Nastratin Hogea – Versuri.pro

Florian Pittis - Nastratin Hogea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nastratin Hogea odată fiind la o nuntă chemat
Se duse în haine simple ca sărac biet îmbrăcat
Nuntașii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga
Și după ce așezară la masă pe toți frumos
Îl puseră și pe dânsul, în colțul mesei de jos.
Nastratin văzând aceasta, se sculă,
În grabă alergă și pe un al său prieten să-i dea hainele-l rugă
Și cu hainele acelea se îmbrăca galant, pe loc
Puse și o blană asupra cu postav roșu, de foc
Și așa mergând el iarăși la nunta ce-a fost chemat
Cum îl văzură nuntașii cu cinste l-a întâmpinat:
Poftim, poftim, poftim Hoge Efendi, către dânsul tot zicând
L-a pus tocma’n fruntea mesei, fiecare loc făcând
El dacă șezu la masă și-a întins mâneca în vas, zicând:
Poftim, poftim, blană mănâncă, ce e mai gras..
Îl întrebară nuntașii, Hoge Efendi, zicând
Pentru ce-o faci aceasta și întingi mâneca mâncând,
Pentru că el le răspunse:
Eu când am venit cu hainele cele proaste nimeni nu m-a cinstit
Iar când am dat Buna ziua, abia mi-a zis mulțumim
Iară cum veni cu acestea, toți mi-au zis:
Poftim, poftim; de aceea și eu blana să mănânce o poftesc,
Căci văz toți privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc!

Anton Pann - Pan' La Anul Ori Măgarul Ori Samarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Într-o zi, Nastratin Hogea pe o uliță trecând
Și pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
Adică la-mpodobirea a unui mânz de măgar,
Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
Și pe ciucuri împrejuru-i mărgaritar înșirat,
Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
Și drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
Pus pe o saltea luxoasă, ș-alături pernă de puf,
Ș-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
Iar bogatul, de departe, în pridvorul său șezând,
Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.
Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
Se apropie de dânsul și-ncepu a-l mângâia;
Bunioară ca copilul când vedea vrun mielușel,
Merge, îl îmbrățișează și-l sărută frumușel.
Bogatul, vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
Întrebă: – Dar ori îți place cum e măgărușul meu?
– De minune! el răspunse, este vrednic de-a-l iubi,
Și alt niciun cusur n-are, decât nu poate vorbi.
– Ce fel? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar?
– Cum nu? – Hogea îi răspunse – numai să mi-l dai școlar,.
Și într-un an ți-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
– Ba nu voi – bogatul zise – că-l procopsești așa prea,
E destul ca să vorbească limba care o știu eu,
Și vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
– Așadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
– Bine! – îi zise bogatul – cum știi tu, așa să faci,
Numai despre plată spune-mi cu câți galbeni te împaci.
– Să-mi dai – Nastratin îi zise – o sută de-mpărătești,
Răspunzându-mi înainte jumătatea din acești;
Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la șase luni,
Când și examen voi face, între câți vei să aduni,
Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
Ci pentru o-nvățătură așa auzită rar.
Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
Încât scoase banii-ndată și jumătate i-a dat,
Poruncind și pe școlarul să-l aibă în casa sa,
Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
Pe salteaua lui să-l culce și pe perna cea de puf,
Cum și după prânz când doarme să-l apere de zăduf
Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
Și pe școlarul cu Hogea împreună l-a trimis,
Femeia Hogii, cu masa care sta și-l aștepta,
Și din când în când pe poartă ca să vie se uita,
Văzându-l cu măgărușul cel împodobit intrând,
Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
– Dar ce e asta, bărbate! îl întrebă ea pe loc.
El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
Și-i răspunse cu amăruntul cum și ce fel l-a tocmit,
Cum și jumătate banii-nainte i-a primit.
– Dar ori ți-ai ieșit din fire? zise ea, la el privind.
Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind?
Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgești
Și la bătrânețe tocma belele să pătimești?
– Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
E o vorbă: „Pân’ la anul câte căciuli nu rămân
Într-această-ntinsă lume pustii și fără stăpân!”
Asemenea pân’atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
Or cumva se bolnăvește și moare școlarul meu.
Cu asemenea cuvinte și cu alte Nastratin
Își mai împăcă nevasta și se liniști puțin.

Anton Pann - Un Nebun Făgăduiește și-nțeleptul Se-amăgește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se înfățișa,
Băgă-n sân un pietroi mare și se-nfățișă așa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea.
Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin,
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: – Scoate ce mi-ai arătat;
El scoțând îndată piatra, o puse cu cinste jos
Și se trase la o parte, cu chip prea politicos.
– Dar ce este asta? zise judecătorul bătrân;
– Este darul, el răspunse, ce ți-l arătam în sân.

Anton Pann - Casca Ochii la Tocmeală, Iar Nu După Ce Te-nșeală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea,
Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva:
Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort,
L-a-nfășurat pe deasupra binișor cu niște tort;
Apoi cu acest ghem mare în piață să-l vânză mergând,
Se duse și el cu dânsul cu alți vânzători în rând;
Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător,
Carele de chilipire era-n piață precupitor;
În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preț,
Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleț) :
– Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar?
Nastratin Hogea răspunse: – Iaca un cap de măgar!
Dacă-l mai întrebă încă și-i răspunse tot la fel,
Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el.
Și scoțând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut,
Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut.
Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa,
S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa,
Și abia găsi pe dânsul numai o oca de tort,
Iar celelalte ocale capul măgarului mort.
„Mai mare daraua
Fu decât ocaua.”
Ce să facă?! Pleacă iute să-l caute necăjit,
Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit;
El însă tot căutându-l prin piață de a-l mai vedea,
Abia la o săptămână putu cu el ochi ca să dea,
Și puind mâna pe dânsul, judecății-n grab l-a dat,
Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat.
Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus,
El totodată de față și dovezile și-a pus,
Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar,
Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar.
Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar,
Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar.

