peisaj rural – Versuri.pro

Dimitrie Ciurezu - Rugăciune - Vezi Colo Sus pe Deal, Clipind în Soare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Doamne,
Vezi colo sus pe deal, clipind în soare,
Ca niște bani mărunți, ce strălucesc și mint,
Unde rămâne Jiu-un fir de-argint,
— E satul meu pierdut printre ponoare.
Cu liniști lungi, cu funigei plecați,
Cu-nvârstături și cântece pe ogoare,
E-așa cum l-ai născut, Tu, Doamne, ‘n soare,
Cu case mici, cu râpi, cu plopi înalți….
Vezi colo ‘n gol, un pâlc rotat de ulmi,
Ce parcă-și spun o vorbă la ureche;
E-o poartă grea, și sus o turlă veche,
Ce din adânc răsare peste culmi.
Mai jos, e casa noastră cu pridvor
Și peste drum, în nalbe, o fereastră;
O sta și-acum privirea ei albastră
Căzută blând pe-al apelor izvor….
Dar ce-ți spun eu, când Tu le știi pe toate,
Când viermele din bulgăre Tu-l știi,
O! Iartă-mă dacă ‘ngăimez prostii,
— E satul meu cu rugăciuni curate.
Coboară cuibul lui tăcut și mic,
Și du o ploaie caldă roditoare,
Că ‘n ruga lui, un rug de câmp în floare,
Iar din pământ, un lan cu grâu în spic
Ți-o undui credința la picioare.

Serghei Esenin - O Ținut al Plopilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, ținut al ploilor și-al vremii rele,
Tăcerea pe aici e vagaboandă!
Ca un covrig de pâine-n cer
Atârnă, ruptă, luna blondă.
Dincolo de ogorul arat
Se-nalță o ciutură vișinie.
Pe creangă, ca o prună, – norul.
Dedesubt, o stea coaptă, aurie.
În ciuda sărăciei mele
Plec din nou cu drumul la drum.
Rătăcesc și adulmec grânele
Duse pe-al apelor albastre fum.
Aburul mlaștinilor dănțuie-n rotocoale.
Din ulciorul întunericului care cântă ca o apă
Cu adâncă vlagă copleșitoare
Dealurile tale se adapă.

Serghei Esenin - Mic Sălaș în Sineala Obloanelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mic sălaș în sineala obloanelor
Care veșnic la tine mă chemi-
Prea aproape mi-e zvâcnetul anilor
Spulberați printre neguri și vremi.
Codrul, lunca visez adese
Și tomnatecul nostru lan,
Peste care sură se țese
Stamba cerului nordic sărman.
Nu-mi doresc un afund de lume,
Înclinat spre încântec nu-s,
Dar în suflet păstrez fără nume
Gingășia aleanului rus.
Îndrăgit-am cărunții cocori
Ce în zarea pustie tot țipă,
Că nu văd, pribegind pe sub nori,
Vreun ogor mănos sub aripă.
Doar mestecenii foșnesc în vânt,
Doar răchite golașe și ude,
Chiot lung de tâlhari se aude,
Ce te bagă de viu în pământ.
Cât nu cerc să-mi descânt de iubit,
Nu mă-ascultă simțirea păgână,
Drag îmi este mult, glie bătrână
În săraca ta haină de cit.
De aceea și zvâcnetul anilor
Mai aproape-mi adie din vremi.
Mic sălaș în sineala obloanelor
Care veșnic la tine mă chemi.

Grigore Vieru - Satele Moldovei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe vale, pe culme / Stau satele mele / Aproape de codru, / Aproape de ... →

George Topârceanu - La Vânătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La vânătoare.
I. Decorul.
Sus, pe dealuri, Toamna pune
Mirişti galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Şi mohoare de rugină.
Rânduri-rânduri, spre câmpie
Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.
Iar când soarele străbate,
Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,.
Saltă-n valuri jucăuşe
Şi foşneşte lung sub soare,
Cu mătasă la pănuşe,
Mămăliga viitoare..
II. Un iepure.
Scurt, mohorul a foşnit..
Şi spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!.
Din căpiţă sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Puşca scoate fum pe ţeavă
Şi porneşte ca un dop..
A căzut.. ba nu! Din goană,
Mic, elastic şi urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.
Spre porumb acum s-abate..
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: – Ce e, frate?
– Sunt teribil de grăbit!..
Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde şi s-adună
Peste-o mirişte îngustă.
Ca o minge se prăvale,
Se coboară şi se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l – nu e, uite-l – nu e!..
Liniştea coboară iarăşi
Peste ţarinile moarte..
– L-ai scăpat! zice-un tovarăş.
– Mi-a sărit cam de departe..
III. Masa.
Din văzduh abia s-aude
Ţipăt jalnic de prigorii..
Cu ciubote mari şi ude
Stau la masă vânătorii.
Toţi cu puşca lângă geantă,
Guralivi şi orăşeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpiţa de strujeni.
Şi e frig, şi toţi îngheaţă..
Şi din când în când nu strică,
Începând de dimineaţă,
Câte-un strop de săcărică..
– Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul..
Când, de jos, de la picior,.
Fără veste văd că-mi sare
Un şoldan cât un viţel,
Şi stârneşte-n goana mare
Alţi vreo şapte după el!.
Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să ţintesc deloc..
Cine s-aştepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?..
– Astea sunt invenţii pure..
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.
Nici nu m-aşezasem bine,
Stam cu puşca subsuoară..
Când deodată lângă mine
Se opreşte-o căprioară.
Stă şi-ascultă, imobilă..
Eu atunci – mă ştiţi cum sunt –
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat.. şi-am tras în vânt.
Când văzu că „umplutura”
Trece fără s-o atingă,
Ea şi-a-ntins la puşcă gura
Şi-a-nceput.. aşa s-o lingă..
– I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta şi-a-ntrecut perechea!
.. Buruienile din preajmă
Trag şi ele cu urechea.
Un măceş de două şchioape
Zice-n taină unui spin:
– Dumneata eşti mai aproape,
Ia-l de mânecă puţin!.
IV. La întoarcere.
Vântul curge spre câmpie
Transparent şi uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate ţarinile dorm.
Ici şi colo se ridică
Câte-un nour alb de praf..
Străjuind şoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf.
(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înşiraţi pe lângă drum,.
Spre oraşul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp..
Şi deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.

