să-ți umplu-absența cu delirul meu.
O, nu mă părăsi tu, realitate,
Pentru-a visa mai bine-un vis adânc!

Salvatore Quasimodo - Oboi Scufundat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Avară pedeapsă, întârzie darul tău
în acest ceas al meu
de suspinate abandonări.
Un oboi înghețat silabisește iar
bucurie frunzelor necăzătoare,
ce nu-s ale mele, și uită;
în mine se face seară:
apune apa
pe mâinile mele ierboase.
Aripi oscilează în cerul tulbure,
nestatornice: inima transmigrează
iar eu sunt sfâșiat,
și zilele sunt o ruină.

Sinică Vrânceanu-Moineşti - De-A Cercului Cădere…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mai pâlpâie cuvinte în umbrele de mâine,
tot scrijelind vopseaua pereţilor uitării,
urnindu-şi dedemultul din formele păgâne,
pe lespedea de piatră ard laurii visării.
Pe muntele de sare Sisif se pierde-n rouă,
jur-împrejurul nopţii miroase a tristeţe,
un ţărm fără de mare mai stăruie să plouă,
când despre taina morţii nu-i nimeni să mă-nveţe.

Menelaos Ludemis - Moartea Cenușie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am crezut până acum, dragii mei prieteni,
Am crezut până acum…
Că toate lucrurile
Pe pământ se bazează
Pe culorile lor reale.
Bucuria – albă.
Durerea – palidă.
Iubirea – trandafirie.
Moartea – neagră.
Așa am crezut.
Și mi-am petrecut zilele,
Cu culorile mele îngrijite.
Cu visele mele ordonate.
Cu poeziile mele scrise clar.
Pentru că așa le-am văzut.
Așa am crezut.

Michelangelo - 291

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu știu c-o vină tăinuiesc, izvorul
ce-n spirit îmi revarsă doar durere;
e, inima, când vâlvătaia-i piere,
nu are pace. Nu mai speră dorul….
dar cin’ se teme c-ar scădea Amorul
pân’ eu nu mor, în har și în putere?.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin

Radu Gyr - Damnații

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cuvintele ca lupii-mi dau ocoluri
sau se reped și-mi rup fâșii din carne.
Ca taurii, mugind, mă iau în coarne,
deasupra mea ca niște ciori vin stoluri.
Dar, uneori, se-apropie să-mi toarne
lumina lor în ne-mplinite goluri
și sună grav, ca din adâncuri subsoluri,
schimbate-n orgi și-n aurite goarne.
Cuvintele mă răstignesc în cuie,
lung mă străpung cu-o veninoasă țeapă
și tot cuvintele ca o cățuie.
îmi tămâiază lacrima sub pleoapă,
șoptindu-mi: suntem clare trepte. Suie
în veșnicia care va să-nceapă.