neam – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Apel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Uniți-vă, oameni,
Să fim o vrere,
O bucurie
Și-o durere.
Să fim o pace,
Să fim un dor,
Să fim un țipăt
Sfâșietor.
Să fim o casă
De neamuri sfinte,
Să fim un cântec
Fără cuvinte.
Să fim o veghe,
Să fim o soartă,
Să nu ne temem
De nicio hoardă.
Să-avem o țară,
Un jurământ,
Să credem
Bulgărul de pământ;
Să credem piatra
Din prag, bătrână,
Dar și colacul
De la fântână.
Să credem nucul,
Când nu rodește.
Să credem pruncul,
Că ne iubește.
Uniți-vă, oameni,
Într-o frăție,
Într-o iubire
De neam și glie.
Într-o speranță,
Într-o răbdare,
Într-o credință,
În cea mai mare;
Într-o tăcere,
Într-o chemare,
Din miez de codru,
Din larg de mare.
Într-o idee
Cu zi de mâine,
Într-un călcâi
Ne-nceput de pâine.
Uniți-vă, oameni,
Să fim o gintă,
Ca nenorocul
Să nu ne prindă.
Uniți-vă, oameni,
Într-un jăratec,
Mocnind în vatră
La ceas noptatec.
Uniți-vă, oameni,
Într-o vocală,
Rotundă și dulce
Ca o portocală.
Uniți-vă, oameni,
Într-o alună,
Care se coace
În crâng cu lună.
Uniți-vă, oameni,
Într-un blestem,
De care dușmanii
Toți se tem.
Abia atunci,
Când ne vom uni,
Abea atunci
O țară vom fi.

Dumitru Matcovschi - Moștenitorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aici, acasă, la hotar
de țară veche și de odă,
cunoaște fiece stejar
cărările lui Ștefan Vodă.
Erau cărările de dor,
erau cărările de soarte,
de mănăstire, de izvor,
de înviere, de nemoarte.
Treceau prin codru neumblat
și oblojeau ca pe o rană
duiosul suflet de bărbat
și de femeie moldoveană.
O iarbă verde-a-ngălbenit
și la hotar, și la cetate:
noi libertate am râvnit,
dar n-am știut ce-i libertatea!
Un nour negru a plouat
istoria cu necinstire:
noi fericire am visat,
dar n-am știut ce-i fericirea!
În albe secole de dor,
în negre secole de vamă,
am plâns destul, ca un popor
fără de Patrie, de Mamă.
Ieșea Bătrânul domn din hram
cu Sfânta Cruce ridicată
și ne ruga să fim un neam,
să nu ne vindem niciodată.
Icoana lui ne-mbărbăta:
ne luam de mâini, cum cere hora,
și-un nimeni dacă ne vindea,
era dușmanul tuturora!
Străinii care au venit
din cele patru părți de lume
lăcășele ne-au pângărit,
dar n-au putut să ne sugrume.
Năpasta dacă ne călca
și ne seca de tot puterea,
Bătrânul Voievod venea
și împărțea cu noi durerea.
Am fost un neam. Un neam vom fi
cât vom mai ști a crește pâine,
o limbă cât vom mai vorbi,
o doină cât ne va rămâne!
Prin anii ce vor fremăta
ca o pădure-ndepărtată
un cap de zimbru va purta
o lună-n coarne, sfârtecată.
Și într-o zi, la un soroc,
înfipt adânc în miezul gliei,
va s*****i lăstari de foc
toiagul vechi al păstoriei.
Părinți și fii, în jurul lui
duminicile ne vom strânge
și-aflați în paza Domnului,
frumos, ca niște sfinți vom plânge.
Vom săruta acest pământ
crescut în os, în grai, în patimi,
sfânt să ne fie orișicând
c-un rug în vatră și cu datini;
cu o mioară și-un păstor,
cu meșter bun ce hram ridică,
cu un poet, al tuturor,
de la opincă la vlădică
Moștenitor suntem. Trăim
o pace dreapta să cunoaștem.
Alte pământuri nu râvnim,
aici murim, aici ne naștem,
aici ne naștem și murim!

