natura divina – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Natura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mă-nchin la frumusețea-i, ce-i natura,
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătrați, nici tril dulceag-sarcastic..
E totul inedit, un altfel, ca aventura.
Parcă nici nu-mi revin cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe.. fără șefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Și albastrul clar de vis.. privit din cap pe pernă..
Dulceața-i din salivele de infime gâze
Și far din licurici e, se arzând de amor
Și, chiar de fier de are, pana-i este zbor..
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.
Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare și nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoși sau pinii,
Nu-s țambre șlefuite.. Alb nu-i omăt pe culme.
Și oceanele-s prea mari, nici blânde, line,
Cum nici pe cer nu-s nori tăiați în forme fixe.
Până și sori și lună-s pierderi în eclipse..
E-apoteoza-n haos.. și nici nu intervine.
Cum oare din pământ face bujori și roze,
Dar și ciulini, otrăvuri, din mucegaiuri leacuri..
Și-o venerăm oricum, defectele-i sunt fleacuri;
Cutremure, tsunami, sunt doar.. metamorfoze.
Și munții-s reci, hidoși de roca gri și sumbră;
Nu-s piramide-n colțuri și laturi îs inegale.
Nici păsări nu-și respectă mereu la fel escale
Și până și imagini avem mereu cu umbră.
E peste-nchipuire cum crima-i preaslăvită
În ierarhia morții, iar viața și-o croiește
Neînțelegând selecții; slabii nu-și ocrotește!
Benevolat, noi vrem să-i învățăm, ispită?!.
De ce-i slăvim mereu perfida-i armonie
Când totul se consumă unul pe altu-n rând
Și ne creăm tipare, ‘n artificial crezând..
Vrem s-o învățăm supremul.. cum trebuie să fie?!?.
Și-atunci s-o copiem mărunt și-n anvergură,
În clone de talent, culori „neîntâlnite”..!?
Ori muzică-i suntem și cărțile ispite?!
Cu drept ne invocăm top-ego de natură?!?.
Așa cum e, cum sunt, mi-e dor de EA mereu;
Zvârlit, un cromozom cu genele-ntr-un Y,
Ales să pic român, nu spaniol, nici grec..
Călătorind hai-hui, pe neștiut traseu..
L-așa sublim colos, ce viața-mi dă, îmi fură,
Sunt un melanj pierdut de calități-defecte;
Un handicap de rând printre pieiri perfecte..
Sunt tot un imperfect.. Căci sunt și eu, natură!
16. 06. 2011

Ion Caraion - Strada Desenelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sub copacul acesta s-a spânzurat o fecioară.
Almatheia, capra fermecată,
îngenunche la umbra copacului.
Zeii se fac ploi de aur, șiretlicuri și tauri.
Ei pătrund pe sub dafini
se dau în leagăn și se-ascund
culeg struguri și cântă.
Joacă. Îi privești.
Se privesc. Joacă.
Pe ploaie, pe arșiță, pe ninsoare.
Parcă și ținuturile din jur
s-au făcut deodată de stofă
și s-au trezit într-o mare
de temple.
Oi de bumbac și oi de lână pasc în cer
lumina evenimentelor.

Rumi - În Ciuda Tuturor Scepticilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dumnezeu, în ciuda tuturor scepticilor,
a făcut ca grădinile spirituale, cu dulci flori,
să înflorească în inimile prietenilor Săi.
Fiecare roză parfumată este o mărturisire
a secretelor Universului.
Parfumul lor, spre confuzia celor sceptici,
se împrăștie în jurul lumii, înlăturând vălul.
Trad. Iulia Bontaș

Radu Gyr - În Nazaret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În Nazaret e-o primăvară dulce
şi zburdă-n ea copilul de dulgher.
Şi prag se-neacă-n aur şi ungher,
oriunde El surâde sau se duce.
Atinge-un lemn şi stropi de juvaer
ţâşnesc din ciotul pus să se usuce.
Aleargă-n drum şi uliţa străluce,
ca-n noaptea, drumul robilor pe cer.
Se joacă-n praf şi colbul ca o iască
musteşte flori sub tălpile Lui mici.
A râs: scaieţii-ncep să gânguească
şi pietrele prind viers de rândunici.
Un pas: şi pomii-n haină îngerească
Merg după El cu paşi de ucenici.

Sabestari - Grădina Tainei XV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

