Ovidiu – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Ovidiu la Tomis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aici e locul meu, aici e bine.
Când nu mai am acasă ce să sper,
aici găsesc țărână, apă, cer:
aici penații Romei sunt cu mine.
Pe-această limbă de pământ și ger
spre care valul ca un șarpe vine
citesc pe boltă litere divine,
dar îndurare nimănui nu cer.
Zadarnic spumegi, veninoasă mare,
din valurile-ți negre și amare!
Eu stau nebiruit în fața ta.
Și mii de ani, în zarea arămie,
poeți însingurați asemeni mie
sfidându-te cu lira vor cânta.

Ruben Dario - Către Poeții Surâzători

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Anacreon, părinte al vitalei bucurii;
Ovidiu, sacerdotul ştiinţei iubitoare;
Quevedo, pur caliciu de veselă ardoare;
Banville, discipol orfic al sacrei Armonii;
şi-n rând cu voi şi alţii, ai zilei veseli fii,
cărora le vorbeşte iubirea-nchisă-n floare,
albine ce deasupra vieţii fac în zare,
pe-un magic Hymet, mierea suavei poezii.
Îmi place râsul vostru, surâzătoare muză,
şi ritmurile voastre de tari arome pline,
nu versul beat de umbră şi patimă confuză
ca un barbar ce-nfruntă luminile latine;
când vede-n faţă masca şerpească de Meduză,
se teme ciocârlia-mi cu triluri cristaline.

Gheorghe Tomozei - Sonetul Lui Ovid în Drum Spre Tomis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Reci diamante cu vâscoase fulii,
rămase-n urmă. Și rămas, Falernul
peste taverne picurând eternul
și efemerul lui ulei. Zac ulii
în stemele auguste. El, nedemnul,
târând de nu știu care dintre Iulii
sub sulițele, ale caraulii,
unei corăbii îi șoptește lemnul.
Care sărate pânze și le trece
prin mările părăginirii grece
vărsându-i-l din Roma pe poetul
trimis pe țărmul sterp, muncit cu-ncetul
de viscole și vifore pribege
spre-a-l întâlni pe Eminescu, getul.

Giulia - Ce Frumoasă E Iubirea!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fiecare clipă pictată-n roz,
Tre’ să recunosc, îți aparține..
Și nici măcar eu nu mă cunosc
Așa cum mă știi pe mine.
Ma tem uneori că ai să pleci
Și nu vreau să mă lași fără tine..
Iar eu nu sunt eu..
De fapt, fără tine, sunt nimeni..

Refren: Ce frumoasă e iubirea
Când mă alinți cu zâmbetul tău curat!
Ce frumoasă e iubirea
Când tot ce spui devine adevărat!
(bis).

Fiecare clipă trecută-n alb
Ar însemna că tu ești departe
Uneori mă întreb dacă ești real
Sau închipuit dintr-o carte!
Ma tem uneori că ai să pleci
Și nu vreau să mă lași fără tine..
Iar eu nu sunt eu..
De fapt, fără tine, sunt nimeni..

Refren: Ce frumoasă e iubirea
Când mă alinți cu zâmbetul tău curat!
Ce frumoasă e iubirea
Când tot ce spui devine adevărat!
(bis).

Mă cuprinzi încet, mă strângi la piept
Îmi spui că nu, n-ai să pleci prea curând..
(bis).

Refren: Ce frumoasă e iubirea
Când mă alinți cu zâmbetul tău curat!
Ce frumoasă e iubirea
Când tot ce spui devine adevărat!
(bis).

Pentru iubi meu, Ovidiu, am să te iubesc o viață.. ce frumoasă e iubirea!!!