Dumitru Matcovschi - Când Pornești la Luptă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când pornești la luptă
Sfântă cu străinii,
Pe un nu știu cine
Să nu-l iei cu tine.
Veșnic plin de sine,
Acest nu știu cine
O să dormiteze,
O să te trădeze.
O să-ți fure banul,
Iar apoi te vinde,
Să rămâi, sărmanul,
Fără de merinde.
Vorbă grea anume,
Vorbă de ocară,
O să-ți scoată-n lume,
Când o fi să moară.
Ci așa sunt unii –
Suflet au de câine
Țara și străbunii
Vând pentru o pâine.
Sfântă-nvățătoare
Ne este istoria –
Doare și sclavia,
Dar doare și gloria.
Pentru-o libertate,
Pentru-acest pământ
S-au comis păcate
Grele orișicând.
Le-a comis hainul,
Bâlbâitul, răul,
Le-a comis străinul,
Cutra, nătărăul.
Mai multe decenii,
Câte-anume – știți! –
Ne-au condus și genii,
Dar și bâlbâiți.
Unu-avea soție,
Care-i poruncea,
Altul toată vremea
Vânăt, tremura.
O, sărmană țară,
O, sărman popor!
Cum să nu mă doară
Jocul lașilor?!

Dumitru Matcovschi - Basarabia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.
Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și doina când se cântă
o lume toată plânge.
Ne încălzește lutul,
ne-alină două ape,
pătimitor, trecutul
într-un oftat încape;
o iarbă-nrourată
ascunde veche rană,
ni-i soarta zbuciumată,
oricând basarabeană.
Avem un nuc și-i verde,
și-n pragul casei crește,
cu nucul nu ne pierdem,
de moarte ne păzește;
la prunci suntem cu gândul
și nu dorim războaie,
noi semănăm pământul
și așteptăm o ploaie.
Basarabia, Basarabia
Frate și soră, mamă și tată
Basarabia, Basarabia
Scumpă icoană, în inimi purtată
Trecută prin foc și prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu.

Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Domnul Mavrogheni.
Domnul Mavrogheni pleacă cu oștire
Și, chemând boierii, zice cu mărire:
– „Astăzi este timpul să vă războiți
Și prin dalbe lupte să vă nemuriți.
Cela ce roșește a trăi-n robie,
Către-o mândră moarte să-mi urmeze mie!”
L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs!
Și cu ironie domnului au zis:
– „Portul nu ne iartă, doamne, a ne bate!”
Nobilă mânie sufletu-i străbate,
Dar frângându-și dorul iară le-a vorbit:
– „Ce? în țara unde viața a domnit
Astăzi nu mai este nici un suflet mare
Ce să bată încă de neatârnare,
Pe câmpia unde numărau pe flori
În trecut vitejii ageri luptători?
Nu mai e scăpare pentru ăst pământ!
Inimile voastre sunt un trist mormânt,
Unde nici o floare nu mai înflorește,
Unde nici o rază nu mai strălucește!
Să-mi aducă caii ăstor mari boieri,
Lor le dau eu ranguri pentru cavaleri!
Ei merg la bătaie, fără-mpotrivire,
Numai lor se cade cinste și mărire.”
Astfel zice domnul trist și abătut.
Însă din mulțime iată au părut
Căpitani de frunte, plini de vitejie,
De amorul țării și mărinimie.
– „În aceste locuri, deși suferim,
Însă pentru țară mergem să murim!”
Ei plecară-ndată să se războiască;
La Tismana bate armia nemțească.

