Alejandra Pizarnik – Păsări Prăfuite
Păsări prăfuitecu sânge vechi pe aripiflori de metal uitatepânze de păianjen îndrăgostite de spațiulunde trăiește timpul ce trece
Versuri corectate și adnotate
Păsări prăfuitecu sânge vechi pe aripiflori de metal uitatepânze de păianjen îndrăgostite de spațiulunde trăiește timpul ce trece
În nostalgie, eu vagabondamprin infinit.C. de G.Lui Enrique Molina.Mâna îndrăgostirii de vântmângâie fața din depărtare.Halucinant cu a sa „valiză din piele de pasăre”el aleargă cu un cuțit prin memorie.Cea care a fost devorată de oglindăintră într-o urnă cu cenușăalinând fiarele uitării.
Vai, dacă aş putea să-mi uit vreodată de viaţă?De tinereţea asta fără sfârşit, buiacă,De frunzişul ei sunător ca o dimineaţăŞi toate păsările din mine să tacă.N-aş mai juca, n-aş mai râde luminiiCu bucurie şi dulce şi amară,Sânii fetelor grei ca ciorchiniiNu i-aş mai culege în fiece seară.Aş iubi ca sălciile şi ca apele,Viaţa mea ar … Citește mai mult
Ploua afară și era frigEu stăteam în geam, la tine mă gândeamcet, încet scriam pe o foaieamintiri cu noi,sub cerul albastru stăteam amândoi.La stele ne uitam,greierii cântauiar eu în ochi te priveam,zâmbeam și îți șopteamcă sunt fericit alături de tine.Acum aș da timpul înapoi să văd ce a fost între noiUnde dragostea noastră a început … Citește mai mult
Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doarăCa să-nțelegem bine ce prețuim din plin:Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânimCând clocotul se duce din inima hoinară.Din toate-aceste bunuri, ce … Citește mai mult
Vezi, rândunelele se duc,Se scutur frunzele de nuc,S-așază bruma peste vii-De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?. O, vino iar în al meu braț,Să te privesc cu mult nesat,Să răzăm dulce capul meu,De sânul tău, de sânul tău! (x2) Ți-aduci aminte cum pe-atunciCând ne plimbam prin văi și lunci,Te ridicam de subsuoriDe-atâtea ori, de-atâtea … Citește mai mult
Rondelul domniței.Ieșind din balta Craiovița,Unde-a fost crai Craiovișin,Văpaie, vezi plutind domnițaMai argintată ca un crin.Sub lună-i tremură cosița,În suflet poartă ca un chin,Plutind pe balta Craiovița,Unde-a fost crai Craiovișin.Își duse viața-ntr-un suspin,Nedându-și nimănui gurița,Dar a rămas mironosițaDin veacul cel de tot creștin,Plutind pe balta Craiovița.
Eu te-am iubit și poate că iubireaÎn suflet încă nu s-a stins de tot;Dar nici neliniște și nici tristețeEa nu îți va mai da, așa socot.Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,De gelozie, de sfială chinuit.Dea Domnul să mai fii cândva iubităAșa adânc, așa gingaș cum te-am iubit.
Am două meserii:decupez flori,nevestele de mâine,în piele de stele,și-aduc părinților niște insule,fete fugite, ușoare,după un râu golan.Duminicile uneori încălzescîn așternutul meu, adică în fantezie,visărilevecinilor mei recunoscători.
Zilei mele-i stau de strajăVane reverii.Iată – umbra lor mirajeȘi-o aprind, târzii.Libertatea mea acoloS-a aprins și ea.Și aici pân’ la cupoleCrește-un zid de nea.În miraje se cred oarePână la sfârșit?Dar de-a lumilor CrăiasăInefabil de frumoasăEu, ființă trecătoare,Poate sunt iubit.Zile de-ntâlniri fugareStrajă stau mereu.S-aștept, tânără, ardoareaSufletului meu?Stau ascuns în bezna sfântăȘi încremenitSă primesc cu dar de … Citește mai mult