Anton Pann - Cui Îi Place Liniștirea Să-Și Facă Împrejmuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nastratin Hogea-ntr-o iarnă lemne de foc neavând,
Îşi arse dimprejur gardul, numai porţile lăsând;
Şi văzând el că vecinii ş-alţii p-aicea trecea,
Intrând sau ieşind din curtea-i, şi venea şi se ducea,
Supărându-se de-aceasta ieşind striga către toţi
Că fiecare să intre şi să iasă tot pe porţi.

Anton Pann - Mulți Sunt Proști Cărora Le Place Pe Alții-n Sobor Să Împace

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nastratin Hogea odată
Măgarul din grajd scăpând
Plecă cu traista-ncărcată
Ca să-l caute-ntrebând:

Ș-întâlnind pe oarecine
Din săteni l-a întrebat:
– N-ai văzut cumva, vecine,
Pe măgarul meu prin sat?

– Ba l-am văzut, el zise,
Colea ca jude șezând,
Și la vite-n holde prinse
Judeca, ispas făcând.

Hogea zise cu mirare:
– Jude-n sat măgarul meu?!
Zise acel la plecare:
– Da, da ceea ce-ți spun eu.

Hogea necăjit se duse
În cel mai repede pas,
În pragul ușii se puse
Unde se făcea ispas.

Și traista după ce-ntinse
Cu un jos a o pleca,
– Tpru, tpru, tpru! din buze zise
Către cei ce judeca.

Toți râseră de această,
Numai unul cum ședea,
Viind, se plecă la traistă,
Ca ce e-n ea a vedea;

Iar Hogea traista-ncărcată
După gâtu-i aruncând
Începu totdeodată
Ca să-l judece zicând:

– Treburile-mi stau acasă
Și tu aici în sobor
Poftişi tocmai când îmi pasă
Să te faci judecător.

Anton Pann - Omul Nu Poate Să Facă Un Lucru la Toți Să Placă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin și-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ți de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ș-apucând iarăși, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată și-într-acolo-l întorcea.
Și așa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.

Anton Pann - Cine Fură Azi o Ceapă, Mâine Fură și o Iapă, Dar Ori în Temniță Plânge, Ori Npicioarele Își Frânge

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câștig neavând,
Și în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând,
Hotărâ să fure ceapă de la un al său vecin,
Ce avea destulă-n casă și nu da la vreun strein.
Dar văzând Nastratin Hogea că el ușa o-ncuia,
Plan făcu pe coș să intre noaptea și ceva să ia.
Deci suindu-se pe casă și privind pe coș în jos,
Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
Și lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
Deșteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
Se sculă totdeodată, nici o clipă nu șezu,
Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
Mai curând să prindă hoțul, și cine e a-l vedea.
Iar Hogea zise: – Vecine! atât să nu te grăbești,
Că ce am pățit, și mâine tot aicea mă găsești.

Anton Pann - Te Păzește Să Nu Superi Pe-Altul, Între Proști Să-l Numeri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind
Și într-o zi toți aceștia la pășune scoși fiind
S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era
Și de sunt toți ca să vază, începu a-i număra.
Ieșind dar la număr tocma, pe unul încălecă,
Luă pe toți după urmă și la casa lui plecă.
Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra,
Și văzu că înaintea-i numai opt măgari era;
Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut,
Și văzând o groapă-adâncă pe unde a fost trecut,
Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut,
Când a privit el cu ochii aiurea și n-a văzut;
Descălecă și se duse în groapă a se uita,
Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta?
Se-ntoarse ș-începe iarăși măgarii a-și număra,
Și văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera;
Iar încălecă pe unul, și până-ntr-un loc mergând,
Să-i mai numere o dată iarăși îi veni în gând.
Și văzând că și acuma iar la număr opt era
(Că pe cel de supt dânsul nicidecum nu-l număra)
Stând: – Ciudat lucru! el zise – or ochii mei sunt stricați,
Or că eu nu poci să-i număr, cum merg ei amestecați!
Și descălecând îi puse câte unu-unu-n rând
Și pe fiecare mâna puind el și numărând,
Ieșiră măgarii tocma noauă, după cum au fost,
Ș-încălecă iar pe unul, făcându-se singur prost.
Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra
După ce puțin mai merse, stătu iar a-i număra,
Și măgarul de supt dânsul nenumărând iar așa,
Tot opt ca și pân-acuma, ceilalți la număr ieșea.
Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: – Nu te supăra,
Fă bine și te oprește măgarii a-mi număra!
Ca să văz și tu ca mine tot așa lipsă îi scoți,
Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toți.
Începu omul acela măgarii a-i număra,
Arătând întâi cu mâna de supt el care era.
Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el) :
– Dar ce! mă pui și pe mine în rând, omule mișel?
Și necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus
Și aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a pus.