Krinescu - Ovidiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

N-ai dovedit să guști din mierea vieții
La douăzeci și trei de ani neîmpliniți.
Obuzele curmat-au raza tinereții
Și-acum privesc la ochii tăi cuminți.
E noapte-adâncă și luceafărul fierbinte
Îți șterge sângele pe fața ta ușor.
N-ai dovedit să-mi spui nici câteva cuvinte..
Privind la tine mă străpunge un fior.
Și ce să-i spun eu mamei tale, frate?
Doar într-o zi plecat-am amândoi.
Viața-mi ocolită-a fost de moarte,
Iar tu nicicând n-ai să te-ntorci de la război.
28.05.1992

Ion Pillat - Ovidiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Întâia stea clipi în zare. Vântul
Porni prin stuf cu aripă de păsări,
Apoi stătu. Se auzi deodată
Rostogolirea valului, departe,
Urcând mereu din partea dinspre mare —
Când l-am zărit venind încet și singur,
Cu capul aplecat puțin ca unul
Ce stă de mult de vorbă cu pustiul.
Prin bălți, în care triste păpurișuri
Oftează lung cu șoaptă omenească,
Vânasem toată ziua și cu pușca
Pe umăr mă-ntorceam înspre cetatea
Ce-a fost odată Tomis și-azi e alta.
Pe câmpul ars de toamnă al Dobrogei,
Știam că va veni multașteptatul
Poet, ce-ți plânge peste morți durerea.
Dar ochii lui, bătrâni de zeci de veacuri,
Nu m-au văzut. Sub albele lor gene
Priveau adânc spre țărmul unde-n noapte
Se deslușea neptunic glasul mării.
Atunci, din stuful ghiolului o albă
Aripă și-a-nălțat, străină, zborul,
Și lebăda sălbatică, în taina
Acestui cer, prin stelele de toamnă,
S-a legănat o clipă, ca ținută
De tremurate fire de-ntuneric;
Apoi s-a dus țipând atât de jalnic
Că vântul speriat s-a strâns în baltă,
Și sufletul în mine, când pe zare
A lunecat cu aripe întinse
În noapte, spre o țară de lumină
Cu soare cald sub care cresc coloane
Ce-și înfloresc zăpada cu acantă.
Pierise zborul alb în umbră. Pasul
Meu singur stânjenea singurătatea.
Un far clipi departe. Dinspre mare
Sirena unui vas mugi să plece.
În gara din Palas locomotive
Rar pufăiau. Un tren trecu în goană.
Pe stepa înnoptată uruirea
Vagoanelor se stinse. Numai marea
Rămase să-și ridice glasul antic,
Sub zodiile toamnei, numai marea.

Ion Vinea - Ovidiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe marginea mării de doliu, de-a lungul
șterselor urme ale rătăcirilor mele,
de-a lungul gemetelor din vechi osândite sub stele,
la Pontul Euxin izgonit cu pustiul și gândul.
Spumegă monoton valul sub rocele sumbre,
prin muzicalul exil sorb lânced suspin de toamnă.
E poate soarta care astfel îndeamnă
la încheieri, zbuciumul unei umbre.
Să te ascult, mare urnită din începuturi,
ultimii pași să-i închin treptelor goale,
să mă adormi în jalea privirilor tale
de ursitoare, bocind pe un leagăn de scuturi.

Nicolae Corlat - Memento

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iarăși se-ntorc
vânturi de august după schimbarea la față
de pe munte coboară un licăr de lumină
peste fețele lor
o adiere și plopii încep să răsune din frunze
precum ai învia un rozmarin
precum o barză și-ar întoarce zborul dinspre sud
să ne trezească din întuneric.
Pe chipul tău se aciua lumina
fericit cuvântul ce laudă aduse
și îndurare întregii lumi
asemeni crinilor se cuvine să taci
acum și pururea în desfătarea pașilor spre moarte.
mai adevărat cu o insulă din viața aceasta dăruită ție
te știe vântul de august departe
născându-te în lumina dăruită.
Ovidiu pe țărm își împletea cu barbarii pașii
cuvintele nespuse și taina iertării
aici departe/aproape
gândul e aidoma înserării pe mare
cu mâna îți alungi vălul azi mai mult ca ieri
suferințele îți trec pragul
le alungi le strecori în penumbră în altă viață
nimicul te rabdă tăcând
vioara ce plânge a freamăt a ropot de cal
a dor sau a moarte
îmi leagă de voi clipa.
Voi arunca cenușa trupului tău în genuni
vântului care l-a răcorit dăruiască-se
după arderi de tot