ÎNCHEIERE.
Vezi, fața Celui care în lume-a adus lumină
și lumea-a-mpodobit-o, mi s-a arătat deplină.
Cuprins fui de rușine atuncea și de-alean,
când mi-amintii de viața ce-am risipit-o-n van.
Dar Astru-acel c-o față sclipind precum un soare,
văzând c-orice nădejde din suflet îmi dispare,
pe loc umplu o cupă și-ndată mi-o întinse.
Licoarea-atunci în mine o flacără aprinse.
„Cu vinu-acesta fără mireasmă și culoare,
„de pe tăblia vieții tu șterge-orice-nsemnare!”
Dar după ce băut-am tot limpedele vin,
căzut-am în țărână, ajuns beat pe deplin.
Nici mort nu-s pentru mine, nici viu cu-adevărat.
Nu-s nici cu mintea trează și nici mahmur sau beat.
Ba sunt la fel cu ochii divini, plin de-nfocare,
ba sunt precum divinii zulufi, în zbuciumare.
Ba zac întins pe vatră, împins de a mea fire,
ba intru în grădină, condus de-a Lui privire.
Mănunchi de flori cules-am eu într-o zi senină
și le-am numit atuncea: „A tainelor grădină».
Căci tainele din inimi toți trandafirii sunt,
dar despre ele nimeni nu spus-a vreun cuvânt.
Cu limbile lor crinii vorbesc fără-ncetare.
Cu ochii lor narcișii privesc în depărtare.
Iar tu cu ochii inimii uită-te la ei,
ca nicio îndoială să n-aibă vreun temei,
și s-afli adevărul rămas de la-nvățați,
de la Profetul nostru, de la iluminați.
Și nu căta cusururi, cu ochi plini de venin,
căci orice floare-atuncea s-ar preschimba în spin.
De nerecunoștință-are parte neștiința.
Cunoașterea atrage în schimb recunoștința.
Iar cel care de mine o să-și mai amintească,
să spună; „De el Domnul să se milostivească!”

Juana De Ibarbourou - Panteism

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Simt o vie plăcere când mă-ntind în țărână,
sub soarele dimineții, călduț ca un așternut.
Sub trupu-mi, câtă viață se zbate-n fântână!
Ce diamant se-ascunde-n murmurul mut!
Cine știe ce comoară, înlăuntrul unei priviri,
se va releva din locul acesta tihnit,
de va fi aurul viu al unei semănate iubiri
sau smaraldul pulsând al unui copac înfrunzit!
Cine știe ce flavescent și-admirabil izvor
va izbucni din corpul meu arzător!
Viitorul – un fum – răspândi-va pe vânturi,
în nopțile verii, murmurate și clare,
sudoarea cărnii mele – esență de floare,
parfum de iasomie și-aromă de gânduri.
Panteísmo.
Siento un acre placer en tenderme en la tierra,
bajo el sol matutino tibia como una cama.
Bajo mi cuerpo, ¡cuánta vida mi vientre encierra!
¡Quién sabe qué diamante esconde aquí su llama!
¡Quién sabe qué tesoro, dentro de una mirada,
surgirá de este mismo lugar donde reposo,
si será el oro vivo de una era sembrada,
o la viva esmeralda de algún árbol frondoso!
¡Quién sabe qué estupenda y dorada simiente
ha de brotar ahora bajo mi cuerpo ardiente!
Futuro pebetero que esparcirá a los vientos,
en las noches de estío, claras y rumorosas,
el calor de mi carne hecho aroma de rosas,
fragancia de azucenas, y olor de pensamientos.

Daniel Vişan-Dimitriu - Tu Cine Ești?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ești doar o frământare a timpului uitat,
Sau ești zeița care nicicând n-a abdicat
Și-a zeilor putere spre oameni o îndrepți,
Trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepți?
Ești o închipuire, ești nimfa din păduri,
Doar o hamadriadă ce uneori te-nduri
Să ieși din lumea-ți verde, din casa ta de vis,
Spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?
Ești poate un oracol, ce-apare din vechimi
Cu soarta mea în mână: abisuri, înălțimi,
Înscrisuri ne-nțelese, pe-un pergament de timp
Mesaj din alte vremuri, venit dinspre Olimp?
Fiica neștiută a unei energii
Ce-n viața pământeană, cu ai naturii fii,
A fost însărcinată, între pământ și cer,
Cu viața ce apare din marele mister?
Ești marea mea-ntrebare, ești o minune azi,
Iar dacă ești venită din cer sau dintre brazi,
Din marile legende sau, poate, din povești,
Oricum îmi ești iubită. Doar spune-mi: cine ești?

George Călinescu - Nova Mihi Apparuit Beatrix

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cum ea păși tăcută pe drumurile serii,
țipând fâlfâitoare spre alba arătare,
se ridicară pasări din patru părți de zare,
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.

Și chiparoșii negri și frasinii eterici,
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă,
se-aprinseră în creştet ca solzii de aramă,
când plouă cu lumini pe turle de biserici.

Ca un arhanghel falnic strălucitor la față,
ce pâlpâe-ntre noapte și între dimineață,
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,

oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.

Friedrich Holderlin - În Lumina Înaltă Umblați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe un dulce tărâm, fericite voi, Genii!
Strălucite, zeiești adieri
Ușor vă ating,
Ca degetele femeii la harpă
Sfintele strune.
Fără ursită, precum adormitul
Copil, respiră cereștii;
Cast ocrotit
Într-un mugur de rând
Înflorește de-a pururea
Spiritul lor,
Iar ochii, preafericiții,
Privesc în tăcuta,
Pe veci claritate.
Ci nouă nu ne-e lăsată,
În niciun loc alinarea,
Se petrec și se surpă
Chinuiți muritorii,
Orbește zvârliți
Dintr-un ceas în altul,
Ca apa din piatră
În piatră căzând,
Mereu în abisu-ndoielii.

Lucian Blaga - Orga

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ai intrat în tinda marei catedrale
să-asculți orga,
cu țevi de vânt,
furtunoasă cântând.
Și-auzi pe Dumnezeu prin înălțimi
din toate degetele mâinii sale
fluierând, fluierând.
din ciclul Mirabila sămânță (denumire dată de Dorli Blaga poemelor postume necuprinse în cele patru cicluri stabilite de poet)