Dimitrie Bolintineanu - Ziua Bună la Țară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ziua bună la țară.
Țară dulce și frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu știu de te-oi revedea.
Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin’!
Vai! în sânu-ți dulce, oare
Sunt eu mai puțin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?
Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca și dorul
Către negre stânci te port.
Mâine va veni străinul
Să te prade, țara mea!
Mâine îți vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.
Și tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ți-au degradat durerea!
Și mormântu-ți n-are flori!
Ți-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Și râzând amar de tine,
„Ai unirea! ” ei ți-au spus!
Dar ei ți-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?
La străini te-or da-n prădare,
Vai! și pe cămașa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorții lor vor arunca.
Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezești
Și prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbești!
Când chiar fiii-ți te ucid,
Ce blestemi pe cel străin?
Țara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!
Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâția ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!
Către-acestea, dragă țară,
Tu poți încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veștezi.
Astfel toamna când sosește
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpește,
Putrede se risipesc.
Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viață i-a vestit.

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul Secret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La senat s-adună capii cei mai bravi,
Soli germani, soli unguri, deputaţi moldavi,
Preoţi venerabili cu păstorul mare,
Nobilă junime plină de-nfocare.
Dar Mihai cu faţa nobilată-n dor,
Cel întâi se scoală şi le zice lor:
— „Astăzi turcii calcă drepturile sfinte,
Schimbă viaţa-n moarte, ţările-n morminte.
D-astăzi peste faţa dalbelor câmpii
Pe ruine-nalţă splendide geamii.
Câmpul schimbă faţa şi se-mbracă-n doliu;
După dânşii urmă flăcări, moarte, spoliu.
Prin altare sfinte vasele zdrobesc;
Intră prin familii, pe copii turcesc;
Mume şi fecioare ruşinos insultă;
De nici o putere barbarii n-ascultă.
Suflete-njosite ce-n lume trăiesc
Ca să ruşineze neamul omenesc,
În această ţară calea lor arată
Şi de dorul ţării fierbântat se-mbată.
Neamul nostru piere; dar ce e mai rău,
Cade cu ruşine pe mormântul său!
D-astăzi înainte numai cu arma-n mână
Va scăpa de moarte patria română.
Între viaţa sclavă ş-un mormânt fălos
Nu-întârzie-un suflet nobil, generos.
Astfel totdauna ţara liberară
Vechi eroi ce-n fală se glorificară.
Inima lor mare să vieze-n noi!
Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!”
Astfel zice domnul. Un boier răspunde:
— „Dorul ţării noastre sufletu-mi pătrunde.
Vorbele-ţi sunt mândre, dulce mă răpesc
Din amare gânduri unde rătăcesc!
Dar, înalte doamne! mult ar fi mai bine
Să-mblânzim pe heară prin cuvinte line.
Ţara-i obosită ca un trist mormânt,
Aur, arme, braţe, doamne, nu mai sânt.
Apărarea noastră, cât de dalbă fie,
Ar scorni pe ţară zile lungi d-urgie.
Inimile noastre zboară călduros
Peste-al bărbăţiei zid alunecos,
Dar înţelepciunea caută-a ne duce
Prin furtuni turbate către ţelul dulce.”
Zice. Dar eroul astfel a vorbit:
— „Înţeleaptă-mi pare vorba ce-ai grăit,
Dar de-nţelepciunea robului ce-n fiare
Tremură să piarză zilele-i amare.
Poate-al ţării tale nobil, sfânt amor
A putut să-ţi facă gând îndoitor?
Este-nchisă calea pacea dulce-a cere.
Turcii pleacă fruntea numai la putere;
În lumina minţii orbi sunt ochii lor;
Singuri îşi prepară negru venitor.
Frica d-a ne pierde pare slab prepus.
Nimeni cu-arma-n mână ţara n-a supus.
Ne-nvoirea noastră, setea de domnie
Inimilor sclave datu-ne-a-n sclavie.
Fraţii de Moldova, dalbi, leali eroi,
Gintele vecine vor veni cu noi.
Dar de-am fi chiar singuri, încă-ar fi mai bine
Să murim cu fală decât cu ruşine!”
Capul legii noastre cere-a cuvânta.
Flacără divină luce-n faţa sa:
— „Legea ni se calcă, ţara se robeşte
Ş-armia română tot mai vieţuieşte.”
Zice şi realţă braţu său în sus,
Arătând pe cruce chipul lui Isus:
— „Crist muri pe cruce pentru-umanitate
Şi prin moarte dete lumii libertate.
Nu-i creştin acela ce nu ştie-a da,
Pentru-al ţării bine, pacea, viaţa sa!
Dincolo de moarte radios străluce
Soarele măririi eroilor, dulce.
Ochii-nţelepciunii, cei de moarte plini,
Nu pot să pătrundă dulcile-i lumini.
Astfel este omul ce-njosirea-abate
Tremură să moară pentru libertate.
Dar poporul nostru, nobil, generos,
Rupe cu-a lui viaţă lanţul ruşinos.”
Astfel le vorbeşte. Domnul oaste strânge,
Luptă mare-ncepe, pe barbari înfrânge.

