oras parasit – Versuri.pro

Lucian Blaga - Ecourile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Târziu. Pe boltă, trei pătrari de lună:
E ca o floare mare, galben-dezvălită
Pe care vântul a despoiat-o de o petală.
Eu trec prin singuratica cetate
Și-aud răsunetele pașilor mei rari,
Sinistre cum se suie – ca niște lunatici –
Pe acoperișe și pe vârfuri de biserici.
Aud răsunetele pașilor mei rari,
Cum își lovesc de ziduri fruntea
Și cum răsun-apoi din nou:
Mai slab, mai slab, mai slab,
Pic, pic,
Întocmai ca și cum printre zidiri în întuneric
S-ar scurge sângele ecourilor moarte,
Cari și-au zdrobit de pietre trupul.

Simion Giurgeca - Oraș Bătrân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oraș bătrân,
cu străzi înguste,
ce plin ești astăzi de ruine!
Ce negre-s zidurile tale
și ploi cum bat..
Pe-acoperiș și prin tavane,
prin pod, prin uși,
prin geamurile sparte..
Cum şuieră acum un vânt
tăios, pustiu,
aducător de moarte.
Oraș bătrân,
cu bolta cenușie..
Pe cer azi nu ai nicio stea
și nici lumini nu ard
în vechile biserici
cu turnurile frânte..
Nici nu s-aud refrenuri
în largul unui lac,
ori sub balcon, într-un castel,
în cimitir.. și nici la cafenea!..
Acuma toate tac.
Oraș bătrân,
acoperit de ceață..
Azi ești numai ruine,
morman de piatră arsă,
acoperit de fum
și plin de buruieni.
Prin care umblă șerpii
cu limbile afară
la corbi ce croncănesc
a cobe-n rotocoale
deasupra ta și zboară.
Oraș bătrân,
ce ieri ai fost lumină
și mie tu un drum mi-ai arătat,
azi ești plin de poteci
și tot mai mult te stingi..
Oraș bătrân, tăcut și mort!..
Eu mâine voi veni din nou
al vieții val să duc
luptând cu existența..
Dar n-am să știu atunci,
oraș bătrân, pe care drum s-apuc?.
Oraș bătrân,
ce stai pustiu în mine
și ești numai cenușă
o urmă a focului de ieri,
când vor veni furtuni
pe străzile-ți înguste.
și viața curge-va-n șuvoi,
lucind în razele de soare,
ridică-te din spuză iară..
și luminează-mi calea
spre-o zi de sărbătoare.

Lucian Blaga - Oraș Vechi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Noapte. Urnirea orelor
se-mplinește fără îndemn.
Taci – arătătoare se-opresc
suspinând pe ultimul semn.
Sub porți ființele somnului
intră – câini roșii și griji.
Pe uliți subțire și-naltă
ploaia umblă pe cataligi.
Vânt vechi și lung între ziduri
mai scutură luturi și fier.
Mari semeni de altădată
o clipă s-arată și pier.
Turn negru stă în picioare
și-și numără anii învins.
Taci, că sfântul de piatră
aureola în noapte și-a stins.

Ion Caraion - Solitarul Obiect Cosmic VIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ne-am lăsat orașele spânzurate-n oroare / – și trenurile, acele trenuri prin neguri.. / și ... →

Ana Blandiana - Singurătatea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Singurătatea e un oraș
În care ceilalți au murit,
Străzile sunt curate,
Piețele goale,
Totul se vede deodată
Dilatat în pustiul
Atât de limpede sortit.
Singurătatea e un oraș
În care ninge enorm
Și nici un pas
Nu profanează lumina
Depusă în straturi,
Și numai tu, ochiul treaz
Deschis peste cei care dorm,
Privești, și-nțelegi, și nu te mai saturi
De-atâta tăcere și neprihană
În care nimeni nu luptă
Și nu e mințit,
Unde-i prea clară
Ca să mai doară
Până și lacrima de animal părăsit.
În valea
Dintre suferință și moarte,
Singurătatea e un oraș fericit.

Alexandru Lungu - Monolog

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pustie lucrare
alunecare a nemișcării
se prelinge umbra umedă a igrasiei
prin simțăminte.
Într-o surpare măruntă
se cojește și cade
tencuiala de pe cuvinte
îți spun
în cărămizile vechi
e topit adevărul.
Nu mă lăsa să rătăcesc
fără nicio vină
bucuria iar îmi cade
de pe suflet
ca tencuiala lunecând
de pe cuvinte
îți spun
nu mă lăsa să mor
în cetatea uitată
în orașul nevăzut.