La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.
Aici o vatră sfântă
la sânul ei ne strânge
și doina când se cântă
o lume toată plânge.
Ne încălzește lutul,
ne-alină două ape,
pătimitor, trecutul
într-un oftat încape;
o iarbă-nrourată
ascunde veche rană,
ni-i soarta zbuciumată,
oricând basarabeană.
Avem un nuc și-i verde,
și-n pragul casei crește,
cu nucul nu ne pierdem,
de moarte ne păzește;
la prunci suntem cu gândul
și nu dorim războaie,
noi semănăm pământul
și așteptăm o ploaie.
Basarabia, Basarabia
Frate și soră, mamă și tată
Basarabia, Basarabia
Scumpă icoană, în inimi purtată
Trecută prin foc și prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru Basarabia, evocând istoria zbuciumată a regiunii și legătura spirituală a oamenilor cu acest pământ. Este un omagiu adus valorilor tradiționale și speranței pentru un viitor mai bun.