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Suveranitatea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Oare perla neagră din Coroană
Nu-i zgârcita lacrimă țărână
Bulgăre de secetă și foame,
Cotilit în satele orfane
Să le steie ocnelor imperii
Nod în gât în ziua destrămării
Zbirii l-au călcat în hăinie,
Domnul l-a-nălțat în Ștefănie
Alte două semne sub Coroană
Ocrotesc Moldova suverană,
Spada-n piatră, neclintită-i vatra,
Crucea-n ceruri ară adevăruri
Că la Putna-i glasul idealului
Înfrățit cu buciumul Ardealului
Basarabă inima românului
Freamătă-n dumbrăvile Cosminului.
Sfaturi multe de ne-or da străinii
Buluciți la porțile Tighinii,
Să ne puie procurori și oaste
Și-autonomiile sub coaste.
N-avem loc la sfaturile cui
Cu noroc amar ne țin sătui
Demnitatea-i pâinea învierii
Una-i țara, unu-i Sfatul Țării
Refren:
Spirite al nostru, îngere de pază
Dă-ne nouă raza, ce veghează-n toate,
Azima poporului, și-a Mântuitorului,
Suveranitatea.

Cristea Ionică - Vatră de Dor și Lumină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Strofa 1:
La vatra mea, cu lut și lemn,
Se-adună dorul fără semn
Acolo plânge mama-n prag
Și-n sobă arde-un vis pribeag.

Strofa 2:
Sub cerul blând, în satul mic
Se leagă timpul de-un colnic
Și-n fiecare pas ce-l fac
Aud străbunii cum mă cheamă-n veac.

Refren:
Vatră de dor și lumină
Tu ești rădăcina mea divină
Din tine curge neamul meu
Și-n tine arde Dumnezeu.

Strofa 3:
Pe vatra noastră s-au născut
Copii cu sufletul crescut
Din trudă, lacrimi și cântări
S-au ridicat din glie stătători.

Refren (repetat) :
Vatră de dor și lumină
Tu ești rădăcina mea divină
Din tine curge neamul meu
Și-n tine arde Dumnezeu

David Ciente feat Irina Rimes - Străin în Țara Lui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Și-i străin în țara lui.
Și izvoarele îi seacă,
Săracă țară, săracă,
Nici îi merge, nici se îndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Și-i străin în țara lui.
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui.
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui.
Numai umbra spinului
La ușa creștinului
Își dezbracă țara sânul,
Codrul, frate cu românul
De secure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă,
Și izvoarele îi seacă,
Săracă țară, săracă.
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui.
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la.
Și-i străin în țara lui,
La, la, la, la, la, la, la
Și-i străin în țara lui,
La, la, la, la, la, la, la
Și-i străin în țara lui,
La, la, la, la, la, la, la
Și-i străin în țara lui.
La, la, la, la, la, la, la.
Și-i străin în țara lui,
Și-i străin în țara lui