Serghei Esenin - Din Știubul cu Dohod de Lângă Tindă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din știubul cu dohod de lângă tindă
Ies printre doage șerpi subțiri și moi.
Găinile sar lacome să-i prindă
Și-și șterg de smoală ciocurile prin gunoi.
Căruței strohot aspru-i umple leasa
Și ca pe labe s-a lăsat pe osii, greu.
Atent și grav, de parcă-ar bate coasa,
Bunicu-ndreaptă-un cui în fercheteu.
O scroafă cu purcei pe la poiată
Tot dă târcoale troacei de lături.
Pe troscoțel o curcă-mborzoșată
Își ciugule păduchii de pe la-ncheieturi.
Din deal se năruie spre staniște o turmă
De oi ce plâng în jalnicul lor grai.
Păstorii vin cu bicele din urmă
Și strigăte de ”brrr” și ”haida-hai”!

Lucian Blaga - Întoarcere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lângă sat iată-mă iarăși,
prins cu umbrele tovarăș.
Regăsescu-mă pe drumul
începutului, străbunul.
Câte-s altfel – omul, leatul!
Neschimbat e numai satul,
dup-atâți Prieri și toamne
neschimbat ca Tine, Doamne.
Aur scutură alunul. Fluier zice.
Cade fumul. Greierii părinților
mulcom cântă, mulcom mor.
Cu aroma-i ca veninul
amintește-mi-se-arinul.
Mult mă mustră frunza-ngustă.
Vântul lacrima mi-o gustă.

Ion Monoran - Locus Periucundus (I)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Înainte
de-a fi sat
această îngrămădire de ruine
ușor înclinate pe sub arborii cu crengile
încovoiate încât din loc în loc
se mai ițesc bucăți de zid afară din frunziș
e o confuzie de reziduuri
prăbușită într-o tăcere
întreruptă doar de murmurul nenumăratelor
pâraie care curg
pe ulițe întortocheate și înguste
și de vorbele sătenilor
cu ochi mirați și neștiutori
de păstori
bălăbănindu-și amenințători bâtele
în urma turmelor
până sus în vârful colinei
printre tufele de spini și de muri
ce le îngreunează mult oilor urcușul.
Esențial
e să te aventurezi până aici
printre viile destul de luminoase și monotone
admirând colinele
bombardate cu ecouri rurale de tot felul
hoinărind pe pajiștile
pline de căcăreze și găinați
pentru a ajunge
în aceste loci periucundi
cum ar spune Plinius
dominate parcă de prezența misterioasă
a unor spirite
în fața cărora nu te-ai simți prea bine
nici măcar dacă le-ai vedea desenate pe hârtie
darămite să le întâlnești aici
spăimoase și vesele
bâțâindu-se de colo-colo
într-o lentă și afectată ostentație
pe potecile noroioase umbrite de desișuri
prin care sosesc vești curioase
produse de lumini și umbre
îndulcite de cântecul ferice al păsărilor
sau înăbușite de cantitățile enorme
de liane serpentiforme
care atârnă printre copaci.
Timpul
a desăvârșit
imaginea acestui dedal verde
în care domină
limbajul păsărilor și al florilor
pregătite să-și reprimească faunii și silenii
deocamdată ascunși printre stâncile
năpădite de ferigi și trandafiri sălbatici
într-o dezordine
concepută parcă de-un grădinar frivol
și-ntr-o perindare haotică
hărăzită și ea parcă anume pentru îndrăgostiții
aflați în căutarea unui loc ascuns pentru dragoste.
În aceste locuri
timp de milenii au domnit
șoimul liliacul sau cucul
îndeplinindu-și rolurile de auguri
de îngeri și arhangheli mai apoi
pentru ca acum să atârne ca simple decorații
sau cartonașe roșii
spulberate de intemperii și nepăsare.
Cu toate acestea
bisericile destul de numeroase
lasă să se întrevadă încă
religiozitatea destul de apăsătoare
a țăranilor
îndemnați totuși de o spontaneitate frumoasă
aproape rousseauistă
în a fi amabili și curtenitori
dar renumiți mai degrabă
pentru calitatea pălincii și a vinurilor lor
decât pentru adorarea vreunui sfânt
sau practicarea unor misterii
închinate lui Zamolxis sau Dyonissos.
Țăranii sunt simpli
un material viu
de agricultori de mineri sau păstori
își trăiesc viața în satele lor
ridicate din aceste ziduri și dărâmături
mai curând medievale decât antice
și numai închipuirea mea
mă face să-i văd
topiți în lumina de vis a unei antichități
care mișuna peste tot
făcând să renască din aceste pietre
cu semnificație incertă
marile turnuri ale unei formidabile
cetăți dacice
pe care în lungile lor peregrinări
o au asediat romanii.

Ion Pillat - Rusalii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Târg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe:
Iată tot Ierusalimul tău din carte.
Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rândunele.
Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite câte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. – Pe asină,
Pe când el blagoslovește în lumină.
Și stă-n umbră un egumen rău la gând –
O țărancă îi așterne la pământ,
Cu smerenie maramă-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.